Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Vine o vreme când nu mai vrem să o luăm de la capăt

24 January 2018

Motto: „Nu, n-am nevoie de scuze. Mi-era dor de iubire… Un dor vechi şi cumplit.” – Cella Serghi („Cartea Mironei”)

Ne repetăm greșelile și suntem uimiți de aceleași fapte și la 20 și la 40 de ani, fără să fim conștienți de acest lucru doar după ce le-am făcut și refăcut. De ce se întâmplă așa? Poate pentru că ne imaginăm că lumea în care trăim este una dreaptă și corectă, deși avem dovezi zilnice că nu e! Sau poate pentru că, în marea doză de iubire pe care o avem de dăruit, uităm că oamenii sunt diferiți, că fiecare dintre noi este construit în mod unic și că, chiar dacă avem caracteristici în comun, mai multe sau mai puține, totuși, nu suntem la fel. Sau poate pentru că ne construim imaginea persoanei din fața noastră bazată pe ceea ce vedem noi în momentul acela și nu pe ceea ce este real. Însă ce este, de fapt, real? Ceea ce există efectiv sau ceea ce am vrea noi să existe? Cu siguranță că prima variantă este cea corectă, dar avem nevoie de o bună percepție pentru a o înțelege.

couple

sursă foto: pinterest.com

Dar poate că ce noi numim greșeală este până la urmă o experiență, iar viața nu este altceva decât o sumă de experiențe pe care ni le dorim mereu altele, în sensul de a nu ne durea de fiecare dată. Doar că, în general, nu se întâmplă așa cum vrem ci așa cum… este scris sau așa cum Cineva, altcineva decât noi înșine, știe că ar fi mai bine pentru noi.

Și atunci, naivi sau având o doză ridicată de încredere, ne aruncăm din marea noastră în altă mare, din dorul nostru în alt dor, crezând că ele pot să fie unul și același. Și… doare, nespus de tare și de mistuitor și am prefera să găsim un loc în care să ne ascundem, să fim doar noi cu noi, în încercarea de a ne explica unde, când și cum altfel ar fi trebuit să facem. Nu reușim atunci și posibil că niciodată, dar, cu timpul, durerea se micșorează și asemenea ei, dorința de a înțelege se transformă în acceptare.

Suntem ca un tren care pornește și nu ajunge niciodată la destinație. Peste un timp… o luăm de la capăt, dar deraiem, încă o dată, într-un mod foarte asemănător, iar ceea ce a fost inițial o inimă mare, roșie și frumoasă, rămâne mare doar cu petice sau chiar goluri în unele părți și își pierde strălucirea culorii cu fiecare lacrimă. A cui este vina? Nici nu contează!

Vine însă o vreme când nu mai vrem să o luăm de la capăt, pentru că nu mai avem puterea, pentru că am primit prea multe lecții, una după alta, dar și pentru că alegem să purtăm un anume dor ca pe un talisman. Pe lângă dorință, ne rămâne și amintirea unor întâmplări, a unor gesturi frumoase și unice, dar și tot ceea ce am primit bun din ele.

Dorul

Lucian Blaga

Setos îți beau mirasma și-ți cuprind obrajii

cu palmele-amândouă, cum cuprinzi

în suflet o minune.

Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.

Și totuși tu-mi șoptești: „Mi-așa de dor de tine!”

Așa de tainic tu mi-o spui și dornic, parc-aș fi

pribeag pe-un alt pământ.

 

Femeie,

ce mare porți în inimă și cine ești?

Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,

să te ascult

și clipele să-mi pară niște muguri plini,

din care înfloresc aievea – veșnicii.

Guest post by Cristina Petrașcu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu se mai poate…

Și de-o fi să nu te mai întorci, trăiește frumos!

Oare e suficientă dragostea?!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,038 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro