Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Țineți nasul sus, fundulețul strâns și pieptul înainte!

29 December 2017

Am învățat, în sfârșit, cât de diferite pot fi destinele celor naufragiați în diaspora. Cred că am învățat sau, cel puțin, trag concluzii bazate numai și numai pe experiențele mele proprii, în amalgam cu ceea ce văd, cunosc și aflu de la alții. Dragi mie, apropiați, mai puțin apropiați… oricum, există diferențe majore între „De Ce”, „Cum”, „Când” și, mai ales, „În ce scop”…

Aș putea să împart diaspora în categorii, din care, marea majoritate a „naufragiaților”, (nu e deloc termen peiorativ, dimpotrivă, doar și eu mă număr printre ei), aleg exilul, da, exilul… pentru o VIAȚĂ MAI BUNĂ. Asta-i realitatea și nu-i nimic de condamnat sau de judecat. E de admirat curajul fiecărei persoane în parte, femeie, bărbat deopotrivă, care iau în dinți această decizie. Cred (cu umilința necunoașterii fiecărui destin în parte) că, pe undeva, pe lângă extazul, speranța, pregătirile anterioare, să nu mai pomenesc de stresul și spaima de necunoscut, oricât ar fi punga de groasă și susținut sprijinul familiei, tot un salt în hău rămâne. Chiar și atunci când toate bucățelele din puzzle cad exact pe locul lor, când copiii se nasc că cetățeni în țară respectivă, părinții s-au naționalizat, adaptat, găsit servicii pe măsură, oricât de bine le-ar fi, hăul tot rămâne. Spiritual. Un dor nespus. Imens. De nedescris.

Că să nu credeți că fabulez aiurea pe subiecte necunoscute, haideți să vă explic ce mi-a inspirat aceste cuvinte.

paris femeie

Cred că e o diferența majoră între cele/cei plecați prin căsătorie cu un/o cetățean(a) din țară respectivă și cei plecați la cineva care, de fapt, s-a născut sub același acoperiș românesc, dar soarta a făcut să ajungă acolo mai repede… Ăștia sunt cei mai periculoși, pe cuvânt de onoare! Ăștia și-au petrecut viețile ca fugitivi din patria-mumă, au pescuit pe ici pe colo (căsnicii, divorțuri, copii lăsați vraiște sau răsfățați la infinit că, deh, bărbatul român se supune femeii occidentale fără câr-mâr, de la ea învață să aspire, să gătească, să spele vase, să câștige parale), ceea ce nu-l învățaseră acasă nici mă-să nici fostele. Și vine o clipă când acest specimen întâlnește altă specimenă, tot din patria mumă, îi face curte și o ia în viață lui. Căci el are nostalgii… și dacă n-a găsit pe nimeni, după dramaticele experiențe și probe, își râde-n barbă că, în sfârșit, a găsit pe una cu aceleași rădăcini… și că a găsit-o tot peste granițe, că n-a luat-o de sub pridvorul maicei cu nuntași, nici n-a trebuit să-i sacrifice sau dăruiască nimic, îi dă aripi precum lui Icarus. Aripi de ceară, desigur!

Toate româncele pe care le cunosc, în Europa, peste ocean, oriunde, căsătorite cu bărbați autohtoni, sunt fericite și împlinite. Respectate. Nu contează ce vârste au, câți copii, câte divorțuri, ea sau el. Bărbații care le recunosc și le acceptă valoarea, le iau cu tot bagajul, și ele pe ei la fel. Cunosc o doamnă în vârstă, din Moldova, care s-a căsătorit cu un olandez, cu decenii în urmă. A fost iubită, respectată, ajutată. De el și restul familiei. Dumneaei a văzut din țărișoara asta mică mai mult decât multe altele… purtată și plimbată fiind de soțul ei. Că ea a venit din interes și nu l-a iubit niciodată, e treaba soartei să decidă. Dar a ajuns la „VIAȚA MAI BUNĂ”. Și a primit-o.

Bărbați români, cu altă cetățenie, care din nostalgie, eșec anterior sau un trecut neagreabil, fie în țară de baștină, fie în țară aleasă, culeg o româncă să le țină de cald la vreme rea… S-o vadă dansând în jurul ceaunului pe flăcări, cu fustele-n vânt… Ăia sunt… altfel…

Feriți-vă, fetelor, doamnelor și domnișoarelor! Nu le faceți chifteluțe, sarmale și ciorbă de perișoare doar pentru că, sanchi, v-au oferit o verighetă sau o cetățenie pe care ei cred că ați visat-o de mult, în timp ce visurile voastre erau cu totul altele. Eu am făcut-o! I-am organizat ziua de naștere, prima petrecută împreună în cuibușorul nostru în diaspora. Ni s-a umplut cuibușorul de prietenii lui, străini pentru mine la ora respectivă, și s-au lins pe degete și m-au ridicat în slăvi. Nu vă osteniți să frământați aluaturi de cozonaci băgați la cuptor, din dragoste și pentru a le face plăcere cu miresmele îmbietoare pe care nu le-au mai simțit de la mama acasă și poate nici acolo. Amintiți-vă că fostele lui, în diaspora, cumpărau totul de-a gata și, dacă găteau, îi puneau sub nas o farfurie cu ceva asemănător unei vome… Numită mâncarea națională și tradițională a țării respective.

Țineți-vă tare pe poziție! În special, dacă va aflați din întâmplare în diaspora. Într-un contract, într-un turneu, chiar în vizită sau vacanță. Țineți nasul sus, fundulețul strâns și pieptul înainte! Veți fi curtate, fără îndoială, la orice pas, pentru că suntem frumoase, sexy, inteligente și bine educate. Mai elegante și cu mai mult bun gust decât multe alte specimene de sex feminin de pe mapamond.

Dacă vă îndeamnă inima și sufletul să alegeți, alegeți un bărbat autohton. Lăsați-l pe el să vină să vă ia din țară și să vă ducă unde vă este locul. Când vă iubiți. Feriți-vă de „foștii” români care încearcă asta. Nu-i aceeași mâncare de pește.

Iubesc imens toate cuplurile care au emigrat din România împreună. Aceia ies din discuție. Excepțiilor de rigoare le doresc tot binele și norocul din lume.

Hmmm… aproape uitasem: La mulți ani, fetelor, domnișoarelor și doamnelor. Fericire și… înțelepciune vă doresc!

Guest post by Dafodill

Și tu poți scrie pe Catchy! ?

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro



Citiţi şi

30 and counting

Și de-o fi să nu te mai întorci, trăiește frumos!

Prețul lui Fery

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,667 views

Your tuppence

  1. Claudia / 30 December 2017 18:02

    Are un gust amar textul tau si e un pic cinic. Nu prea inteleg de ce “exilul” da impresia femeilor romance ca sunt cele mai si cele mai! Frumoase,destepte,educate,elegante si cele mai pricepute in bucatarie!
    Ca ai ales sa-ti faci sau sa iti refaci viata alaturi de cineva,indiferent ca e roman sau de o alta natie , e o alegere.Ca vrei sa-i gatesti minunatii cozonaci sau sa-l faci sa descopere altceva decit “voma” lui de mincare traditionala ,e tot o alegere.
    E important,cred eu sa faci alegerile bune,sa te implici in relatie pentru bunele motive si nu doar pentru “o viata mai buna”.Nu cred ca o femeie e doar un nas pe sus,un fund strins si un piept inainte..

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro