Te iubesc. Pricepi?
Așa mi-a spus. Nu l-am crezut nici prima dată. Nici a doua. Niciodată. Dar ultima oară a venit din senin. Ca o lovitură. După o pauză impusă.
Și nu vreau. Am vrut și am crezut că mi-a trecut. Dar s-a întors. Și m-am întors. Și dorul a început iar să muște. După zile întregi de chin, când m-am ostenit să-l domesticesc. Și iar a spus-o. Dacă minte? Dacă ține degetele încrucișate când spune asta? Dacă închid ochii și mă prefac că nu văd cuvintele acelea? Dacă mă păcălesc și-mi mut gândurile spre cer? Dar tot aud. A spus-o și n-am vrut. Și-am auzit, deși a scris. Și m-am cutremurat. Să nu te joci, băiete, cu așa ceva…
Te iubesc. Pricepi?
Așa mi-a spus. Cât o să mă mai prefac? Și dacă n-o să mă prefac, ce-am să fac? Îmi voi îndruma pașii în altă direcție. Pe drumul spre el. Doar dus. Am să pot? Măcar o perioadă? Să gust din pocal. Să beau cu nesaț. Să mă îmbăt cu șoapte fierbinți. Să-i primesc mâna. Să-i răscolesc inima. Să-l accept, în sfârșit. Să mă accepte. Dar dacă nu mă satur? Dacă îmi dă prea puțin? Dacă nu poate mai mult? Dacă mâine se va răzgândi? Pot fi răzgândite asemenea cuvinte? Le văd agățate și bine înfipte cu o ancoră. „Ai știut să țintești. Hm… ești bun…”
Te iubesc. Pricepi?
Guest post by Arestatul fără umbră
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Povestea noastră: curaj sau suferință
Poate că iubirea trebuie să fie molcomă. Așezată. Fără efort
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
