Misterioasa dispariție a gentilomului de țară

Petronela Rotar

16 February 2015

Petronela RotarCarevasăzică mă împiedicasem de tipul ăsta mișto. Too good to be true style. Eu, cam avariată după o pățanie amoroasă care la vremea respectivă îmi păruse halucinantă, dar asta doar pentru că uitasem cît umor negru are Dumnezeu, de zici că e Woody Allen. Așa că nu îmi dădea inima ghes, dar tot am acceptat să ies cu el.

Și cu cît ieșeam, cu atît mă minunam: Doamne, ce băiat! Eu de ce nu sunt disponibilă emoțional? De ce sufăr după un neterminat cînd uite, aici, la masă, băiatul ăsta ce bine finisat e? Singur. Frumușel. Genul foarte sportiv, dacă îl dezbraci îl poţi folosi drept planșă la ora de anatomie umană, lecţia sistemul muscular. Trăitor la țară, iubitor și proprietar de fînețe. Dulgher și tractorist amator, dar sensibil ca o fată mare. Citit în cap. Plin de proiecte care mai de care mai cool. Pe pîrtie – un zeu. Plin de energie, așa, pe măsura mea, că ăla de dinainte avea o problemă de ritm. De altfel, se zvonea că, atunci cînd nu cosea, tăia lemne, alerga sau pedala, ar fi vînat bosoni Higgs cu mîna goală. Gentleman pînă la detaliu, genul care îți deschide portiera de fiecare dată și se ridică în picioare la masă cînd te duci la toaletă. Nu venea o dată la vreo întîlnire fără să îmi aducă ceva, ba niște polen crud de la apicultorii de la el din sat, ba dulceață bio. Se uita la mine ca la steaua care-a răsărit. Niciun gest în plus. De-să-vîr-șit! Îl bănuiam că o are mică sau așa ceva, trebuia să fie ceva în neregulă cu el!

Cînd am căzut bolnavă la pat, gentlemanul de la sat a bătut 300 de kilometri zilnic să îmi aducă mîncare caldă și medicamente, a stat pe marginea patului și mi-a ținut mîna în mîna lui, m-a sunat și mi-a scris încontinuu să mă întrebe cum sunt, ce mai, eram căzută pe spate și nu de la febră! Nu mai rămînea decît să îl uit pe neterminatul care mă făcuse să sufăr îngrozitor, să mă îndrăgostesc și eu, să ne retragem la țară și să facem 7-8 copii, să repopulăm mediul rural. Așa că iau decizia să trag puţin de mine şi să mă implic. Și mă implic. Oarecum. Se oferă să mă însoțească într-o deplasare de serviciu, accept, petrecem un weekend împreună, îmi cunoaște prietenii, îmi mărturisește că el mă iubește, îmi vorbește despre turele pe care le vom face împreună cînd va veni vara, despre cum vom merge în deltă, la mare, la munte și în Scoția, la castelul prietenului lui scoțian. Și că e rac.

zeul

Și ne facem planuri de Sfîntul Vali, că bătea la uşă.

Întorși acasă, în prima zi nu prea mai răspunde la mesaje. Sau la telefon. Îmi spune că nu s-a simțit bine. Cred. Sigur că cred, ce motiv are să mintă? A doua zi, boala pare să se agraveze. Rău. Trebuie că a contactat o tulpină de gripă nou-nouță, care se manifestă agresiv, atacă creierul, mai ales zona memoriei, provocînd uitarea. Pentru că uită să sune, să răspundă la mesaje sau la telefon și să apară la întîlnire. Mai întîi, mă îngrijorez. Să nu fi pățit ceva grav, căci oamenii nu dispar așa, ca în filme. A treia zi, încep să cred că a fost răpit de șerpilienii din a patra dimensiune. Nu rîdeți, se știe că în pădurile întunecoase au loc fenomene stranii și inexplicabile! Da, dar de ce apare online pe facebook și whatsapp? L-or fi luat cu tot cu telefon și se joacă reptilienii ăia mici candy crush saga, în timp ce el se zbate să se salveze? Decid să aștept, să nu mă proțăpesc din prima în gardul moșiei. Dar degeaba, gentlemanul ţăran e mort în păpușoi! Îmi fac procese de conștiință, că sunt eu nasoală și nu am știut a mă purta și am speriat bunătate de sălbăticiune. Distilez întîmplări, citesc conversații, mă enervez, o iau de la capăt. Măi să fie! Îi scriu, cald, măi bosonule, înțeleg să nu vrei să mă mai vezi, dar scrie-mi măcar un sms, că eu nu accept că oamenii dispar așa, fără urmă, de parcă i-ar fi înghițit pămîntul strămoșesc! Nimic. Fir.

Încep investigațiile. Mai întîi să mă asigur că e bine, sănătos, întreg. Aflu că este. Integru corporal, adică. Sănătos, liber și crud, ca orice animal sălbatic. Și că are un sindrom, dispare subit și fără urmă din viața femeilor de care se îndrăgostește. Că nu sunt prima și, cel mai probabil, nu voi fi nici ultima căreia i-a declarat amorul și deschis portiera și din viața căreia s-a resorbit. L-au căutat ele ce l-au căutat, apoi au renunțat, că omul stă departe, unde întoarce uliul 6, e complicat să bați atîta drum și obraz. Oh, dar nu eu! Eu pot accepta orice explicație. Numai lipsa unei explicații nu o pot accepta.

Între timp, însă, venise Sfîntul Vali peste mine. Zi de bilanț. Am adunat, am scăzut, una peste alta, am ieșit pe plus. Mi-a rezultat că toată agitația dispariției inesplicable mă făcuse să uit complet de neterminatul care îmi rupsese inima pe genunchi, ca pe surcele. Eram vindecată! De lumbersexual nu avusesem vreme să mă atașez, așa că, în afară de orgoliul avariat pînă la încarcerare, nu aveam alte daune grave în urma incidentului de dispariţie misterioasă. Hai, maximum niște proiecții șifonate. Mi-am făcut o cruce mare, am zis, mulțam Doamne că mi s-a întîmplat asta acum și nu peste șase luni cînd m-ar fi șocat o întîmplare din asta zona crepusculară de mi-ar fi controlat și verticala și orizontala hăăăt, cine știe ce vreme îndelungată.

Sigur, lucrurile nu aveau cum rămîne așa. Dispărutul în serie trebuia deconspirat. Nu am aflat cine s-a jucat cu el de l-a stricat așa sau dacă e defect din fabricație, însă m-am lămurit pentru totdeauna că nu există bărbați prea buni. Dar cum m-am proțăpit în poartă și am așteptat să fie returnat de extratereștri, cum i-am reclamat dispariția la poliția comunală și primăria din sat… e o altă poveste.

Pe Petronela o găsiți cu totul aici.

Citiţi şi

Cel mai mare protest al femeilor anunţat în SUA, la o zi după învestirea lui Trump

Îl vrei. Stai, fugi sau fugi și te împiedici?

Cu ce dai gata un bărbat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
12,763 views

Your tuppence

  1. Vecinu' de la țară / 17 December 2015 17:45

    @Dor de viața la țară
    A lui. Trebuie insa spus ca in realitate negrul nu este niciodata atat de negru si nici albul atat de alb. Tendinta e spre nuante de gri si odata ce ai un pic mai mult intr-o directie sau cealalta, esti imediat catalogat ca “alb” sau “negru”, desi tu esti doar un gri ceva mai inchis sau un gri ceva mai deschis.
    Cum spuneam, sunt convins ca in momentul in care i-a spus ca o iubeste, pentru el a fost si real. Ea insa nu am gasit nicaieri sa spuna ca i-a declarat dragostea, asa cum a facut-o el. Ba chiar spune ca e bine ca s-a intamplat “acum” si nu peste 6 luni ruptura.
    A mea coincide (si asta vis-a-.vis de orice persoana) cu cea a lui Descartes: Trateaza umanitatea din persoana ta, precum si cea din persoana oricui altcuiva, in acelasi timp ca scop si NICIODATA NUMAI ca mijloc.
    In general vorbind, parerea mea este ca dragostea unui baiat este la cote maxime la inceputul relatiei, pe cand a fetei tinde sa creasca “molcom” odata ce relatia castiga in vechime (vezi “bine ca s-a intamplat acum si nu peste 6 luni”…)

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Dor de viața la țară / 17 December 2015 9:19

    MILF?? Pffff…. E trist daca e doar atat! Asta e viziunea lui sau a ta?

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Vecinu' de la țară / 16 December 2015 22:49

    @ Dor de viața la țară
    Da, există și versiunea privată; o are fiecare din cei doi protagoniști; nu e pentru noi.
    Raționamentul lui e mult mai simplu și succint dar și mai crud: MILF!
    Sunt convins însă că in momentul în care el i-a spus ca o iubește, el, nu ea a fost cel care a crezut mai tare acest lucru.
    La momentul în care mi-a spus mie despre aceste aspecte, avea deja următoarea victimă în lucru (cică era “ceva deosebit la ochii ei”…).
    Colegii lui spun că bucureștencele “pică” cel mai bine/ușor (…pradă farmecelor sale), deși e activ si la nivel internațional!
    Trebuie însă sa le abandoneze, căci altfel nu are spațiu de manevră pentru urmatoarea. Ce să facă, dacă e cerere…

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  4. Vecinu' de la țară / 25 November 2015 0:21

    Ah, pseudonimul….
    Nu l-am ales nici ca să dea bine cu titlul articolului și nici, precum alții, sa îmi ascund identitatea. Chiar sunt.
    Dovadă: gentilomul nu a dispărut, ci are un nou domiciliu …
    Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai…
    Într-un loc cu mai puțin soare, undeva … pe vale!

    Si cum o medalie are față si are si revers, ce interesantă ar fi versiunea mai putin romantică, inoficială a articolului. Chiar si articolul se incheie parca cu o promisiune: “… e o alta poveste”.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
    • Dor de viața la țară / 8 December 2015 14:15

      @ Vecinu’ de la țară
      Exista si o astfel de versiune, neromanțată, a articolului? Cunoști, se pare, în detaliu povestea … Pacat ca nu aflam si versiunea gentilomului.
      Interesant de știut ar fi daca, intre timp, au mai fost și alte victime :))
      Trebuie sa recunoastem ca pretendentul a iesit bine din acest articol, aproape ca esti curios sa afli unde este noul domiciliu si daca poti ajunge cu uliul 6.

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
  5. Vecinu' de la țară / 22 November 2015 23:40

    @Petronela: se spune ca cea mai nobila dintre placeri este placerea de a intelege.
    Imi place cum scrii. E ca si cum ai fi un fotograf in cuvinte. Am citit 2-3 articole scrise de tine si imi place cum literele cuvintelor se transforma in pixel-ii unei imagini/filmulet.
    Am citit, tot pe aici si un articol scris de o alta autoare; daca tu sau eu am putea fi caracterizati ca si adulti, pe ea as caracteriza-o mai degraba ca si matura – fizic este mai putin relevant in acest context, dar psihic in mod vadit. Daca tu sau eu ne-am ¨ruga¨ pentru mai mult timp cu/alaturi de cineva, ea se ruga doar pentru o noapte – o noapte in care insa fiecare din cei doi sa fie total, fara exceptie, fizic si psihic acolo si doar acolo, al celuilalt si doar al lui, fara garantii sau promisiuni mai longevive decat rasaritul urmatoarei dimineti.
    Este interesant cum pe masura ce scriu aceste cuvinte simt cum si eu inteleg mai bine, cum ceea ce am scris in primul meu comentariu capata (cel putin pentru mine) mai mult sens. Cand suntem mai tineri avem nevoie de mai mult timp cu celalt pentru al cunoaste, pentru a ne bucura de el, pentru a ni-l insusi, pentru a-i putea sintetiza fiinta si a o adauga propriei noastre existente, sau, privit si din cealalta perspectiva, de a i ne darui.
    Si mai specific, daca la inceput avem nevoie de concretete, de fizic, de material si, in ultima instanta de … daca nu neaparat de controlul efectiv, cel putin de iluzia de a-l avea intr-o cat mai mare masura pe celalalt sub controlul nostru, in proprietatea noastra (am auzit nu putine femei exprimandu-se ¨al meu face….¨ sau ¨al meu drege…¨ cand povesteau cuiva ceva despre barbatul lor, sau chiar nefiind maritate, despre prietenul lor), pe masura ce ne maturizam creste si capacitatea noastra de a sintetiza, de a distila si atingem stadiul in care o singura noapte este suficienta pentru a putea defini o experienta alaturi de cineva ca si completa.
    Sa constati ca peste (sau dupa) ani (de zile) cineva a fost alaturi de tine chiar si numai cu gandul, te ajuta sa realizezi ca nu ati fost despartiti decat in ceea ce este efemer.
    Si daca e sa dai curs acestui trend ajungi datorita capacitatii de distilare sa nu mai ai nevoie de a life time, sau nici chiar de ani; depasesti la un moment dat chiar si nevoia unei singure nopti si ajungi la acea unitate de timp pe care o poti adresa ca si moment. Cand ajungi la acest nivel (de cele mai multe ori si nici macar garantat pentru toata lumea, ajungi aici spre sfarsitul vietii cand inchei un ciclu, sau un cerc, sau ca si in romanele sferice ale lui Rebreanu ajungi de unde ai inceput), cand ajungi sa te poti bucura de un singur/simplu moment, de un simplu zambet, de o adiere de vant, de o raza de lumina reflectat de oglinda unui lac, de un sunet, … de o soapta…de celalalt, atunci te poti bucura cel mai mult si atunci poti trai cel mai intens, caci totul este atat de distilat incat a putut fi concentrat intr-un simplu moment, intr-o singura clipa, si cu cat unitatea de timp este mai mica cu atat mai greu este ca cineva sa ne-o smulga, sa ne-o rapeasca!
    Cei mai aproape de acest nivel sunt de fapt copiii si batranii, caci ei stiu sa aprecieze si sa se bucure cel mai mult de fiecare moment, caci pentru ei acel moment, clipa este tot ceea ce cunosc … este tot ceea ce au………………… este tot ceea ce avem de fapt.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  6. Vecinu' de la țară / 10 November 2015 12:21

    Problema noastra este ca nu putem realiza ce cadou frumos ne face uneori destinul atunci cand nu ne sunt indeplinite dorintele…

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  7. Aloo, provincia? / 5 November 2015 13:50

    Vecinu’ de la tara, perfect adevarat ce zici tu, e valabil si atunci cand cunosti baiatu’, de la tara, sau nu. Noroc cu unii care depasesc momentul, mai citesc si ei cate o carte, mai vad si ei cum sta treaba cu inconstientul colectiv, si nu prea mai are asa mare influenta asupra lui familia de bastina. Dar, cum ziceam, asa e, ai si tu partea ta de adevar. 🙂 Cum e mama, asa e si baiatu’, mai ales cei care raman castrati psihologic pe viata. 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  8. Vecinu' de la țară / 4 November 2015 20:53

    O vorbă înțeleaptă spune: dacă vrei să îți alegi parteneră, cunoaşte-i mai întâi mama. I-ai cunoscut mai întâi familia?
    Că nu există bărbați (și in general oameni) prea buni este o abordare oarecum greșită. Cum a spus Bruce Lee: “I am not in this world to live up to your expectations and you are not in this world to live up to mine”.
    Problema este că noi ne încăpățânăm sa trăim viața oarecum newtonian (ca o poveste continuă ), când de fapt ea tinde mereu să ne învețe că o abordare cuantică este mai înțeleaptă: adica exista doar momente care vin cu bucuriile sau învățăturile lor (și apoi si trec — conform principiului: tot ce naște, și moare); iluzia continuității este creată doar de creierul nostru si de dorintele noastre.
    Tot textul de mai sus arată doar cat de bun a fost si cât de frumos s-a purtat. Is it fair then to conclude că nu există bărbați prea buni doar pentru că momentul a trecut? Este corect să afirmăm că viata nu este prea bună, doar pentru că durează mai puțin poate decât ne-am fi dorit noi?
    Omul s-a retras, așa cum de altfel se și recomandă, cât încă era în plină glorie.
    La cum îl știu, finalul a fost actul său suprem de gentilețe vis-a-vis de persoana ta (and I know what i’m saying).

    Thumb up 1 Thumb down 2
    Reply
  9. Lexy2006 / 13 September 2015 15:28

    Asta fac racii! Clasic! Cine stie, cunoaste:)) Barbatul rac in viata ta e ca un master, ca sa nu zic ca o hartie igienica :)) Ai nevoie de ea provizoriu, apoi trebuie sa ii dai drumul in wc:)) By the way, nu exista o explicatie:))

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro