Ajunul Bobotezei este una dintre cele mai importante sărbători ale începutului de an. Boboteaza, serbată în 6 ianuarie este considerată şi ziua naşterii spirituale a Mântuitorului Iisus Hristos.
În calendarul popular, această zi de ajun, care precede sărbătoarea propriu zisă, a Bobotezei, este chiar mai importantă decât sărbătoarea în sine. Acest lucru e posibil datorită numărului mare de practici magico-rituale, cât și prin intensitatea sacralității ce se pogoară asupra ei.
Ajunul Bobotezei se serbează prin post negru (nu se mănâncă şi nu se bea nimic), deoarece se spune că cine va posti în ajun de Bobotează va avea noroc tot anul. Totodată, în această zi de ajun există tradiția conform căreia preotul va trece pe la toate casele cu „Iordanul”, sfințind atât gospodăriile, cât și pe locuitorii acestora. Se mai spune, din bătrâni, că în această noapte ouăle de corb crapă din cauza gerului și, astfel, ies puii, care vor încerca să zboare. În noaptea de Bobotează se deschid cerurile, iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu îi îndeplinește dorințele. Tot în ajun de Bobotează, fetele mari pot să-și afle ursitul. Ele vor trebui sa fure sau să ceară de la preot un fir de busuioc sfințit pentru a-l pune noaptea sub pernă. Se spune că peste noapte vor visa chipul celui sortit. Tot pentru a-l vedea în vis pe cel sortit, fetele mari trebuie să-și pună pe degetul inelar un fir de mătase roșie și un firicel de busuioc. În vremurile mai îndepărtate, fetele tinere și femeile necăsătorite puneau busuioc la streașina casei, iar dacă, a doua zi, îl găseau plin de chiciură, însemna că se vor mărita cu un băiat bogat. În ajun de Bobotează există și superstiția conform căreia dacă o femeie se împiedică și cade pe gheață, atunci, în viitorul apropiat, va avea loc o căsătorie. O altă superstiție ne mai spune că cine va strănuta în ziua de ajun de Bobotează va fi norocos în anul ce urmează.
Totodată, în ajunul Bobotezei, există și o serie de superstiții referitoare la vreme, și anume:
– Dacă în ajunul Bobotezei e brumă pe pomi, vor fi poame multe;
– Dacă în ajun de Bobotează picură din streașină, atunci va fi o vară ploioasă;
– Dacă ajunul Bobotezei este unul ploios, atunci va fi un an ploios;
– În direcția în care va stropi preotul cu busuiocul muiat în Agheasma Mare, de acolo vor veni ploile de peste an;
– Dacă în ajunul Bobotezei, când preotul umblă cu „Iordanul” prin sate, îi va scârțâi zăpada sub picioare, atunci va fi un an bogat și rodnic.
În unele regiuni, în special în Moldova și în sudul țării, creştinii ortodocşi gustă pe nemâncate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), până la 14 ianuarie – odovania praznicului. Se întâmplă că cei opriţi de la Sfânta Împărtăşanie să primească de la duhovnic binecuvântarea de a lua Agheasmă Mare. Însă aceasta nu poate înlocui Sfânta Împărtăşanie.
Tradiţia mai spune că în ajunul Bobotezei se pregătește o masă asemănătoare cu cea din ajunul Crăciunului. Pe masa din „camera de curat” se aşterne o faţă de masă, aleasă special pentru acest moment, sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colț, câte un bulgăre de sare. Deasupra se aşază douăsprezece feluri de mâncare: colivă – grâu pisat, fiert, îndulcit cu miere şi amestecat cu nucă pisata -, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale („găluşte”) umplute cu crupe, borş de „burechiuşe” sau „urechiuşele babei” – borş de fasole albă în care se fierb colţunaşi mici, umpluţi cu ciuperci, ce au colţurile lipite în forma de urechiuşe -, borş de pește, peşte prăjit, „vărzare” – plăcinte de post umplute cu tocătura de varza acră -, plăcinte cu mac etc.
Până la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mâncare iar, imediat după sfinţirea mesei, parte din bucate sunt adăugate în hrana animalelor pentru „a fi protejate de boli şi pentru a fi bune de prăsilă”.
„Boboteaza, marcată în calendarul creştin ca ziua în care a fost botezat Iisus Hristos, este sărbătoarea care încheie ciclul celor 14 zile de înnoire a timpului, zile ce aparţin sărbătorilor de iarnă. În Ajunul Bobotezei sunt excluse din alimentaţie produsele de frupt, iar fetele care doresc să se mărite ţin chiar şi post negru. Preoţii umblă prin sate, pe la casele oamenilor cu crucea şi cu aghiasma, iar cetele de copii care-i însoţesc rostesc în cor Chiraleisa, o strigare cu efecte magice. Pentru a primi preotul, gospodinele pregăteau mese cu mâncaruri ritualice (grâu pisat şi fiert, îndulcit cu miere de albine, prune afumate şi fierte, sarmale cu crupe etc.). După rostirea troparului Botezului şi după sfinţirea mesei, preotul era obligat să ia loc pe laiţă sau pe pat pentru ca să cadă cloştile şi să vină peţitorii la casă. Preotul primea bani, colacul popii şi un fuior de cânepă pe care gospodina îl aranja pe cruce, fuior de ale cărui fire urmau să se prindă toate relele şi pe care Maica Domnului îl făcea sac, cu care prindea sufletele morţilor din iad şi le ducea în rai.”
În mai toate satele şi oraşele, de Ajunul Bobotezei, tinerii, atât băieţii cât şi fetele, mergeau din casă în casă pentru a anunţa sosirea preotului „cu crucea”. Acest obicei se aseamănă cu colindatul din Ajun de Crăciun. Cei mai mici umblă cu Chiraleisa, cuvânt ce provine de la grecescul Kyrie Eleison ce înseamnă Fie-ţi milă, Doamne.
„În ziua Bobotezei se sfinţeşte apa prin slujba Iordanului, acestui ritual creştin adăugându-i-se multe practici de alungare a spiritelor malefice prin stropirea reciprocă cu aghiasmă, prin stropirea copiilor, a fântânilor, animalelor, gospodăriilor, pomilor, prin producerea de zgomote, prin împuşcături şi focuri ritualice. În Bucovina, către finalul slujbei de Iordan, se practică Ardeasca, obicei prin care tinerii se retrăgeau pe un loc mai înalt, în jurul unui foc special aprins în acest sens. Din frunze uscate şi vreascuri adunate cu o zi înainte, tinerii aprindeau un foc în preajma locului în care era adunată multimea de oameni şi cântau şi jucau în jurul acestuia. Cum scădea flacăra, săreau peste foc şi prin fum pentru a fi curăţaţi de boli şi pentru îndeplinirea tuturor dorinţelor. Din focul aprins se luau cărbuni şi se foloseau la diferite practici cu rol fertilizator şi de apărare.”
„La terminarea slujbei Iordanului, oamenii se întorceau acasă în grupuri şi strigau Chiraleisa, Chiraleisa… în speranţa unor recolte bogate, iar dacă întâlneau fântâni în cale arunca fiecare câte puţină aghiasmă luată în cofe. În Bucovina zilelor noastre încă se mai colindă de Bobotează, se mai fac farmece şi descântece, se prorocesc recoltele şi vremea”.
“Calendarul popular a fost pentru societatea tradiţională un fel de cod oral, o adevărată hartă spirituală de orientare ce cuprindea precepte obligatorii pentru individul pământean, cutume înscrise în comportamentul oricui, toate având o finalitate practică, reflectând relaţia dintre viaţa socială şi repetabilitatea ciclică a fenomenelor astronomice şi meteorologice”. Extras din cartea etnografului sucevean Mihai Camilar – “Răboj şi pecete magică – Un calendar popular bucovinean”.
Citiţi şi
Cum arată Paștele generației ocupate? Relaxat!
