Numărul de ore petrecute zilnic online este atât de mare încât îl ţii secret, intimitatea virtuală a devenit your new reality şi cei din jurul tău cred că ai o problemă? Dacă da, bad news: eşti dependent. Fereşte-te de internet! zic analiştii alertaţi de statisticile care arată cât timp (steril) petrec oamenii în compania ecranelor. De la recomandatele două ore pentru orice vârstă, s-a ajuns la recorduri care întrec până şi perioada de somn. Drogul electronic s-a strecurat insidios şi face spornic victime fără discriminare de vârstă, educaţie ori sex: adulţi, ascunzând alte suferinţe, copii, nevinovaţi. Cum am ajuns oare să considerăm firesc să ştim ce fac oamenii de pe cealaltă parte a planetei şi să ne înstrăinăm de cei de lângă noi?
Şi când se întâmplă astfel, cine-i de vină, www sau noi? Calculatorul a devenit, ca şi maşina, un rău necesar şi nu mai este demult considerat un lux. S-a făcut indispensabil, tot mai performant şi tot mai accesibil ca preţ. Trei calităţi care ascund un cât se poate de real defect: dependenţa. Păi, www este plin de resurse informative, comod, distractiv, ar striga foarte mulţi în apărarea lui. Dar, paradoxal ori nu, toate acestea pot ajunge foarte rapid inconveniente. Spre deosebire de copii, adultul atins de boala computerului este sau poate fi considerat răspunzător, până la un punct, fireşte, de viciul său. Fiindcă la “oamenii mari”, abuzul de internet apare de fapt în legătură cu preexistente dezordini comportamentale. Legate de cumpărături, de sex, de jocuri de noroc sau la bursă, efectul e acelaşi, pentru că internetul face pur şi simplu lucrurile mai uşor de realizat ori de dobândit. La adăpostul anonimatului, dar şi când decid să iasă “o fugă” din el, bărbatul sau femeia nu mai vede nicio limită, nicio interdicţie, şi lucrurile o pot lua foarte uşor razna. Dacă nu are succes în viaţa socială, utilizatorul descoperă succesul din viaţa virtuală şi tentaţia devine irezistibilă. Dacă nu are prieteni, netul îi oferă prieteniile după care tânjeşte şi căutarea devine continuă. Dacă nu are iubit/iubită, tot calculatorul îi poate rezolva problema, şi nu se va opri la unul/una. Dacă nu are suficiente posibilităţi, va naviga fără ţintă, ca un vagabond electronic, pentru că internetul îi garantează o experienţă fără sfârşit, aşa cum nu este nimic din ceea ce îl înconjoară. Singuri sau singuratici, adulţii accesează lumea virtuală ca pe un rai la îndemână şi ajung să nu-şi mai poată imagina viaţa fără tastatură şi ecran. Tentaţia şi abuzul sunt inseparabile.
Căutarea unui partener pe internet pentru o relaţie de durată sau doar pentru “harmless fun” pe site-urile de întâlniri este un exemplu de preocupare care poate deveni obsesivă. Pentru cei singuri ar putea fi norocul vieţii lor şi cred că sunt destui fericiţi care binecuvântează internetul pentru găsirea “jumătăţii”. Dar pentru cei nesi(n)guri, acelaşi internet poate însemna uneori dezastrul. Ascunzându-şi nu doar statusul civil, aceştia pornesc cu dorinţa explicită de aventură virtuală şi trec apoi rapid graniţa spre experienţele reale. Care, pentru unii pofticioşi, mai ghinionişti, se poate dovedi a fi chiar ultima. Nu tot ce zboară prin eter se mănâncă iar infidelitatea, chiar virtuală, este periculoasă şi dacă nu lasă pe loc urme de ruj pe cămaşă. Despre leacuri, când există un astfel de dependent în viaţa cuiva? Hmm, poate să li se defecteze calculatoarele, sperând că aşa vor descoperi golul interior, lipsa de preocupări, teama ori fuga de propria existenţă. Dar înainte de asta, mă gândesc că o interogare personală despre cauzele reale ale derapajului partenerului ar aduce mai multă lumină şi, poate, şi soluţii.
Adulţii ca adulţii, dar calculatorul a pus stăpânire pe lumea copiilor, care nu mai are aproape nimic din magia copilăriei de altădată. Precum o sabie cu mai multe tăişuri, a intrat până şi în casele mai sărace ori în şcolile de cătune, cu bune intenţii, civilizator, purtând masca inocentă a cunoaşterii garantate de informaţiile nelimitate pe care le poate oferi. Dar treptat, a câştigat detaşat în faţă oricăror alte tentaţii. Copii, altfel sănătoşi, ajung aproape autişti, preferând comunicarea electronică şi competiţiile virtuale. Copii care se ambiţionează să-şi doboare recordurile, devin sclavii jocurilor care le solicită mai mult îndemânarea decât inteligenţa. Ei sunt viitorii adolescenţi cu probleme de comunicare şi tulburări de comportament (izolare şi agresivitate), care vor socializa cu dificultate sau deloc, fiindcă şi-au pierdut abilitatea naturală de folosire a gesturilor şi vorbelor din relaţionarea reală. Şi tot ei, viitorii adulţi dezorganizaţi, haotici, adesea nefericiţi şi neadaptaţi. Ca părinţi, dacă tot nu ne putem opune mersului înainte (!?) al omenirii, ar trebui cu necesitate să impunem şi reguli stricte de la bun început. Iar pentru asta e musai să fim un bun exemplu! Dacă noi vom prefera calculatorul ca interlocutor, nu vom fi convingători în ochii celor pe care ar trebui să-i ferim de toate pericolele, nu numai de apă şi de foc. Pentru că nu e dragoste aceea care te lasă să le faci rău, iar inconştienţa nu e niciodată circumstanţă atenuantă atunci când eşti părinte.
Citiţi şi
Ce carte alegi azi? Ghidul lecturilor care cresc odată cu copilul tău
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
