Va încasa el glonțul pentru ea

30 November 2021

– continuarea de aici – 

Nu era mașina poliției cea care parcase în fața casei. Cineva făcuse o manevră de întoarcere. Fusese însă suficient pentru ca atmosfera să rămână tensionată. Viktor le ceru celor doi asistenți să iasă din cameră, așteptându-se oricum să sosească și poliția din moment în moment.

— O să-mi dea drumul. Nu au ce să-mi facă, o liniștea, ștergându-i lacrimile cu degetul mare.

— Te iubesc, rosti ea printre suspine, mângâindu-i fața.

— Și eu pe tine.

Schimbul lor de declarații de dragoste răsuna mai gol decât un clopot enorm într-o biserică abandonată. Nici Viktor, și nici Katarina nu se pricepeau la a-și exprima verbal sentimentele. Orice verbalizare a stărilor lăuntrice îi făcea să se simtă vulnerabili. Singura emoție pe care nu se oboseau niciodată s-o ascundă era furia. Furia era mai puțin rușinoasă decât tristețea sau regretele. Pe de altă parte, putea să fie furia ascunsă? Era cea mai explozivă dintre emoțiile umane, cea mai instinctuală și lipsită de rațiune. Katarina nu plângea, ea se înfuria. Arunca cu farfurii și cu vaze, și scotea valizele de sub pat, amenințându-l pe Viktor că pleacă. El era mai poetic și-i plăcea să analizeze cu voce tare trăirile celorlalți, dar nu pe ale sale. Personajul său istoric preferat era Rudolf de Habsburg, excentricul moștenitor al tronului Austro Ungariei, care ținea un craniu și un pistol pe masa lui de lucru, visând adesea la moarte. În cele din urmă, Rudolf împreună cu amanta, baroneasa Maria Vetsera, se sinuciseră la Maierling. Foarte romantic, își spusese Viktor. Katarina nu fusese impresionată de drama imperială, însă.

— Spune-le că n-ai fost tu, îi ordonă printre dinți, prinzându-l de guler.

— N-am fost eu, normal că n-am fost eu, își miji el ochii negri, dar nu fu prea darnic în alte explicații.

— Ce va fi cu mine dacă te închid?

— Doar nu-ți plângi de milă. Tocmai tu! O să fii liberă. Femeile eliberate din căsnicii sunt cele mai frumoase, flutură el din braț, ca un actor în fața unui public pretențios. O să ai banii mei și o să te poți plimba prin lume. O să mergi la Paris, dar te vei sătura repede, că nu te văd să-ți placă orașele sclipicioase. O să iei un bilet la clasa întâi spre Londra, dar nu vei rezista prea mult că ploaia nu face bine părului tău creț. O să ai relații pasagere și relații de lungă durată, goale și pline de sens. În cele din urmă te vei mărita din nou, dar vei păstra numele meu. Cam asta e singura mea pretenție, zâmbi cu un colț al gurii.

— Îmi vine să te plesnesc. Fără tine voi muri!

— Katka, asta e prea dramatic chiar și pentru mine, iar eu iubesc drama. Când am spus despre femeile eliberate din căsnicii că sunt frumoase, mă refeream la cele divorțate sau văduve, nu la alea moarte. Cadavrele nu sunt frumoase.

— O să te închidă, își acoperi ea chipul cu palmele.

— Și vor arunca cheia. Dar adevărata cheie e la tine. „I take this key and I bury it in you… because you’re unforgiven too”, îi șoptea la ureche cântecul celor de la Metallica, în timp ce-și strecura mâna pe sub hainele ei să-i simtă pielea.

„She loves me not, she loves me still but she’ll never love again
She lay beside me but she’ll be there when I’m gone?
Black hearts scarring darker still. Yes she’ll be there when I’m gone!”

O prinse de bărbie și îi trase fața spre a lui, într-un sărut prelung și apăsător, îngreunat de tragedia situației. Katarina se aprinse puțin cam prea tare și prea rapid, așa că Viktor fu nevoit să o îndepărteze.

— Nu-i timp acum. Dar dacă vrei, te pot ține în brațe până vine „inchiziția” să mă ia.

Katarina se lăsă ca o păpușă din cârpe pe pieptul lui, iar el își așeză bărbia pe creștetul ei, sărutându-i părul din când în când. În mijlocul intimității acelui moment ce aștepta să fie întrerupt de un nou scârțâit al pietrișului din fața casei de două etaje, Katarina se cuibări mai bine și șopti ceva ce știau amândoi, dar care se cerea a fi rostit.

— Eu l-am ucis.

— Iar eu eram dispus să mă fac că nu știu, răspunse calm și continua să se joace cu părul ei, să-i inspire parfumul. „Otrava Dior”, ți l-am cumpărat de Crăciun și toți îmi spuneau că sunt nebun, că cine cumpără soției așa ceva.

— Ești nebun.

— Îmi plăcea ideea că nevasta mea emană otravă. Așa se țin bărbații la distanță. Nu ai făcut-o tu, se întoarse la mărturisirea ei, dar vreau să știu un lucru. Oricine ar fi fost acest „nemernic fără scrupule care ucide bătrânei inofensivi care nu-și bat fiicele vitrege și nu le împing mamele spre suicid”, ai idee de ce a făcut-o? Doar din cauza a ceea ce am enumerat mai devreme?

Katarina strânse geaca lui de piele în pumn, iar el își așeză afectuos palma peste mâna ei, transmițându-i că-i este alături orice ar fi.

— Fiicele vitrege nu sunt chiar așa de victime.

— Ar fi plictisitoare viața dacă ar fi.

— Unele fiice vitrege au făcut prostii în adolescență. Au pozat goale pentru fotografi amatori. Apoi aceste fiice vitrege au găsit un bărbat cu statut și reputație, dintr-o familie de academicieni și oameni de știință. Fiicele vitrege plâng zi de zi pentru că sunt amenințate de tații vitregi care au ajuns în posesia pozelor. Sunt amenințate că pozele o să circule prin toată țara asta minunată și le vor distruge căsnicia. Mai rău, că vor afecta reputația soților. Ele rezistă o lună, două, trei, patru, apoi nu mai. Tații vitregi umblă la pescuit, beți, amețiți și pot fi ușor împinși de pe podul din pădure. Cine umblă pe acolo?

În cele din urmă, acel scârțâit de pietriș, de care Katarinei îi fusese așa teamă răsună în liniștea dormitorului cufundat într-un întuneric complice.

— O să le spui că n-ai făcut-o.

— Iar tu nu vei admite pentru nimic în lume c-ai făcut-o, i-o întoarse el și o sărută.

— Îmi tai venele dacă ajungi la închisoare din cauza mea.

— Eu nu sunt ca tine. Prefer să fiu divorțat decât văduv. Și dacă e să te sinucizi, măcar fă-mi plăcerea s-o faci ca la carte. Te împușc, înjunghii, strâng de gât, ce-ți surâde ție cel mai tare, că doar ești doamna casei și tu decizi, apoi mă omor, ce zici? o sărută din nou.

Se auzi poarta.

— Rudolf cu Maria Vetsera erau amanți, nu soți.

— Eu ți-am zis. Dacă mă închid, tu o să călătorești și la un moment dat o te căsătorești cu altcineva, că doar nu vei rămâne măritată cu un criminal. Nu dă bine și pentru așa ceva poți ajunge în iad. Apoi ne regăsim și dacă tot nevastă vei fi, noi vom fi amanți. Scenariul e cel corect acum. Nu-ți face griji pentru mine. Oamenii legii sunt, în mare parte, prietenii mei. Nu voi primi cadou Crăciunul ăsta pentru că am fost obraznic de câteva ori și împreună cu ei am închis ochii la niște tăieri de copaci. Au fost alunecări de teren, inundații, oamenii au rămas fără case și cel care a scos bani din buzunar pentru adăposturi provizorii am fost eu, nu statul. Mă descurc. Promit că nu te las. N-am fost mai serios niciodată în viața mea. Nu te părăsesc. Ai răbdare două luni. Atât îți cer. Dacă în două luni nu scap, poți să începi să călătorești și toate alea – alea.

Doi bărbați în uniformă intrară în dormitor. Katarina încă era în poala lui Viktor.

— Să știți că numai ea are dreptul să-mi pună cătușe.

— N-a ucis pe nimeni! se răsti Katarina la ei.

— Cadavrul nu a plutit. A rămas agățat în crengi, iar lângă s-a găsit un sac de nisip.

— Și? ridică Viktor sprâncenele.

— Legat cu o sfoară specială pe care voi o folosiți pentru a răsuci crengile ce se pot prăbuși unde nu trebuie. S-a făcut autopsia și… dar o să afli tu, îi spuse lui Viktor.

— Omul s-a înecat, insista Katarina. E tatăl meu vitreg. Dacă aș fi crezut că soțul meu a ucis persoana care m-a crescut, nu aș mai sta pe genunchii lui. Dacă eu nu-l bănuiesc, cum vă permiteți să-l bănuiți voi?!

Viktor îi strânse pielea de pe talie, semnalându-i să tacă.

— Tu, i se adresă unul dintre ei, cu fruntea înaltă și păr rar, închizi gura și te dai jos, iar tu – își mută privirea spre Viktor, vii cu noi.

El nu protestă, dar când bărbatul o prinse pe Katarina de încheietură, se răsti la el.

— I-ați mâna de pe soția mea!

Rămasă singură, Katarina se așeză sub geam, cu spatele lipit de caloriferul fierbinte. Plângea cu capul în mâini, blestemând soarta. Îi auzea pe Iiri și pe Vladislav discutând undeva în curte sau în hol. Uneori vocile lor i se păreau foarte aproape, apoi se îndepărtau. Totuși, cuvintele ajungeau la ea destul de coerent.

— Care mama naibii e totuși legătura dintre un om care s-a înecat, beat fiind, și un sac de nisip? Iiri cel veșnic confuz îl întrebă pe colegul lui.

— Un sac cu nisip e o armă foarte bună dacă ești creativ. Textura e fină, moale. Șansele să lase urme vizibile de violență sunt mai mici. Victima e trântită peste abdomen, se dezechilibrează și paaac, cade în râu. Când cade în râu e deja pe jumătate inconștientă. Se îneacă. După ce-i scoasă din apă nu se vede nimic, niciun semn că ar fi luptat pentru viața ei, dar dacă i se face autopsia se observă la organele interne.

— Acum câteva săptămâni l-am auzit pe Viktor vorbind cu socrul la telefon. Nu am prins multe, dar discuția era cam aprinsă. Probabil bătrânul îl amenința cu ceva, el știa despre defrișările alea.

— Ah, cerea bani. Partea asta o știu. Încerca să-l șantajeze. Știa că Viktor are buzunarul gros. Toți știau că nu se înțeleg. Asta l-a băgat în rahat acum.

— Așa credeam și eu, zise Iiri nesigur, dar totuși, sacul era de la noi, frânghia de la noi. Iar Viktor e puțin cu capul.

Era ciudat că tocmai unul ca Iiri se găsise să spună despre cineva că era „cu capul.”

— Da, e cu capul, încuviință Vladislav. În sensul că-l văd să ridice o casă din cărămizi și apoi s-o demoleze pentru că-i place să vadă construcții prăbușindu-se. E o plăcere de-ale lui. Oricât ar fi de ocupat, mereu vine să vadă cum un copac bătrân și gros e doborât la pământ. A zis că-i place să audă trosnete și pocnete. Nu-l văd însă să ucidă. Nu arată ca un criminal.

— Cum arată un criminal? pufni Iiri.

Vladislav ignoră întrebarea, probabil nu avea un răspuns pe măsură. Se auzi un pocnet de brichetă. Unul dintre ei își aprinse țigara. Liniște. Probabil acum savura fumul.

— Mie altceva mi-a atras atenția, dar rămâne între noi. Știi că Viktor e foarte vorbăreț, dar când vine vorba de blondină, devine rezervat. Ei bine, într-o seară am băut cu el. Destul de mult chiar. A cam luat-o la vale. Mi-a povestit că bătrânul o bătea pe Katarina cu saci de nisip, să nu lase urme.

Katarina aștepta ca liniștea să fie spartă din nou. Oare cei doi uitară de prezența ei de vorbeau așa lejer?

— Crezi că…? începu Iiri, dar nu-și termină ideea.

— Până la urmă, Viktor ne-a zis de multe ori că are o nevastă feroce. Va încasa el glonțul pentru ea, dar sunt prea multe la mijloc. O să scape el rapid din încurcătură.

 

Guest post by Cynthia Orszag

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro



Citiţi şi

Aș vrea să-i spun cum se va sfârși – groaznic! 

Dacă aș avea trei vieți

Lasă totul în ordine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro