Eu mă duc rar la doctor. Adică, doar dacă e musai. N-am suferit niciodată de ipohondrie și-mi doresc nici să nu mă apuce vreodată. Am avut noroc să nu am probleme mari de sănătate. Oricum, m-am lămurit că de dureri de fiere n-am să scap toată viața, cu kidney on the rocks încă se mai poate trăi, iar de extrauterină am reușit să scap fără operație. Deci, se poate.
Ani de zile am plătit asigurări sociale din bugetul familiei, dat fiind că și firma în care lucrăm e tot a noastră. Deci, ca niște buni cetățeni, ne-am făcut contracte legale de muncă și ne-am plătit mereu dările față de statul care ne-a ars cu nenumărate impozite (inclusiv ăla care-a făcut să se-nchidă mii de firme în trecutul recent). Știam că din banii ăștia se plătesc și serviciile de urgență, și serviciile pentru cei de până în 18 ani, inclusiv copiii mei, și pentru pensionari, inclusiv bunicii mei etc. – fair enough! Sunt în cunoștință de cauză și consimt! Numai că – vezi dumneata?- când mi-a venit și mie o dată rândul, am fost trimisă la plimbare.
Pentru că într-o zi, repede după ce s-a instaurat minunea cea inovativă cu cardul de sănătate, m-a apucat o criză de rinichi de abia mă puteam ridica din pat de rău și de dureri. Și, cu un tupeu formidabil, am solicitat o trimitere de la medicul de familie către un medic specialist. Cardul meu se afla la cabinet de cu vreo 2 săptămâni înainte – era o chestie, ceva, cu activarea cip-ului, care nu se pupa, nu se putea, în sfârșit…
Sun la doctor:
– Bună ziua, doamnă, sunt cutare, am o situație. Mă doare aia, mă simt așa (nu intru în detalii inutile)…
– Da, zice, aveți probabil o criză renală.
– Atunci, vă rog să-mi dați și mie o trimitere, ca să fiu sigură de ce am și ce e de făcut în continuare.
– A, nu pot. Nu merge cardul.
– Păi, de ce nu merge?
– Îmi apare aici că nu sunteți asigurată.
– Doamnă, glumiți! Acum o săptămână am achitat cu mâna mea ultimele OP-uri!
– Nu știu ce să vă zic. E o chestie de soft. Trebuie să mergeți cu cardul la Casa de Asigurări, cu adeverință de la locul de muncă, luați cu dumneavoastră și dovada efectuării plății și rezolvați situația.
– Poftim?! EU să rezolv situația? Nu m-ați înțeles: eu am nevoie de medic acum! Abia mă țin pe picioare, cum să stau acum pe drumuri și să aștept la cozi interminabile? O să mă ia de-acolo cu Salvarea! Nu puteți să-mi dați o trimitere din aia simplă, cum se dădea până acum, și fără card?
– Îmi pare rău, nu pot să vă ajut. Mergeți la urgență.
Și m-am dus. Dar la privat, nu la stat, că sunt momente în care nu-ți mai poți asuma niciun risc. Nici să ajung la blocaj renal nu eram foarte amatoare.
În consecință, c-am plătit, că n-am plătit, tot la privat am ajuns. Și cu toate analizele de sânge și de ce-a mai trebuit și cu ecografie și cu tot, am ajuns la o sumă pe care o depuneam la sistemul de stat o dată pe lună. Și-atunci îmi zic: ia uite cum plătesc eu ca proasta lună de lună de 12 ori mai mult decât folosesc într-un an! Și degeaba! Prin urmare, mi-am desfăcut frumușel contractul de muncă, măcar să știu o treabă! Și de-acuma, cum o fi și cum n-o fi, la stat nu mai apelez de bunăvoie.
Dacă sunt recalcitrantă defel? Da și nu. Adică da, doar dacă, după ce m-am gândit bine și am analizat, încă mai resping visceral ideea sau faptul în cauză. Atunci, da, mă bag să rup în dinți orișicare lucru. Treaba mea, sunt dinții mei!
Înainte să dați cu parul, să știți că nici pentru copiii mei nu mai folosesc sistemul de stat, după ce cu amândoi mi s-a întâmplat să li se pună diagnostice greșite de vreo două ori. Mă duc și cu ei tot la privat. Că numai acolo mi s-au rezolvat problemele, până acum. Știu că și medicii sunt plătiți prost, înțeleg că specializările și cursurile sunt scumpe, iau în calcul că sunt și ei oameni, dar cu copiii mei, chiar nu risc!
Iar de susținut sistemul, să se ocupe statul! Să facă bine să recupereze ce și cât s-a furat de către ăi care ne pradă pe toți de ani și ani de zile, și scapă cu averile intacte (sic!) după câțiva ani de pușcărie cu suspendare/sau nu. Nu c-aș fi iresponsabilă, dar nici mai responsabilă decât Statul nu mă consider. Iar Statul nu sunt eu.
Citiţi şi
Era bine să fii deșteaptă, că frumoasele sigur ajungeau niște c*rve. Și am ajuns deșteaptă
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
