Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Top zece – Cele mai frumoase filme romantice (II)

11 February 2018

Mădălina DumitracheRomantismul a devenit, de-a lungul timpului, victima propriei sale imagini prea amabile. Bunăoară, avem de-a face cu un termen care strânge sub umbrela sa sentimentalismul, buchetele scumpe de trandafiri, prețiozitatea, apa de roze, lacrimile. De aceea, anumite filme (evident, așezate lângă subspecia-regină: comedia romantică) de dragoste constituie motiv de încântare. Categoria filmelor de dragoste nu se rezumă doar la clasicii Ernst Lubitsch, Woody Allen, Billy Wilder, ci „face ochi dulci” și science-fictionului, realismului, ba chiar și westernului, fără a mai socoti celebrele comedii muzicale. Iată o listă cu doar câteva dintre sutele de filme de gen, cu propuneri pentru vârste, genuri și dispoziții diferite, dar necesare pentru momente mai speciale.

Primul top îl găsiți aici

1 - 45 Years

  • 45 Years (Regia: Andrew Haigh)

Că „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” ne  spun mai toate finalurile de basm, dar niciodată nu știm exact ce-ar putea urma după acest episod. Despre variațiunile hibernale ale vieții de cuplu ne povestește Andrew Haigh, într-o emoționantă peliculă intitulată sugestiv: 45 Years. Kate şi Geoff, un cuplu de pensionari, fără copii, îşi petrec zilele de calm casnic. Se pregătesc de de celebrarea celor 45 de ani de la căsătorie. Dar, ca-n orice poveste cu suspans, apare ceva care e gata să răstoarne întregul eșafodaj. De data aceasta, apare o scrisoare prin care Geoff, eroul poveștii, este înștiințat, că undeva în munți, s-a găsit corpul fostei lui iubite. Așadar, toată viaţa lor trăită în comun, cei 45 de ani din titlu, este pusă acum în discuţie şi sub semnul întrebării.  Charlotte Rampling, în rolul soţiei, premiată la mari festivaluri pentru această partitură emoţionantă, realizează – aici – un joc copleşitor. 45 Years este un film discret, dar teribil în care realizatorul are inteligența de-a prezenta vârsta a treia în alt registru decât ne-am obișnuit să o percepem. Aici, amețeala își are originea în dogoarea iubirii. Cineastul a distribuit doi interpreți de excepție – Charlotte Rampling (nominalizată la Oscar) și Tom Courtenay, capabili să se racordeze la tensiunea din acel univers amenințător. Meandrele suferințelor celor doi eroi trasează și indică un rezultat remarcabil, just. Pentru o asemena tectonică a sentimetelor a fost nevoie de un realizator sensibil și curajos, iar pelicula oferită de acesta rămâne o alternativă pentru „insuportabila ușurătate a ființei”.

allied

  • Allied (Regia: Robert Zemeckis)

Ne întrebăm, uneori, noi, cinefilii, ce ingrediente i-ar fi necesare unui film pentru a face să ni-l amintim cât mai des. Răspunsurile se ivesc cu ușurință: un scenariu bine scris, actori talentați, spectacol cât cuprinde, un strop de intrigă – indubitabil amoroasă -, regie elegantă; așa putem spune: „Bingo!” Pentru (cam) toate aceste motive am putea să ne procurăm bilete la cea mai recentă producție semnată de Robert Zemeckis – Allied. Pelicula oferă o reconstituire istorică impecabilă din punct de vedere stilistic – costume elegante, planuri de țin spectatorul cu sufletul la gură (scena amoroasă din mașina surprinsă de furtuna de nisip, bombardierul german care se prăbușește într-o grădină londoneză), interpretările nuanțate (Marion/Marianne este tocmai ceea ce pretinde? – Max/Brad Pitt devine monoliticul îndrăgostit care-a cedat farmecului irezistibil al „franțuzoaicei” și face totul pentru a salva ființa iubită). În Marocul, cu imagini desprinse parcă  din „O mie și una de nopți”, apoi în Londra sufocată de bombele nemților și în Franța cu satele ocupate de Bosch, reconstituirea este mereu strălucitoare, concentrându-se îndeosebi asupra acțiunilor cuplului  Brad Pitt-Marion Cotillard, în defavoarea celorlalte personaje (secundare). Allied creează impresia unei călătorii în timp între Casablanca și Londra. Această producție de lux readuce, în atenția cinefililor, farmecul divertismentului hollywoodian haut de gamme.

COCO CHANEL & IGOR STRAVINSKY, (aka

COCO CHANEL & IGOR STRAVINSKY, (aka

  • Coco Chanel & Igor Stravinsky (Regia: Jan Kounen)

În Parisul anului 1913, Coco Chanel, dedicată muncii sale, îşi trăieşte pasionanta iubire cu bogătaşul Boy Capel (Anatole Taubmann). În acelaşi timp, la Teatrul Champs-Élysées, Igor Stravinsky prezintă noua sa compoziţie, Le Sacre du printemps. Coco este fascinată de lucrarea considerată – la acea vreme – drept nonconformistă. Coregrafia îndrăzneaţă (semnată de Ninjinsky) a stârnit indignarea publicului burghez aflat, în sală, la premieră. La şapte ani distanţă, încununată de succes în profesie, Coco este devastată de moartea fulgerătoare, într-un accident auto, a iubitului său. Compozitorul, refugiat în Paris, face cunoştinţă cu cea care schimbase lumea modei feminine. Întâlnirea dintre cei doi artişti capătă accente electrizante. În stilul său direct, Coco îi propune muzicianului să compună la vila ei, din Garches. Igor acceptă şi se instalează, împreună cu soţia şi cei patru copii, în spaţiul oferit de mademoiselle Chanel. Între cei doi artişti – reci şi egoişti -, se înfiripă, totuşi, o legătură încărcată de patimă. Departe de-a indigna, pelicula Coco Chanel & Igor Stavinsky proiectează o lumină nouă, mai caldă, asupra unei poveşti complicate. Eşecul idilei rămâne în umbră, mulţumită reuşitelor artistice. De altfel, se poate spune că a existat şi un al patrulea personaj în această istorie: „fantoma” lui Boy, iubitul pierdut de Coco. Universul intimidant al creatoarei de modă capată nuanţe mai tandre, datorită muzicii lui Gabriel Yared. Estetismul rece al imaginii este îndulcit de cel al coloanei sonore, devoalând fragilitatea artiştilor aflaţi în căutarea soluţiei perfecte a stilului în artă. Rămasă în antologie şi datorită butadelor sale – „Vârsta nu te apără de dragoste, dar dragostea te apără de vârstă” -, faimoasa creatoare uimeşte şi în Coco Chanel & Igor Stavinsky.

4- Kätilö

Temerarul regizor finlandez – Antti Jokinen (Resident, Purge) – este cel care a realizat și drama romantică Kätilö/The Midwife (2015). Bazată pe cartea autoarei Katja Kettu, pelicula aduce în prim-plan  o poveste de iubire dintre o asistentă medicală finlandeză și un ofițer SS, pe fundalul al celui de-al doilea război mondial, în perioada cunoscută drept „Lapland War”. Cineastul n-a evitat tabuurile istoriei și-a expus un film în care reamintește alianța dintre finlandezi și germani. Ca și în alte cazuri, istoria a oferit surprize, iar Finlanda a întors armele, în 1944-1945, împotriva Germaniei naziste și-a semnat un armistițiu cu sovieticii. Construită pe un conflict amplu și beneficiind de încorporarea unei estetici izbitoare, care rimează cu actualitatea, Kätilö/The Midwife transformă ecranul într-o pânză magică pe care sunt proiectate uimitoare peisaje arctice. Întreaga melodramă capătă un aspect luxos datorită efectelor vizuale (slow-motion, imagini split-focus încadrate  cu măiestrie printre imagini neclare). În paralel cu senzațiile tari, la nivel senzorial, se vor consuma și efectele dramei amoroase. Rezistența, forța și iubirea transformă Kätilö/The Midwife într-o emoționantă „plăcere vinovată”.

Keira Knightley and Mark Ruffalo in "Begin Again"

  • New York Melody/Begin Again (Regia: John Carney)

Amatorii de comedii muzicale, ornate cu puţin kitsch sau doar însiropate, se pot abţine de la a urmări New York Melody/Begin Again. Noua producţie a lui John Carney se poate alătura clasicelor The Umbrellas of Cherbourg /Parapluies de Cherbourg sau The Sound of Music, dedicate melodiei ce trebuie ascultată şi privită numai cu… bucurie. Graţie unui flashforward , spectatorul o descoperă pe Gretta (Keira Knightley), o tânără englezoaică ce interpretează, cu multă pasiune, un cântec, într-un băruleţ din agitatul New York. Audienţa este scăzută în rândul acelui public pestriţ. Singurul spectator care intuieşte talentul fetei este Dan (Mark Ruffalo). Muzicianul lucrase la o casă de discuri, dar ritmul lui încetinit (din ultima perioadă) îi adusese concedierea chiar în ziua în care-a poposit în localul de cartier. Gretta este fata bună, care stă în umbra iubitului ei (un cântăreţ rock de oarecare succes) şi compune melodii. Cei doi amorezi visau să cucerească împreună „the big City”. Filmul este delicat, dar lipsit de artificii, iar aerul de lejeritate nu sufocă profunzimea trăirilor personajelor, de aceea putem spune că are o notă aparte.

6 - Far from the Madding Crowd

  • Far from the Madding Crowd (Regia: Thomas Vinterberg)

Dacă viziunea lui Thomas Hardy  asupra societății britanice este ceva mai sumbră decât cea a lui Jane Austen, era nevoie să sufle și un vânticel mai romantic asupra romanului Far from the Madding Crowd. Cineastul Thomas Vinterberg a realizat o ecranizare (pe baza unui scenariu de David Nicholls) cu scene ce țin de naturalism, dar și de lirism, în Far from the Madding Crowd (2015). În plină epocă victoriană, o tânără – Bathsheba Everdeene – trebuie să administreze ferma moștenită de la unchiul său. Frumoasa Bathsheba, orfană de la o vârstă fragedă, încearcă să se descurce singură, fără ajutorul vreunui bărbat, fapt care displace multora, inclusiv muncitorilor care-i lucrau terenurile. Bathsheba nu vrea să se căsătorească decât cu un bărbat pe care să-l (și) iubească. Seducătoarea moșieriță este curtată, simultan, de trei bărbați: oierul Gabriel Oake, bogatul ei vecin – domnul Boldwood – și sergentul Troy. La vremea când scria acest roman, Thomas Hardy nu era decât un promițător poet din Dorset, ci deloc controversatul autor al pesimistelor și modernelor romane Jude the Obscure  și Tess of the d’Urbervilles, care au făcut ca el să ajungă o remarcabilă figură a literaturii. Soarta încăpățânatei orfeline, care-a îndrăznit să refuze un vajnic păstor doar pentru că era mândră de singura ei moștenire: educația, este prezentată, cu fior liric, în cea mai recentă ecranizare a danezului Thomas Vinterberg. Această fascinantă poveste ne face să ne gândim dacă nu cumva, subjugat de trăinicia iubirii, danezul Vinterberg nu și-a vândul sufletul Hollywood-ului. Totuși, în vremuri cinice, e bine să păstrezi valorile care-au făcut lumea să dureze: devotamentul și iubirea.

7 - Blue Jasmin

În Blue Jasmine, cinema-ul balzacian se împleteşte cu umorul coroziv al lui Woody Allen. Remarcabilă este prezenţa (pentru întâia oară) lui Cate Blanchett în acest film. Iradianta actriţă australiană întrupează o femeie de vârstă mijlocie, fisurată pe toate părţile. După ce totul se prăbuşeşte în jurul ei, inclusiv mariajul cu afaceristul bogat Hal (Alec Baldwin), eleganta Jasmine (Cate Blanchett), membră a înaltei societăţi din New York se mută cu sora ei, Ginger (Sally Hawkins), în modestul apartament al acesteia, din San Francisco, pentru a încerca să-şi facă ordine în viaţă. Rămâne cu o singură obsesie – să nu-şi altereze „imaginea”. Deşi îşi poate păstra, încă, aparenţa aristocratică, Jasmine e un dezastru emoţional, lipsindu-i capacitatea de a-şi asigura traiul. Ajunge la San Francisco într-o stare emoţională fragilă, sabotată de cocktailul de antidepresive consumat zilnic. După ani de zile, de viaţă trăită într-o minciună confortabilă, Jasmine nu-şi poate reveni din cauza multiplelor pierderi (soţ, avere, poziţie socială). Jasmine este un personaj tragic, înrădăcinat în lumea de astăzi, având aerul unei Blanche DuBois – nu ştie să-şi reprime suferinţa. După ce-a interpretat numeroase roluri de regină, Cate Blanchett este, aici, o suverană decăzută, ca într-o piesă de Shakespeare. Având avantajul interpretărilor din teatru, actriţa imprimă distincţie şi acestui personaj nevrotic din galeria lui Woody Allen. Sub aspectul interpretărilor actoriceşti, Blue Jasmine apare ca un film laborios, mai toţi actanţii îşi compun cu virtuozitate partitura: Alec Baldwin este tiranul şic, Bobby Cannavale este masculul alfa, fără mari apăsări, Michael Stuhlbarg este dentisul libidinos şi solitar. Deşi începe ca o comedie, filmul Blue Jasmine sfârşeşte ca o dramă, în acordurile melodiei Blue Moon, cu o eroină singură în plină stradă, abandonată sieşi. Pe măsură ce înaintează în vârstă, cineastul  nu-şi ameliorează perspectiva asupra umanităţii, rămâne la fel de nemilos.

8 - A Promise

  • A Promise (Regia: Patrice Leconte)

Ce poate fi mai incitant împotriva codurilor înțepenite și-a formalismului, decât o poveste de iubire? De-a lungul timpului, clasicul triunghi amoros a înflăcărat scriitori și cineaști. Patrice Leconte s-a aventurat pe terenul nisipurilor mișcătoare al adaptărilor, ecranizând  nuvela lui Stefan Zweig: Die Reise in die Vergangenheit. În Germania antebelică, Friedrich Zeitz – un tânăr fără avere – este angajat ca secretar personal al unui patron de uzină siderurgică, Karl Hoffmeister. Cum starea sănătăţii magnatului nu este foarte bună, imobilizat la pat de o problemă cardiacă, Hoffmeister îl invită pe Friederich în casa lui. Încet-încet, tânărul va avansa (are ca responsabilitate și educarea lui Otto, fiul lui Hoffmeister), dar începe să se simtă atras de Charlotte, tânăra soţie a şefului său. Ambiția lui este amenințată de propriile dorințe romantice. Reușita peliculei nu rezidă în soliditatea dramei narative (ce poate fi mai cunoscut decât triunghiul amoros?), ci în sensibilitatea cu care tratează pasiunea reținută, durata și intensitatea dorinței neconsumate. Ca în mai toate ecranizările după Zweig, se regăsesc și aici dragostea dejucată, gelozia sexuală, nostalgia, fatalismul și snobismul.

9 - The Past

  • Le passé/The Past (Regia: Asghar Farhadi)

După patru ani de la despărţire, Ahmad soseşte de la Teheran la Paris, la cererea soţiei sale franţuzoaice, pentru a începe formalităţile de divorţ. În timpul scurtei sale şederi, descoperă că între soţia lui şi fiica lor, Lucie, există o relaţie tensionată. Eforturile lui de a diminua acest conflict duc la dezvăluirea unui secret, din trecut, ascuns cu dibăcie. Filmul începe cu întâlnirea, la aeroport, dintre Marie (Bérénice Bejo) şi Ahmad (Ali Mosaffa), care venise recent în Franţa. Acţiunile administrative, legate de divorţ, trebuiau grăbite căci fosta lui soţie aştepta un copil din noua sa relaţie cu Samir (Tahar Rahim). În spatele unei vitrine, Marie îl zăreşte pe Ahmad, care se apropie. Între cei doi se-ncheagă o discuţie vie, dar „mută” pentru spectatori, din pricina unui geam. Această secvenţă metaforică prevesteşte ceea ce se va derula în Le passé – nimeni nu aude, nimeni nu ascultă pe nimeni. Pelicula se-nscrie în linia precedentelor realizate de cineastul iranian – ba nervi întinşi, ba plânsete în surdină. Pasiunea ghidează fiecare dintre personaje, în majoritate fisurate de câte-o tragedie. Fiecare dintre aceşti eroi afişează trăirile unei aparente normalităţi care nu ar putea trezi prea multe suspiciuni. Regizorul iranian relevă multitudinea de posibilităţi şi relativitatea adevărului ce se află în spatele unei relaţii amoroase sau familiale. Cineastul posedă talentul foiletonist, dar şi forţa unui tragedian. Fiind lesne de confundat cu o banală poveste de viaţă, Le passé are, totuşi, forţa şi intensitatea unei tragedii. Actorii sunt uimitori, Ali Mosaffa poate fi considerat revelaţia filmului, iar Tahar Rahim şi luminoasa Bérénice Bejo dovedesc încă o dată talentul regizorului de a-şi alege distribuţia. Jocul actoricesc al copiilor, mai ales interpreţii lui Fouad (Elyes Aguis) şi Lucie (Pauline Burlet), este demn de toată admiraţia.

10 - I Origins

  • I Origins (Regia: Mike Cahill)

Cu pelicula I Origins, cineastul Mike Cahill rămâne pe același teritoriu, al science-fictionului realist, după ce-a surprins publicul cu Another Earth (prezentat la Deauville, în 2011) și fascina prin descoperirea unei planete asemănătoare cu Terra. Complet independent, Mike Cahill își realizează filmul în multiple calități: producător, scenarist și monteur. Cineastul american își urmează șirul interogațiilor asupra originilor omului și ale misterelor vieții de după moarte, narând aventurile unui specialist în biologia moleculară. Ca și în cazul primului său lungmetraj (Another Earth), propune un SF, dar temeinic ancorat în cotidian, fără efecte speciale, doar sondând omenescul și marile mistere. Abordarea este una riscantă, dar Cahill știe să șlefuiască o perlă cinematografică, mixând religia cu știința, în imagini eterice (Mike Cahill în colaborare cu Markus Förderer). Michael Cahill nu are nevoie de trucuri/multe efecte speciale pentru a-și conduce spectatorii într-o lume paralelă, cvasi-asemănătoare cu a noastră, însă radical decalată. Nimic din imaginile proiectate pe ecran, cu un minim de mijloace tehnice, nu ar induce în eroare sau ar putea surprinde pe cineva care trăiește în lumea actuală. Într-un oraș plin de frenezie, personajele, dotate cu multă fantezie, se întâlnesc, se iubesc, apoi se pierd. Vertijul ocular din I Origins (jocul de cuvinte omofone I/Eye) se vrea un răspuns la întrebările de natură filosofică pe care, asemenea lui Mike Cahill, orice ființă umană și le-a pus măcar o dată în viață. Fără să divulge misterul pe ecran, cineastul conservă sensul miraculosului și lasă loc pentru continua mirare, nestrivind „corola de minuni a lumii”.

Și tu poți recomanda un film/spectacol/concert care ți-a plăcut.

Trimite-ne recenzia (cu diacritice și foto pentru ilustrat) pe adresa office@catchy.ro.



Citiţi şi

Trăiesc o farsă…

Bărbatul Leu. Cine nu-l are, să-l dorească!

Femeia Leu, de ținut sau de lăsat?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,204 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro