Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ce frumoasă sunteți, doamnă!

26 April 2018

Marietta Dobrin– Ce frumoasă sunteți, doamnă! Și foarte elegantă, i-am spus, fără să stau pe gânduri, doamnei care aștepta cu noi în stația de tramvai.

Doamna mi-a zâmbit cald și fermecător, cu doi ochi albaștri ca cerul.

Fiu-meu căuta în grabă o gaură în care să se ascundă de rușine și, negăsind-o, îmi arunca priviri disperato-ucigătoare.

– Mulțumesc, sunteți foarte drăguță! Îmi plac culorile primăvăratice, am avut mereu o pasiune pentru ele, o să va par un pic extravagantă, dar eu le port și iarna. De altfel, pe soțul meu l-am cunoscut într-o iarnă, la slujba de duminică, și tocmai culoarea paltonului meu roz, l-a făcut să-mi sesizeze prezența. Au trecut 62 de ani de-atunci, aveam 22 de ani, și zâmbește duios la amintirea acelor vremuri demult apuse.

– Vă stă foarte bine, se îmbină frumos cu tenul dumneavoastră perfect.

Și nu era un compliment gratuit, doamna chiar avea un ten minunat și neașteptat de luminos și de neted. Doar colțurile gurii căzute îi trădau, dar nu foarte mult, anii. Cel mai mult o trăda corpul, gârbovit și obosit, picioarele subțiri, noduroase și greoaie la mers, bastonul pe care-și sprijină cu delicatețe viața.

batrana eleganta

– Cred că nu există cremă mai miraculoasă decât iubirea, mi-a spus ea visătoare, și ochii i s-au umezit și agitat ușor, ca un vârtecuș provocat de mâna unui copil într-o găletușă cu apă de mare. Iubesc de 62 de ani și patru luni și așa o să fie până o să închid ochii. El nu știu dacă mă mai iubește, dar nici nu mă mai interesează, o să iubesc eu pentru amândoi. M-a iubit mult, am fost totul pentru el. Știți, noi nu am avut copii și nici frați și surori, ne-am avut unul pe altul, atât. Și ne-am fost de ajuns. De cinci ani, boala care i-a luat mințile, amintirile noastre, viața noastră împreună, m-a șters din memoria lui, dar eu mă încăpățânez să merg să-l vizitez în clinica în care locuiește, ori de câte ori îmi permite sănătatea, că nu mai sunt în stare să mai merg în fiecare zi, așa cum am făcut-o trei ani la rând.

– Și cum vă înțelegeți, despre ce vorbiți cu un om care nu vă mai cunoaște?

– El nu mă mai cunoaște, dar eu îl cunosc, și-i vorbesc despre viața noastră împreună, despre vacanțele noastre, despre iernile în fața căminului citind, povestind sau doar privindu-ne cu dragoste, îi amintesc despre pasiunea lui pentru manuscrisele vechi, despre micuța galerie de artă pe care a îngrijit-o, crescut-o și iubit-o ca pe un copil, despre neîmplinirile și durerile noastre, despre iubirea noastră. Când doarme, îl țin de mână și-mi imaginez că suntem la noi acasă, în patul nostru, și ne ținem de mână așa cum o făceam în fiecare seară, până adormeam. Și uneori îl cert. Îl cert pentru că m-a lăsat singură pe lume. Singură, cu o iubire pe care ar fi trebuit să o ducem la capăt în doi. Dar asta e viața, draga mea! Îți dă, îți ia, și niciodată în egală măsură, a oftat doamna mea frumoasă.

Am mers trei stații de tramvai în plus, n-am îndrăznit să întrerup povestea și amintirile doamnei. Iar fiu-meu, vrăjit și el de vorba blânda și caldă a femeii, n-a făcut nicio observație.

Când am coborât, mi-a zis:

– Mama, ce bine că i-ai zis “ce frumoasă sunteți, doamnă!

Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Moartea unui scriitor

Era perfectă, indiferent de parfum

Fotografia și citatul zilei – Maria Montessori

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
34,979 views

Your tuppence

  1. Gheea / 5 May 2018 20:01

    Foarte frumos si emotionant in acelasi timp. Te face sa te gandesti cu adevarat la viata. O doamna deosebita si norocoasa as putea spune tinand cont de dragostea de care a avut parte pana de curand in viata. Iubirea este totul!

    Thumb up 5 Thumb down 1
    Reply
  2. Alexandra / 27 April 2018 16:29

    Ce frumos. Multumesc ca ai imprartasit . Povestile astea ne vindeca si ne si cresc pe fiecare.

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
  3. Eugen / 26 April 2018 19:43

    Nu am mai plans de la moartea mamei , acum vreo 15 ani ! Citind articolul , mi-au dat lacrimile !

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  4. Lili / 26 April 2018 19:35

    Cum poate ceva atat de frumos, sa fie in acelasi timp atat de dureros?!

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro