Vara asta târzie e ca o dragoste de om plutind spre bătrânețe.
Mistuitoare precum o boală contagioasă, amăgitoare mai ceva ca mustul, dureroasă ca primele junghiuri fără rost.
Plină de amintiri ca bobul de strugure plesnind a licoare uleioasă ori sângerie.
Dată în rod, plină în șolduri, doar cât să o cuprinzi cu brate încă bărbătești.
Frumoasă și împlinită ca femeia la 40 de ani, încă înmiresmând așternutul ca la primăveri 20.
Nebun anotimp, cumplită bucurie!
Te prinzi de ea șarpe, inorogind a corn de cleștar și preschimbând AM FOST în VA SĂ FIE.
Filigran țesut de degetele-buze pe sân de gutuie.
Doamne, ține măcar lumina galbenă, dacă aurul e deja topit în inel!
Și fă inelul SOARE și nicicând LAȚ!
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
