Mi-a plăcut și mie Brahms!

Mirel Curea

27 November 2012

Când eram tânăr, da’ tânăr, nu așa, am văzut un film, „Aimez-vous Brahms?”, făcut după romanul lui Françoise Sagan, cu Ingrid Bergman, Anthony Perkins și Yves Montand. Ea, mișto, calm-cald-fermecătoare, pe la vreo 40 de ani, el, proaspăt și teribilist, adolescentin-fermecător, pe la 21, 22 de ani, ălălalt, amantul en-titre, cam de vreo 50, scorțos, distins și practic-blazat. Un fim emoționant la culme, pentru puștiul ce eram. Să cucerești o femeie matură ajunsă la apogeul feminității ei, să te iubească o asemenea femeie!

După splendida și tulburătoarea poveste de iubire a celor doi, dintre cel tânăr și cea matură, nu înțelegeam deloc, pe atunci ce s-a întâmplat în final, adică nu înțelegeam de ce. În sfârșitul filmului, ea îi striga lui, puștiului ce cobora – ce pleca gonit de ea – scările melcate ale unui bloc parizian hausmannian, îi striga și își striga disperarea și neputința și durerea de a nu mai vrea, de a nu mai putea să fie cu el: sunt bătrână!

Bun, da, era mai mare, mă gândeam eu, ieșit de la film, și ce? S-o fi gândit femeia, personajul interpretat de Ingrid Bergman, mișto femeie, că nu are viitor cu el, ăla întruchipat de Anthony Perkins, mișto băiat! Ce dacă ea a zis că este bătrână, mă gândeam eu, așa, mergând. El ar fi trebuit să se întoarcă, s-o ia în brațe și să-i spună că-i frumoasă și fascinantă și c-o iubește de moare. Iar ea să tacă dracu’ și să se bucure, să lase chestiile și spaimele și să-i strângă în brațe trupul tânăr, asta în timp ce i s-ar uita în ochii poznași, cu ochii ei de femeie întreagă.

Bine, el a plecat! Așa, și după? După, ea se întorcea la ăla de seama ei, la Yves Montand, asta era clar din film, iar el, el, el ăla micu’, ar fi urmat să cunoască o puștoaică, asta nu mai reieșea, dar era lesne de anticipat. Și dacă el va cunoaște o puștoaică, ce? Asta înseamnă că vor avea viitor? Poate că puștoaica se va vădi a fi o tâmpițică și se vor despărți urgent. Sau poate că va da o mașină peste ea sau peste el sau peste amândoi, când ies la plimbare, și nexam viitor, canci destin.

Ar fi trebuit să rămâna împreună! Să nu le pese de viitor! Ce-i ăla viitor? Cine știe de el? Să trăiască împreună ce este și cât este, am decis eu în rafală.

Niște tâmpiți, îmi ziceam. Și el, și ea! Cum să ieși din asa ceva, dintr-o electrizantă asemnea poveste, pe o chestie atât de stupidă? Mă identificam la absolut cu el, cu puștiul. O idioată scriitoarea asta, ce chestie aiurea și-a obligat personajele să facă! A vrut doar sa încheie cumva dureros, trist și lacrimogen istoria, ca să evite facilele sfârșituri rozalii, îmi ziceam eu doct-dezamagit.

Băăă, n-am eu bafta asta să se îndrăgostească de mine una mai mare, îmi ploua mie în gură, una d’asta mai mare, o doamnă fină, rasată și stilată, frumoasă și completă, nu fufele astea tâmpițele de pe la liceul meu! Păi, ce, aș mai lăsa-o eu sa plece? N-aș lăsa-o, frate!

Toate acestea, parcă văd și acum, în timp ce traversam Parcul Cișmigiu, în drumul dinspre cinematografele copilăriei mele către casă. Nu prea știam eu ce-i ăla viitor, pentru că la câți ani aveam eu pe atunci, vreo 16-17, îl aveam pe tot și nu eram prea interesat de el.

Câțiva ani mai târziu, o femeie mai mare, mai mare bine, cu vreo 15 ani, s-a îndrăgostit de mine. Nu-mi venea să cred! Eram în al nouălea cer. Exact cum visasem! Ce minunație de femeie! Eu vreo 20, ea vreo 35. O brunetă rârâită, cu ochi limpezi și imenși, tunsă “bob”, ca Mireille Mathieu, cu ceafa subțire dezgolită, micuță și subțirică, învăluită în lungi tăceri intense susținute doar de o privire strălucitor-încărcată. Arhitectă talentată, creionul îi era baghetă magică în mână. Când vroia să-mi spună ceva, ceva ce nu suna bine spus, îmi desena, da-da, chiar ca în expresia „ca să înțelegi, îți voi desena”.

Odată, mi-a zis că mă iubește lăsând pe o hârtie, din alergarea creionului negru, mânuit cu o viteză plină de nerv de către niște degete lungi și subțiri, imaginea în noapte a unei alei lucioase de parc, într-o ploaie de toamnă, străjuită de o bancă, de pomi și de un felinar cu lumină cuminte, reflectată în stropii de apă. Eram direct în cap, cred că-i limpede, nu?

Exact ca într-un film franțuzesc din anii ’50, locuia într-o garsonieră-studio, într-un bloc interbelic, din Centru. De la fereastra ei vedeam acoperișurile clădirilor vechi dimprejur.

Tânăr, tumultuos, inconștient și tot timpul grăbit, groaznic de îndrăgostit, nu-i vedeam firicelul greu perceptibil de tristețe din colțul fiecărui zâmbet și nici umbra vag-amăruie a pleoapelor când clipeau peste imenșii ei ochi strălucitori.

Și într-o zi, mi-a rupt sufletul. Mi-a spus că trebuie să ne oprim. Mi-a stat inima. Cu mine înlemnit în mijlocul camerei, privit de pe pereți de schițele palide, în care îmi arătase cum este iubirea noastră văzută de creioanele ei, mi-a răspuns la toate întrebările pe care nu mai eram în stare să i le pun. Am reținut aproape cuvânt cu cuvânt unul dintre răspunsuri. „Tu, la 20 de ani, nu știi să socotești, eu, la 35, da! Presupunând că vom rămâne împreună, așa cum tu crezi că vrei acum, peste 15 ani tu vei avea 35, eu 50! Tu, la 35 de ani, te vei îndrăgosti de o fată care va fi cum sunt eu acum, în prezent, iar eu, cea de atunci, voi muri de durere! Așa că pleacă acum!”

Am plecat! Am coborât scările melcate de la blocul ei, timp în care am înțeles toată disperarea fără ieșire din finalul lui „Aimez-vous Brahms?”.



Citiţi şi

Bărbat indisponibil? Scuzați, îl iubesc

Frumușica și Bestia – Me Before You

De iubirea pentru el m-a vindecat o ea…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
13,325 views

Your tuppence

  1. diana / 5 May 2016 17:17

    Doamna Liana,sunteti o curajoasa si o norocoasa! 🙂 Eu mereu am fugit de tineri,desi am fost curtata mereu…In prezent sunt curtata de un tanar cu 12 ani mai mic decat mine si sunt f derutata pt ca am suferit din doua relatii de lunga durata cu barbati mai mari decat mine…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Cristi R / 2 February 2015 16:11

    Mi-a plăcut și mie „Aimez-vous Brahms?”!

    Imi place si povestea ta mai ales ca intareste afirmatia “niciodata sa nu spui niciodata” (asta apropo de “Băăă, n-am eu bafta asta să se îndrăgostească de mine una mai mare….”) si in plus mai da o palma prejudecatilor ce ne infraneaza sentimentele de prea multe ori.

    Multumesc pentru acest text frumos.

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
  3. nick / 9 November 2014 14:36

    ce ma distreaza faptul ca nici o cititoare nu se agita cand este vorba despre un cuplu in care ”ea” e mai mare cu 15 ani decat ”el” dar atunci cand este invers toate sar cu gura si spun ca respectivul este un libidinos care se uita dupa pustoaice in loc sa-si caute una de varsta lui… ce inseamna dubla masura doamnelor 😉

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 1
    Reply
  4. Vasile Andreica / 8 July 2014 6:59

    foarte, dar foarte foarte bine scris. ce nu a inteles doamna e ca durere exista in orice clipa si nu e bine sa fugi de ea. altfel, am si eu o iubita mai in varsta si tocmai ieri ne-am discutat viitorul si decizia a fost o expresie favorita a ei: da-i sa sune, cat o fi! unele femei au noblete si inteleg ca daca bagi o flacara in buzunar se stinge.

    felicitari pentru text, mi-a facut mare placere.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 11 Thumb down 1
    Reply
  5. liana / 3 April 2014 21:31

    De peste 18 ani trăiesc povestea asta și nu s-a întâmplat ca el, mai mic decât mine cu 15 ani și opt luni, să nu zic 16 ani, hihi! să se-ndrăgostească de alta, acum când el are 39 încă și eu 54…
    Și mă iubește, nu cred, nu-l cred, nici el nu crede, nu mă crede…
    Dar dragostea asta crede pentru amândoi.
    Serios!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 19 Thumb down 0
    Reply
  6. Camelia Croitoru / 3 April 2014 0:41

    Multumesc pentru poveste, pentru filmul readus pe tapet si pentru nostalgiile care navalesc uneori.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  7. Valeria Herşcovici / 2 January 2014 11:23

    volbură versus luciditate… mda, n-am putut emite decât acest truism, semn că “m-ai spart”! 😀

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  8. Ana B / 24 September 2013 19:22

    ce am inteles eu din articol? ca, de fapt, autorul are si impartaseste prejudecatile personajului feminin, ca recunoaste ca da, asa e, un barbat nu poate avea o astfel de relatie decat pasager. 🙂

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
  9. Despre viitorul iubirilor în contra-timp | Catchy / 17 January 2013 18:29

    […] invers? Ce viitoruri au relațiile în care ea își dă ceasul cu o secundă înapoi sau o decadă, două, trei? În care el, ar spune vocile purtătoare de chipuri […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  10. Mirela Baron / 22 December 2012 12:01

    🙂 Nu stiu decit…
    -Tu vezi ce frumosi sunt ?

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
  11. Belle d”Imagination / 28 November 2012 17:46

    Răvăşitor şi dureros.

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
  12. Rosa / 28 November 2012 11:23

    …Si totusi!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro