Să ardem doctorii pe rug!

Aurora Martin

27 April 2014

Aurora MartinCineva m-a trimis la Spitalul de Arși, să o caut anume pe ea, pe doctorița Cristina Isac. Știți bine, fiecare ați trecut cel puțin o dată prin asta: v-ați dus la un anume doctor pe care vi l-a recomandat cineva, pentru că, nu-i așa, dacă ești trimis de cineva, capeți acel plus de încredere, pe care nu îl ai în sistemul sanitar. Pe de altă parte, suntem încă tributari mecanismului de pile, cunoștințe, relații, bine înrădăcinat la nivel de subconștient colectiv.

Așteptând-o pe hol, am aflat că și mama ei, Aurelia Isac lucra acolo. Au venit amândouă să o consulte pe mama. Deși eram tristă, îngrijorată, disperată chiar, chipurile lor luminoase și zâmbitoare, atitudinea binevoitoare mi-au dat speranțe.

Cu două săptămâni înainte, când a aflat că bubiță aia de la gură, care nu se mai vindecă și despre care credea că e un herpes banal, este, de fapt, cancer, mamă n-a vrut să mai mănâce nimic, n-a vrut să mai vorbească cu nimeni, s-a culcat în pat și s-a întors cu spatele la toată lumea, de parcă s-ar fi întors cu spatele la viață. Tocmai de aceea, mă uitam ca la o minune, văzând-o deodată încrezătoare și liniștită.

Doctorița Aurelia Isac a fost cea care a preluat-o și a operat-o. A luat-o pe mamă de mână, s-a uitat în ochii ei și, cu o voce blândă și fermă, i-a spus că va fi bine. Iar mama nu a mai avut nicio îndoială. După operație, într-o seară, târziu, când era de gardă, m-am dus, așa cum, iarăși știți bine, se obișnuiește, cu plicul, gândindu-mă că suma aceea, că orice altă sumă, de fapt, nu însemna absolut nimic, pe lângă bucuria de a fi salvat viața mamei mele. Nu a vrut să-mi ia banii. Era obosită, cu cearcăne la ochi, după o zi lungă de operatii. În urma unui incendiu de proporții, fuseseră mulți internați, pe hol se auzeau gemete, trecând pe lângă saloane vedeam pacienți pansați din cap până-n picioarea€… Stăteam amândouă pe o canapea pe holul spitalului și am început să vorbim simplu și firesc despre una, despre alta, despre câte de-ale vieții…

medici

Au trecut 5 ani de-atunci și, datorită Aureliei Isac, mama nu numai că nu se mai gândește de mult timp la cancer, dar a legat această experiență nefastă de bucuria de a fi întâlnit o femeie cu totul specială, pe care îmi cere din când în când să mergem să o vizităm. Nu neapărat pentru control, ci ca pe o rudă de care ți se face dor.

Când a aflat despre ancheta de la Spitalul de Arși, mama m-a sunat îngrijorată să-mi povestească și m-a rugat să mă interesez, să nu care cumva să i se fi întâmplat ceva doctoriței ei. Când am regăsit cele două nume printre cei reținuți, mi-au dat lacrimile și nu găsesc puterea să o sun înapoi pe mama să îi spun.

Mă pun în locul doctoriței Aurelia Isac și mă întreb, la experiența mea, la valoarea mea, la vârstă mea, la vechimea mea în unitatea respectivă, lucrând într-un spital în care echipăa managerială susține o anumită “€œmetodă de lucru”, aș fi avut eu puterea să mă opun, să ies din rând, să risc să fiu concediată dintr-un loc în care, de atâta timp, îmi fac meseria cu pasiune?! I-aș fi permis, oare, și fiicei mele să lucreze în același loc, dacă aș fi considerat că o pun în pericol?!

Ina (Cristina) Isac nu a început să lucreze în spital că a€”fiica mamei”; a terminat facultatea de medicină cu 10, ca șefă de promoție, s-a specializat în Japonia, Anglia, Franța, Suedia, Danemarca, SUA, Germania, Australia, este doctor în medicină, predă la Universitatea “€˜Carol Davila”, fiind invitată să participle la congrese în diverse colțuri ale lumii și are un cabinet particular.

Într-o singură zi, putem elimina astfel de oameni valoroși, care nu numai că s-au pregătit toată viața ca să nu dea greș atunci când ajungi disperat în cabinetul lor, dar au și ales să rămână în țară, deși ar putea face mult mai ușor bani și carieră în străinătate. Îi eliminăm și ce punem în loc? E nevoie de cel puțin zece ani de practică să devii specialist în chirurgie plastică reparatorie și arsuria€. Exodul medicilor, prigonirea lor, desființarea spitalelor, lipsa citostaticelor păr să facă parte dintr-un plan de abandonare a populației în voia soartei.

E lesne să judecăm lucrurile așa cum ni se livrează la știri, devoalate sau împachetate în funcție de interesele de moment ale unora sau ale altora. Dacă va amintiți, nu demult, am fost invitați să ne înverșunăm împotrivă profesorilor, acum suntem invitați să ne înverșunăm împotriva medicilor. Asta în timp ce, și atunci, și acum, la alt nivel, se desfășurau campanii sau evenimente politice de la care să ni se abată atenția. Sunt mulți banii care se risipesc în campaniile electorale și sunt mulți banii care ni se sustrag oficial prin noua decizie a guvernului de a reduce la jumătate bugetul alocat îngrijirii nou născuților prematur, care va duce la creșterea mortalității infantile. Și nu amintesc decât două acțiuni actuale de fundal, cu efecte directe asupra cetățenilor. Pentru a trece mai puțin observate, ni se oferă ceva incendiar: se strâng grămadă specialiștii dintr-un spital și se ard pe rug în piața publică. Arderea pe rug a vrăjitoarelor nu a făcut Evul Mediu mai puțin întunecat. De aceea, mă întreb, ca și alți jurnaliști: €œCui servește încătușarea și arestarea nucleului funcțional al unui spital de urgență, înlăturarea unor specialiști recunoscuți pentru capacitățile lor profesionale?”

Atâta vreme cât principiul “€œdezbină și stăpânește” funcționează, nu e de mirare că ne lăsăm ațâțați unii împotrivă altora. Suntem manipulați să vedem răul de la suprafață, ca și cum ne-am uita speriați și încrâncenați la bubele care ne-au apărut pe corp. Un medic bun te va face să înțelegi de ce au apărut acele bube și să acționezi asupra cauzei, ca să înlături efectul. Nouă ni se dă câte-o pomadă, ne trece o bubă și apoi ne uităm mirați cum apare în altă parte și, tot așa, ne ținem ocupați, tratându-ne bubele doar la suprafață.

Dacă aș fi acum în țară, aș merge să o văd pe doctorița Aurelia Isac, aș lua-o de mână și aș privi-o cu blândețe în ochi, așa cum a făcut cândva cu mama. Nu știu, însă, dacă aș găsi fermitatea cu care să o asigur că totul va fi bine. Lupta cu cancerul societății românești este mult mai grea și mai imprevizibilă. Și nu avem nici chirurgi așa de iscusiți că dumneai, capabili să curețe un sistem intrat în metastaze.



Citiţi şi

“O femeie care caută un bărbat cu bani e una moartă de foame.” Pe bune?

Pe toate cinci le-a înşelat cu mine

“Avem tot ce ne trebuie”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
48,996 views

Your tuppence

  1. Magdalena / 9 July 2014 0:43

    Care este situatia actuala ,mai stie cineva ceva de ei? Eu urmeresc la TV, dar nimic

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro