Comunicare? Da, avem!

Oana Rădeanu

12 February 2014

Oana RădeanuComunicare? Cum să n-avem, domne, sigur c-avem !

Păi, avem de toate acum: avem net, satelit, smartphone şi atâtea alea. Avem căşti să ne proiectăm din metrou direct la San Remo în anii ’90, avem cameră web să vedem palatelele cu turnuleţe ale prietenilor din India, avem cărţi ce ne dau în troleu transpiraţii la “pălmi” şi prin alte părţi. Avem POST-it-uri să ne spună să ducem gunoiul, alarme să ne aducă aminte că am uitat ceva, da’ ce naiba om fi uitat, ce să mai – avem de toate.

Avem audio book-uri să ne adoarmă cu “Punguţa cu doi bani”, avem readere la care pagina se schimbă printr-un clic şi nu tre’ să mai dăm cu scuipat pe deget. Avem bannere să ne spună ce combinaţii anormale de mâncare să ne mai luăm de la Mega, postere cu tot felul de creme, să ne reamintească cu duşmănie cât e celulita pe coapsele noastre de femei/menajere/mame/şoferiţe, avem chat corporatist, pe care să spunem porcărele despre şefi şi colegi. Avem felicitări on-line, cu cântece şi versuri, toate gândite de alţii.

Avem la TV publicitate cât să lungească un documentar două ore, deşi la National-ul Geographic de la mama lui ţinea doar 55 de minute, avem voci în metrou să ne informeze că nu tre’ să stăm ca boala în drum când se închid uşile. Avem mesagerie vocală ce se activează ca prin minune când suntem sunaţi de cei cărora le datorăm bani, avem playstation şi alte console să ne comunice nişte chestii – poate doar cât de dobitoci suntem că, în loc să ieşim la aer, stăm în mirosul de ţigări din camera de cămin studenţesc – avem de toate.

Avem DVD recorder, writer sau cum i-o mai zice, să înregistreze pentru noi ce vrea muşchiul nostru, că doar n-om sta treji ca bezmeticii să o vedem pe Cate luând Globul de Aur în direct. Avem oameni care ne ameninţă la ieşirea din metrou cu apropierea Apocalipsei, avem ambulanţi să ne trezească copiii în după-amiezile de week-end, strigând din toţi rărunchii “fiare vechi, fiare vechi luăm”.

Avem ştiri să ne informeze la şase dimineaţa prin televizorul vecinei de deasupra de ce a intrat iar Năstase la puşcărie, avem câini să ne strige în drumul spre serviciu “PE AICI NU SE TRECE”. Avem jocuri inteligente să îi înveţe culorile pe copiii noştri, în timp ce noi alergăm prin casă cu coşul de rufe după noi – avem de toate.

p

Şi dacă avem atâtea, de ce să ne plângem? Ce ar putea să ne lipsească? Nimic? Chiar nimic?

Ne lipseşte tihna unei istorioare spuse după un ospăţ în curte, sub salcâmii înfloriţi, ne lipsesc declaraţiile de iubire ale băieţilor timizi şi frumos pieptănaţi, sub un copac cu flori mari, roz-alburii, ne lipseşte umorul bunicii despre cum gătea în anii ’50 cojile de cartofi, ne lipseşte schimbul de întrebări metafizice, pe acoperişul unui cămin din studenţie, ne lipseşte “o clipă de sinceritate” în care să ne mărturisim că ne iubim pe noi înşine aşa cum suntem.

Ne lipseşte vocea din spatele urechii stângi, care să ne împiedice să spunem prietenilor lucruri care dor, ne lipsesc discuţiile intime cu colega de bancă din şcoala generală despre cum ne simţim cu adevărat ca “oameni mari”, ne lipsesc ocheadele complice cu mama, din metroul spre Dristor, căreia îi admirăm calmul cu care îi vorbeşte urlătorului ei copil, ne lipseşte şedinţa cu părinţii, în care să le explicăm printre lacrimi de ruşine de ce am luat 6 la matematică, ne lipseşte privirea pătrunzătoarea a partenerului de dans, care ne “obligă” să ne retragem lângă lacul înstelat…

Ne lipseşte vorbirea, simpla şi mult povestita vorbire… pe gură, prin semne sau telepatie, vorbirea cu semnificaţie, cu importanţă, cu sinceritate…

La fel cum ne lipsesc şi cuvintele pe care ceilalţi le aşteaptă şi pe care le rostim din ce în ce mai rar, CU TOATĂ DESCĂTUŞAREA sufletului nostru: “iartă-mă”, “mulţumesc”, “te iubesc”.

Câţi dintre noi ştiu cu adevărat că a vorbi este un dar, nu un dat, şi că trebuie să îl preţuim că atare? Ceea ce am putea face, cât ne este dat să vorbim aici pe pământ, este să măsurăm cu înţelepciune concentraţia de lămâie, şerbet, îngheţată sau potroace pe care vorbele noastre o dau spre degustare ascultătorilor…

Citiţi şi

De la mIRC la Facebook – evoluție sau involuție?

Îl vrei. Stai, fugi sau fugi și te împiedici?

Eu sunt doar… cealaltă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
576 views

Your tuppence

  1. sasha / 12 February 2014 13:13

    ca bine zici

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro