Ultimul nud – iubirea dintre două

Roxana Dascălu

29 March 2014

Roxana Dascălu

Paris, Bois de Boulogne, 1927. Tânăra Rafaela Fano are parte de o întâlnire neobişnuită: o femeie care coboară dintr-un strălucitor Bugatti verde îi cere să-i pozeze. Misterioasa şi extravaganta străină este Tamara de Lempicka, artista emblematică a curentului Art Deco. Senzuala Rafaela, ale cărei forme voluptuoase atrag privirile bărbaţilor şi femeilor deopotrivă, ajunge nu doar muza, ci şi iubita contesei de Lempicka, devenită o artistă respectată în efervescentul Paris al epocii jazzului, după ce revoluţia bolşevică a silit-o să fugă din Sankt Petersburg. Rafaela inspiră cele mai celebre pânze ale artistei, captând l’air du temps al acelei epoci de emancipare erotică şi abandon în voia simţurilor. Însă relaţia lor va fi pusă în pericol mai întâi de inconstanţa şi orgoliul Tamarei, pentru ca apoi istoria sumbră a secolului XX să aibă ultimul cuvânt.

Am descoperit lumea fascinantă a Parisului anilor nebuni și am trăit, pe timpul traducerii cărții “Ultimul nud”, alături de eroinele mele – aroganta și fascinanta contesă poloneză Tamara de Lempicka, “regina” Art Deco, și languroasa și pasionala Rafaela Fano, tânărul ei model și marea ei iubire – trădarea, gelozia, regretul, dramă celor două femei, aduse laolaltă de o pasiune devoratoare.

Nu sunt lesbiană, dar m-a tulburat erotismul relației dintre cele două, descris de Ellis Avery. Autoarea, care din păcate nu va fi prezentă la lansare, este foarte emoționată de faptul că romanul său a fost tradus într-o țara în care homofobia este majoritară. Vă invit marți, 1 aprilie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la seara dedicată unuia dintre cele mai îndrăzneţe romane publicate în 2012. Vor vorbi despre “Ultimul nud” Ioana Avădani, Alison Mutler, Pavel Şuşară şi Denisa Comănescu, iar actriţa Ada Condeescu va citi câteva fragmente din misterioasa poveste de dragoste dintre cele două femei.

ultimul nud

“Când m-am dus în spatele paravanului, ca să mă dezbrac pentru Tamara, nu mi-am pus rochia-sac în formă de cârnat. Am aşteptat să se întoarcă cu spatele şi m-am lungit pe canapea, purtând doar eşarfa din şifon de mătase.

— Pozai aşezată la masă, ţii minte? m-a întrebat cu engleza aceea slavă meticuloasă, iar apoi s-a întors înspre mine. Şi-a ţinut respiraţia.

— Eşti perfectă, a spus. M-am uitat la ea cu subînţeles şi a zâmbit.

— Ah, a rostit ea, cu vocea tremurândă, trebuie să termin celălalt tablou…

— Îl termini mai târziu, am răspuns. Pictează-mă aşa.

A dat din cap, cu ochii dilataţi, şi-a luat cărbunii şi caietul de schiţe. Folosind un cronometru, mi-a făcut o serie de schiţe de cinci minute, cu şi fără eşarfă: şezând, în picioare, lungită pe canapea, cu capul spre ea, apoi în direcţia opusă. Se uita de la o schiţă la alta, şi apoi iar în sus, la mine, ameţită şi indecisă. — Va trebui să le pictez pe toate, a spus. Cu acele cuvinte, s-a ridicat şi şi-a trecut uşor vârfurile degetelor peste şifonul care mă acoperea.

— Acum stai exact ca atunci când m-am întors. Ce e asta? a întrebat, luând revista mea.

Mi-a aşezat-o deschisă, în faţă. Acum, ţine ochii pe jumătate închişi: eşti plictisită şi vrei să pleci acasă. Dar nu vreau, aproape că am ripostat. M-am întins însă pe canapea aşa cum îmi ceruse, cu Les Modes în faţă.

— Nu te preface că citeşti. Chiar citeşte, m-a îndemnat ea.

Cuvintele franţuzeşti zăceau, inerte, pe pagină: eram atât de conştientă de privirea ei asupra mea, încât nu puteam să înţeleg literele. M-am uitat în sus la ea, cu îndoială.

— Dacă nu vrei, atunci nu citi. A luat revista de lângă mine, a drapat din nou mătasea peste talia mea şi mi-a legat o panglică neagră, de catifea, de încheietura mâinii. În timp ce se apleca spre mine să o lege, o şuviţă palidă din părul ei s-a răsucit în sus, mângâindu-mi faţa.

— Ai pleoapele vinete, nu? Roşii, ca şi când nu dormi niciodată. Şi buzele tale sunt umflate de săruturi, m-a tachinat ea.

— Nu am sărutat pe nimeni, am spus. Era adevărul. Tamara a izbucnit în râs.

— Niciodată?

— Nu niciodată, am protestat eu. Dar nu aseară.

— Dacă spui tu.

Privindu-mi gura, Tamara şi-a muşcat vârful degetului mare. Şi-a trecut degetul ud peste buza mea de jos.

— Aşa, e bine.

Şi-a luat planşeta de desen şi cărbunele şi şi-a tras scaunul mai aproape de canapeaua pe care stăteam lungită. Buza de jos îmi zvâcnea, în timp ce desena. Am privit-o uitându-se de la pagină la gura mea şi înapoi. Şi apoi am simţit cum se schimbă camera, în timp ce ea dispărea în desen: devenea mai plină, întrucât toată atenţia ei era concentrată într-un singur loc, şi mai goală, de asemenea, deoarece ea nu fusese acolo un scurt răstimp. Doar desenul se afla acolo. Mă simţeam şi eu la fel, uneori, când făceam anumite lucruri. Puteam să mă simt la fel, fără să fac nimic? M-am uitat la hainele ei, şorţul de bucătar din pânză albă peste rochia neagră, simplă. Putea un şorţ să fie o rochie? Pentru Tamara – femeia cu pieptul mai plat decât al meu –, de ce nu? Voiam ca baveta să fi fost un pic mai lată, cu clini mici, pierduţi pe margini, să o facă să stea fest pe ea şi să-i pună în evidenţă puţinul din dotare. Trucul, ca şi cum ai înveli o portocală într-o foaie de hârtie, ar fi fost să faci ca pânza dreptunghiulară să urmeze atât curba spatelui, cât şi bombeul feselor ei. (Ar fi fost de un auriu foarte deschis, cel mai deschis, la fel ca părul ei, îmi spunea buza mea de jos. Ca miezul de aur palid al unei brioşe.) Dar dacă foloseam ideea de ieri, de a-i modifica rochia lui Gin tăind clini, puteam să croiesc un al doilea şorţ…

Buza mea de jos, zvâcnind pe măsură ce se usca în aerul cald, nu voia defel să mă asculte. Tamara şedea atât de aproape, încât aproape că puteam simţi cum vibraţia cărbunelui pe caietul ei de schiţe mă zgâlţâie în valuri line. Am închis într-un gest inconştient gura apoi am redeschis-o, încercând să simt iar plăcerea degetului Tamarei – cu propria mea limbă – de-a lungul buzei. Brusc, am simţit cum aerul devine mai dens.

— Ce ai făcut? m-a întrebat.

— Nimic.

— Fă-o din nou.

— Ce?

Tamara şi-a pus jos planşeta de desen şi s-a aplecat înainte. Când i-am simţit părul prelingându-i-se din nou peste faţa mea, am inspirat adânc. Când m-a sărutat, am gemut. Limba ei plimbându-se peste buza mea mă făcea să strâng în pumn faldul de mătase dintre coapse.”

(din „Ultimul nud” de Ellis Avery, Colecţia „Raftul Denisei“, Humanitas 2014)



Citiţi şi

„Le Nuage Parfumé” de Cartier – 20-23 octombrie, Palatul Tokio, Paris

Despre bunătate

Unde dispar iubitele după căsătorie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,116 views

Your tuppence

  1. Tamara de Lempicka – Featured, Women R Us | Catchy / 16 May 2014 8:38

    […] Ultimul nud – iubirea dintre două – Fiction and the City | Catchy / 29 March 2014 22:22 […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro