Mă gândeam că a venit timpul să ne prindem că suntem diferiţi şi să ne acceptăm şi tolerăm diversitatea. Că normalitatea e un şablon cu margini foarte laxe, de fapt.
Eu am fobie de fobii. De xenofobie. De homofobie. Bigoţi traditionalişti care ne explică cum familia cu F mare e formată din tată şi mamă. Ştim asta, mulţumim. Homosexualii nu procreează. Şi pe vremea vechilor greci şi pe vremea romanilor, familia era formată tot din femeie şi barbat, era datoria femeii să copuleze cu soţul ei şi să asigure perpetuarea speciei. Dar, de iubit, iubeau „băieţi frumoşi”, nu femei (ho pais kalos). Banchetul lui Platon nu e un dialog despre iubirea heterosexuală, ci dimpotrivă. Aristotel, Platon, Socrate, cu toţii au fost homosexuali. E plină istoria de homosexuali: Alexandru cel Mare, Cezar, posibil Bonaparte – dar şi cultura: Da Vinci, Goethe, Proust, Ceaikovski şi, da, până şi autorul basmelor pe care le-am citit în copilărie, Andersen, era pidosnic, ce oroare! Că homosexualitatea nu a apărut în modernitate ştiu până şi habotnicii care nu au citit decât Biblia – de la Sodoma şi Gomora.
Homosexualii au existat dintotdeauna. E axiomă. Sânul extrem de generos al bisericii catolice (dar şi al celei ortodoxe, deopotrivă) e doldora de scandaluri homosexuale chiar în zilele noastre. Chiar dacă ţii neapărat să o treci la capitolul deviaţii, această deviaţie în mod special dăinuie de mii de ani, pre- şi postcreştinism, nu a fost „eradicată”. Şi dacă tot există, dacă tot nu se pot „vindeca”, de ce îi marginalizăm pe homosexuali, când pe cei cu dizabilităţi nu avem voie să o facem? Asta în nişte vremuri în care nici pe rromi nu putem să îi strigăm ţigani. Nu e de mirare, întreaga lume duhneşte de ipocrizie. Lui Tarantino i-au sărit în gât toţi puritanii că a folosit în exces „nigga” într-un film despre o epocă în care „normalul” era să deţii alte fiinţe umane, să fie proprietatea ta cu acte.
Atunci, de ce facem pe inchizitorii, în secolul XXI? O fi din cauză că deviaţia în cauză are legătură cu sexul? Şi nu am reuşit nici pînă acum să-l scoatem de la tabuuri, deşi numărul cel mai mare de downloaduri îl contorizează filmele porno, şi nu neapărat cele cuminţi, în care cei doi, el şi ea, rămîn împreună la final după o partidă în poziţia misionarului? Societatea evoluează, pasămite, fără evoluţie am fi avut încă sclavi, iar femeia ar fi fost încă enumerată lângă ei şi câini. Pe tradiţionalişti îi desfid să renunţe la tot ce le-a adus această evoluţie şi să se întoarcă cu totul la tradiţional. Tu scrii pe Facebook de pe un Iphone5 despre cât eşti de tradiţionalist, în timp ce conduci o maşină de lux, cumva? Jos laba de pe tehnologie, dacă o arzi tradiţional! Aşa e evoluţia, vine la pachet şi cu chestiuni care îţi displac, poate. Dacă societatea le va permite – şi le permite în multe locuri din lumea asta – homosexualilor să se căsătorească, cu ce atentează asta la heterosexualitatea ta? La familia ta cu F mare? La sexualitatea copiilor tăi despre care eşti aşa de sigur că e „normală”? Dacă eşti hetero, indiferent de câte căsătorii gay vor avea loc pe planetă, tu eşti în siguranţă! Copiii tăi, la fel. Ei vor învăţa de la tine, cel normal, ce e normalitatea, dar vor avea şansa şi să fie toleranţi cu cei care nu au avut „norocul” lor, să se nască „normali”. Nu îi vor mai discrimina, nu vor mai fi plini de prejudecăţi, îi vor lăsa să existe şi pe ei. Dar dacă propriul tău copil are înclinaţii homosexuale, nelegiferarea căsătoriilor dintre gay nu îl va face heterosexual. O să îl facă, poate, să se ascundă, aşa cum fac azi mii de homosexuali în ţărişoara noastră tradiţionalistă. O să îl oblige, poate, să se căsătorească şi să facă copii cu o femeie, dar să fugă la amantul de acelaşi sex cu el. Ştiu o mulţime de oameni care fac asta. Şi tu cunoşti, dar nu ştii adevărul despre ei.
Tot aud că nimeni nu îşi doreşte să vadă pe stradă cupluri de bărbaţi sau femei care îşi iau limba în gură. Dar în aceeaşi măsură eu nu îmi doresc să vad nici cupluri „normale” exhibându-şi intimitatea pe străzi.
Îmi repugnă lipsa de toleranţă pe care o văd în semenii mei. Lipsa de raţiune, mai ales. Argumentul „vreau ca ai mei copii să crească într-o societate normală, cu valori” e rizibil. Suntem ridicoli – rata divorţului între cuplurile hetero e de 50% în acest moment. Copiii noştri cresc în familii destrămate, monoparentale, îi folosim în luptele noastre de adulţi „normali” şi le distrugem sufletele şi copilăria, dar urlăm că legiferarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex le-ar distruge valorile.
Nu, mai bine, ne-am vedea de „normalitatea” cu care am fost binecuvantaţi să ne naştem si i-am lăsa în pace pe ceilalţi, să-şi trăiască vieţile şi să îşi urce singuri Golgota? Că nu o fi simplu să fii homosexual într-o ţară homofobă. Sau am reflecta foarte serios la ce am face dacă ai noştri copii s-ar dovedi a avea înclinaţii homosexuale. Că să te imaginezi pe tine în situaţia asta e mai complicat. Chiar, ce ai face dacă propriul tău copil este homosexual? Ai vrea să se ascundă toată viaţa de tine şi de semenii lui, de teama să nu fie proscris, sau ai vrea să îşi trăiască viaţa asumat şi la vedere, aşa cum faci tu? De ce să nu aibă şi el acelaşi drept ca şi tine? Copilul tău, homosexual, născut din tine şi partenerul tău, complet heterosexuali!
Petronela-i toată aici.
Citiţi şi
M-au numit “instabilă emoțional”
Jurnal de Arizona: Draga mea Menopauză
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
