Trăiască fotografii!

Andreea Petrescu

27 June 2013

Azi, 27 iunie, va fi Noaptea Albă a Fotografiei. Se întâmplă asta şi asta, acolo şi acolo. Convingător? Mă îndoiesc. Vă chem în schimb la noaptea fotografilor pentru că ar schimba vieţi tot ce se întâmplă acolo şi acolo.

Gândim în fotografii. Da, nu râdeţi, sigur vi s-a întâmplat şi vouă. Într-o pauză, în care mintea nu lucrează, ci doar mâinile, picioarele, spatele gârbovit de poveri o fac, mecanic, mintea derulează şi developează, conştiincioasă, fotografii din trecut. Lucruri care nici nu ştiai că au rămas prinse acolo, printre gânduri. Şi totul, deşi ţine indisolubil de tine, pare pe jumătate real, pe jumătate nu. Pare o gălăgie de secvenţe, din poveşti pe-al căror final îl ştii, care aduce bătăi în plus de inimă, cât să simţi că eşti viu sau că, dacă prezentul e voalat, sufleteşte, ai fost odată.

Tocmai ăsta e motivul pentru care fotografiile bune, care taie respiraţie, opresc puls, timp, duc departe, aduc aproape, aprind o scânteie, o idee, sunt mai mult decât simple declanşări ale unui mecanism ţinut în mâini de un om. Sunt mai mult decât un moment, potrivit, irepetabil, care însămânţează solul reavăn al minţii cu frânturi din vieţile altora, pe care n-o să apuci niciodată să le trăieşti. Sunt mai mult decât o privire aruncată, în fugă, prin ochii altcuiva, mai mult decât închipuirea poate să cuprindă despre ce înseamnă să fii altul, şi nu tu.

Fotograful e cel care intră pe firul conexiunilor neuronale şi smulge de acolo sau lipeşte, cu sârg, amintiri. Pentru că, în pauzele acelea ale minţii, în care e cel mai sublim-creatoare, cel mai minunat-visătoare, cel mai iute-iertătoare şi evadează departe, nu îţi vei aminti doar frânturi din ce-ai fost şi ce-a fost cu tine. Se vor derula atunci şi cele ce au fost văzute de tine, trăite prin ceilalţi. Fotografii cu canioane, cu animale de savană, în fugă, în sânge, cu trupuri pe care pielea ta n-o să le poată simţi niciodată, calde, aproape, cu moartea pe care n-o vei avea nicicând cu adevărat sub pleoape până ce nu va fi a ta, cu camere şi ziduri, străzi şi câmpuri goale, nori şi cerşetori în căutare de nimic. Şi toate amintirile astea vor deveni atunci ale tale, parte din ceea ce te face om. Atunci, când mintea zboară, de va avea suficiente diapozitive, va şti cum să lege bucăţi de viaţă disparate. Şi atunci, doar atunci, vei fi mai puternic ca oricând, mai inspirat ca oricând, mai simpatic, mai haotic, mai drag ţie.

Există fotografi buni şi ăsta le e rolul. Şi e bine că, în sfârşit, cineva le recunoaşte meritul. Faceţi un tur, aşadar, al expoziţiilor de fotografie în noaptea asta.  Şi lăsaţi-le să vă umple mintea cu steaguri, cu vise, cu mirare, cu revoltă. Cu pasiuni, cu mii de culori, cu sute de ochi şi lumini. Găsiţi programul aici. Noi ne oprim la restaurantul Jackie O. Acolo ne va sta alături, de la ora 21:00, soprana Ana Cebotari, al cărei glas o să ne ajungă, pe artere şi vene, până sus, în coşul pieptului. Iar ochii vor fugi, însetaţi, până în miez de noapte, la fotografiile de modă aduse în expoziţie de cei de la Strike a Pose şi create, în serie, de Alex Gâlmeanu, Ştefan Dani, Oltin Dogaru, Cornel Lazia. Create, da. Tot ce fac oamenii ăştia e creaţie, scenariu, poveste. De-ajuns cât să le facă şi pe-ale noastre să capete sens.



Citiţi şi

Plecări

De azi, să nu te mai văd!

Asta crezi că meriţi tu, nişte femei uşoare?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
939 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro