Stau uneori și mă gândesc, ce ar fi făcut bunicile mele în izolarea asta? Cum ar fi trăit ele interdicțiile, limitările, statul Planetei pe loc? Cred că nu s-ar fi gândit prea mult, și-ar fi suflecat mânecile, înnodat basmaua sub bărbie și pus șorțul cel de toate zilele și ar fi făcut ce erau obișnuite să facă, în vremuri bune și în vremuri mai puțin bune. Să hrănească, îngrijească și să ocrotească familia.
Oamenii, pe vremea lor, își făceau proviziile pe termen lung, cu un ochi la anotimpuri, la recolte, la sărbători. Cu siguranță nu le-ar fi prins izolarea fără făînă și drojdie, mălai, fasole, varză și cartofi, dar nici fără săpun de casă.
Măștile și le-ar fi făcut singure, cusute pe muște sau brodate, le-ar fi fiert și dezinfectat în apă clocotită și un strop de leșie. Bunicile noastre erau obișnuite să plănuiască economia casei pe multe luni, ba chiar pe un an întreg. Tot ce pregăteau în ograda și bucătăria lor trebuia să hrănească întreaga familie luni la rând.
Porcul și murăturile – să-i scoată din iarnă în primăvară, grădina cu zarzavaturi, animalele de pe lângă casă și tarlaua cu porumb și grâu – să le dea de mâncare din primăvară până în toamnă, iar toamna să pună la cămară sticlele, borcanele și putina cu toate bunătățile pregătite.
Fructele – în beci sau în podul casei. Din toate să mănânce luni la rând, până în primăvară și vară. Dacă nu s-ar mai fi făcut târg, s-ar fi descurcat. Sigur nu stăteau ele în răsadurile de roșii, castraveți sau ardei cumpărate în piață. Fiecare dintre bunicile noastre țineau deoparte semințe din cele mai de soi roșii, cei mai frumoși castraveți și cei mai cărnoși ardei. Pe care apoi și le schimbau cu vecinele, rudele, și așa, amestecate, ieșeau alte soiuri.
N-ar fi avut timp să se plictisească și nici să gătească compulsiv orice rețeta le-ar fi căzut sub mână. Viața lor simplă, dar bogată în activități casnice în orice anotimp, le-ar fi ținut ocupate așa cum erau ele obișnuite de o viață. Gătit prânzuri și cine simple, spălat, cusut, reparat, muncit pământul și hrănit animalele. Le-ar fi fost suficiente toate acestea, ca să nu vadă umbră de plictiseală prin bătătură.
Nici nu și-ar fi bătut capul cu concediile, vacanțele, pentru că ele nu le-au auzit decât din gura nepoților, dar nu le-au trăit niciodată. Și cum să-ți lipsească, să-ți fie dor de ceva ce nu cunoști? Pentru ele nimic nu era absolut, totul era relativ. Puterea, calmul, înțelepciunea, răbdarea și un strop de fatalitate gravate și fixate în orizontul zilelor, anilor. Din toate mi-aș dori câte puțin.
Citiți și alte articole ale Mariettei.
Marietta e Romantica lu’ pește 🙂 Dacă vă place, o vizită și un like o vor face să zâmbească.
Marietta a scris și o carte: Fata cu cimbru în buzunar. O găsiți aici. Dacă vă va plăcea, o va scrie și pe-a doua. 🙂
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Noi, generația cu cheia de gât…
Bardot – femeia, actrița, documentarul
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
