Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Virusul – partea nespusă a poveștii

29 March 2020

Biologul Alexandru Stermin a petrecut în februarie două săptămâni în jungla Braziliei într-un grup de patru oameni cu aceleași interese academice. Când a revenit în țară, a intrat în alte două săptămâni de izolare. Timp în care a scris și un articol apărut în revista Sinteza, care s-a viralizat binemeritat grație informației științifice prezentate accesibil și cu un veritabil talent de prozator.

Biologul Alexandru Stermin în jungla din Insula cea Mare, Brazilia

“Suntem ceea ce suntem datorită virusurilor, iar soluția la această problemă globală este în ADN-ul nostru de milioane de ani. Putem supraviețui gândindu-ne nu doar la noi ca indivizi, ci la întreaga comunitate. Speciile depind nu doar de ce face grupul pentru individ, ci și individul pentru grup.”

Iată câteva fragmente relevante, cu invitația de a desăvârși experiența prin citirea întregului articol.

Dormeam în tot timpul ăsta în cort, în inima sălbăticiei ori în hamac, atârnat de liane, deasupra tarantulelor care mișunau prin frunze, noaptea! Eram patru, eu și încă trei biologi de la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro! Nu era întâmplător numărul! Aveam o regulă! Îndiferent ce făceam, ori mergeam toți, ori mergeam câte doi, niciodată nu trebuia să rămână ori să plece unul singur!

Ei, bine, Alexandru a încălcat regula și asta l-a costat o înțepătură veninoasă de păianjen care putea să-i fie fatală.

Eu, biolog, în mijlocul Naturii, aveam o minte înstrăinată de ea! Credeam că doar lucrurile mari ne pot omorî, jaguarii, leii, tigrii, urșii, lupii ori meteoriții și nu conștientizam că puterea nu stă doar în mărime, că lucrurile mici și mărunte au forța celor mari! Natura a împărțit echitabil tot, dacă celor mari le-a dat gheare și colți, ori inteligență, celor mărunți le-a dat venin! Și am mai realizat că, atunci când încalci o regulă, a grupului în junglă, uneori ai noroc, de cele mai multe ori, nu.

Din mijlocul junglei am venit acasă, în jungla urbană, unde mă aștepta o altă poveste, tot despre viață și moarte, cu un personaj și mai mărunt. Regula acum era alta, total diferită de cea pe care am încălcat-o: „Nu te apropia, rămâi izolat!”.

De aici a plecat povestea virusului, ceea ce ne lipsea multora pentru a înțelege măcar cu cine ne luptăm.

(…)

Virusurile nu sunt bune sau rele, ele doar sunt. Sunt părți ale Naturii din care venim toți. Știu însă că acum ne este greu să privim întreg tabloul, pentru că ne-am rupt de Natură și de dinamica ei, demult, și ne-am îngustat viziunea cu zidurile și pereții pe care i-am construit ca să ne izolăm de ea. Dar dacă ne deschidem ochii și o să încercăm iar să o descoperim, în noi și în jurul nostru, o să găsim nu doar explicații, ci și soluții.”

Continuarea poveștii nespuse despre virusuri, aici

Și tot din același articol, câteva vorbe despre frică și izolare pentru a ne susține afirmația din deschidere despre talentul de a te face înțeles și de a transmite emoții:

“Ca și virusurile, nici frica nu este numai bună sau numai rea. Teama reprezintă o parte esențială din natura noastră, este instinctul nostru de conservare și deci este esențială pentru noi. În lumea de astăzi, departe de Natură, ori l-am pierdut, ori l-am hiperbolizat, dar nu îl mai trăim natural. (…) În teama naturală există un soi de iubire, poate undeva aceste două sentimente se suprapun. Nu degeaba, oamenii care mă iubesc îmi spun uneori că se tem pentru mine. Adică le pasă de mine și implicit simt sentimentul fricii în ei, proiectând eventualea mea pierdere. Când conștientizăm că există iubire în teamă, parcă nu ne mai sperie atât de mult, ci ne și responsabilizează. Responsabilizându-ne, teama își atinge scopul ei natural.

Și câteva cuvinte despre izolare

“Uneori, cea mai mare dovadă de iubire, este păstrarea distanței. Am priceput că nu doar teama are în ea iubire, ci și iubirea are în ea teamă. Teama m-a făcut să înțeleg că poți să iubești pe cineva de la distanță și că uneori această distanță te apropie mai mult decât orice atingere. Distanța are voluptatea ei, surprinsă bine de Cesare Pavese: „Când plecam unul de lângă celălălt, nu ni se parea că ne despărțim, ci că mergem să ne așteptăm altundeva.”

Pe Alexandru îl puteți urmări aici



Citiţi şi

Malaezia – o întâmplare din altă viață

De ce te iubesc?

Sunt mici. Dar mulți. Foarte mulți. Prea mulți…


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro