Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Trăiesc o farsă…

21 August 2018

Marietta DobrinÎi admiram, cred că asta simțeam pentru ei, admirație. Făceau parte din grupul nostru de prieteni, patru perechi, una mai diferită decât alta, dar în care reușisem să ne integrăm perfect. Ne cunoșteam de câțiva ani buni, formasem un grup unit și vesel, nu ne vedeam de prea multe ori, nu mai mult de două, trei ori pe an, din cauza timpului liber lipsă al fiecăruia dintre noi, dar când se întâmpla, ne simțeam bine în compania lor. Că mergeam la restaurant sau acasă la unii dintre noi, distracția era asigurată, atmosfera caldă, veselă și plăcută. Fiecare participa cu ceva pregătit acasă: prăjituri, un rulou de carne, o focaccia, iar cine nu se pricepea aducea o sticlă de vin sau de spumant.

Pe Anna și Ennio îi admiram cel mai mult, erau cei mai mari, ca vârstă, din grup. Admiram complicitatea care îi unea, ținutul tandru de mână, cuvintele, pe care le intuiam dulci și pe care și le susurau, privirile calde pe care și le dăruiau, acel „orsetto” și „fiorellino” pe care le foloseau la fiecare frază pe care și-o adresau, sărutările delicate pe care și le schimbau fără zgârcenie.

Ba chiar îl băteam pe bărbatu-meu la cap că „uite ce romantici sunt Anna și Ennio, nu ca noi, care dacă n-aș fi eu, ar muri demult romantismul.” 🙂

cuplu

Până într-o seară când, acasă la Flavia, unde ne reunisem după vacanța de vară ca să povestim despre locurile pe care le vizitasem și frumusețile pe care le văzusem, o aud pe Anna răbufnind cu năduf în jurul măsuței pe care patroana casei aranjase păhărelele cu limoncello abia scoase din frigider. „Păi, da, că împăratul nu poate să-și miște fundul, trebuie să i-l ducă servitoarea, că pe el îl dor mâinile.”

Am rămas pe loc, fără să cred urechilor mele, iar ea, roșie că focul, m-a privit și a scrâșnit printre dinți:

„Nu-l mai suport, mi-a transformat viața într-un coșmar, îmi veninează și aerul pe care-l respir, mi-e imposibil să mai trăiesc cu el, cu pretențiile lui, cu zgârcenia lui dusă la extrem. Nu mă lasă să trăiesc, îmi numără fiecare cent, acasă trebuie să trăim că într-o farmacie și vai de mine dacă uit vreo lumină aprinsă aiurea, sunt o inconștientă care consumă banii pe care el îi câștigă cu sudoare. Frigiderul trebuie să fie plin, dar nu prea plin, pentru că altfel consumă mai mult, mașina de spălat n-are motiv să meargă atâta, că doar suntem doi în casă, nu un batalion, să nu mai consum bani pe vopsea de păr, că oricum el nu vede nicio îmbunătățire și, acum ce mai vreau, că sunt bătrână, trebuie să-mi accept condiția. Am renunțat la tot pentru el, la serviciu, „cu salariul meu putem să trăim foarte bine amândoi”, la copii, „nu-mi plac mucioși prin casă, și iubirea noastră nu are nevoie de nimeni, ne suntem de ajuns unul altuia”, chiar și la prietenele mele de-o viață a trebuit să renunț, pentru că lui nu-i plăceau soții lor. Îl urăsc”, a oftat ea cu năduf.

Nu-mi venea să cred, cuplul cel mai drăgăstos și tandru din lume se dezintegra în fața mea.

„Și, de ce nu va separați?”, am îndrugat timid.

„Nu îndrăznesc, nu mai știu să trăiesc singură, mi-e teamă de singurătate, de boală, de bătrânețe, nu mai am pe nimeni, în afară de el. Doar o verișoară, care locuiește la munte, în casa părintească, acolo unde m-am născut și eu.”

N-am știut ce să-i spun, am îmbrățișat-o strâns și am încurajat-o să dea ascultare și inimii, nu numai raționalului.

Toată seară n-am reușit să mă concentrez decât pe vorbele Annei și, întorși acasă, bărbatu-meu m-a întrebat „ce aveai de ai rămas tăcută, pe gânduri toată seara?”.

„E incredibil ce s-a întâmplat, Anna mi-a vorbit despre ea și Ennio.”

I-am povestit tot, dar el a ridicat din umeri și mi-a zis: he,he, să auzi ce zice el despre ea! Că nu e în stare de nimic, că trebuie să stai după ea ca după un copil, că nu se îngrijește, că depinde în tot și în toate de el.

Am făcut ochii cât cepele și l-am întrebat de ce nu mi-a spus niciodată, dacă el știa de multă vreme care era relația lor, aia adevărată, nu cea afișată.

„Păi, îți plăceau așa mult, îi adorai, le invidiai complicitatea, drăgălășeniile romantice, îi considerai cuplul perfect. De ce să-ți nărui tocmai eu această imagine de vis, romantica mea dragă?”

Și-a dat ochii peste cap, într-o strâmbătură haioasă, și m-a pufnit râsul.

„Totul nu era decât aparență, draga mea romantică, nouă ne vindeau cuplul perfect, dar, în realitate, ea îl urăște și el o disprețuiește.”

„De ce nu se separă, am întrebat, știind că nu el putea să-mi dea un răspuns, de ce trăiesc o farsă, cine îi obligă?”

„La întrebarea asta ar putea să ne răspundă un psiholog. Părerea mea? Se vaită unul de altul, își strigă unul altuia propriile insatisfacții, dar cred că n-ar putea să trăiască separați, s-au obișnuit așa, fiecare cu nemulțumirile lui, dar împreună.”

„Parcă încep să mă bucur că nu ești romantic”, zic râzând.

„Vezi, ți-am zis eu că ieși mai câștigată cu un ne-romantic, dar supărător de sincer!”

Și când m-a strâns în brațe, am simțit adevărul.

Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Să faci dragoste orbeşte! La propriu. Nu la figurat.

Puterea unui bărbat nu se măsoară în fapte și nici în vorbe multe

Puteam alege să nu fac pe indiferenta

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,143 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro