Tot singură, săraca!

Dollores Benezic

12 July 2012

O femeie fără un bărbat e ca peștele fără bicicletă, zice mișcarea feministă care în spatele perdelelor mușcă din batistă la vederea scenei finale din Pretty woman. Când Richard Gere își calcă pe inima aia bogată și rece, și o ia de amantă oficială pe frumușica Julia Roberts, în acordurile triumfale ale Traviatei. Asta după ce fusese convins de Roxette că It muste have been love.

Tot despre love zice și Marin Preda, în Cel mai iubit dintre pământeni, că dacă nu e, nimic nu e. Totuși, se face că în lumea asta plină de dragoste avem din ce în ce mai mulți oameni singuri. Mai mult de jumătate dintre americani locuiesc singuri, zice The New Yorker, și nici românii nu mai dau fuga la popă de cum dau cu nasul de … dragoste. Nu vă mai spun că oamenii se căsătoresc târziu și divorțează devreme, că e deja o știre veche. Totuși la noi face deocamdată carieră acest concubinaj pe care occidentalii pare că l-au fumat tot înaintea noastră. Nu e de bon ton să fii singur, că miroși a loser.

Prin societățile occidentale, ai zice că în ciuda eforturilor susținute ale bisericii, familiei și prejudecăților, tot mai mulți oameni aleg să trăiască periculos și să riște să nu aibă „pe cineva alături la bătrânețe”. Se scriu tomuri și tratate despre ambele variante, iar „specialiștii” se bat în argumente cum e mai bine să fie omul: în cuplu sau single? Plictisit sau în căutare veșnică de aventuri? Ba chiar unii au adăguat acest S de la single în corul inițialelor minorităților sexuale – LGBT și S – pentru că, vezi doamne, comunitatea asta a oamenilor singuri ar fi o minoritate precum lesbienele, homosexualii, bisexualii sau transgenderii. O minoritate „tolerată” deocamdată.

Ca una care a avut parte de destule perioade de singurătate până acum și cu siguranță că n-am scăpat de ele, pot să accept argumentele ambelor tabere, dar mă enervează absolutizările. Să fii singur are și părți bune, dar te aruncă și în disperări adânci din care crezi că nu vei mai ieși vreodată întreg. Îar în perioadele astea societatea nu te ajută deloc, dimpotrivă, îți dă brânci cu satisfacție în râpă. Și asta te face să te agăți cu disperare până și de ideea de a fi într-o relație, doar de frica de a nu fi singur. Oamenii formează cupluri din rațiuni care nu au nicio legătură cu dragostea, cu afinitățile.

Un bărbat singur este interesant, sexy, vânat, dorit, invidiat până la o anumită vârstă. La care începe să fie dubios, tipicar, bețivan, afemeiat sau chiar impotent. Și chiar și atunci se găsește una care să-l suporte, pentru că, nu-i așa, e bună o mână de bărbat la casa omului.

O femeie singură nu e niciodată invidiată. Poate doar, așa, declarativ, de prietenele măritate, exasperate de niște lepre de soți care trebuie urniți cu macaraua de pe canapea pentru orice fleac ce trebuie făcut „în familie”. Dar în realitate orice femeie „întreagă la cap” va zice că l-a apucat pe Dumnezeu de un picior dacă a apucat să-l ducă pe unul la altar și să-l lege de ea cel puțin până la moarte.

Deși știe că dragostea nu e veșnică, în timp ce plictiseala da, femeia pare a fi mai impresionată de bârfele sociale decât de o căsnicie nefericită. Așa că de cele mai multe ori alege să tacă și să înghită pentru că e rău cu rău, dar mai rău fără rău.

E curios, totuși, că deși instituția căsătoriei a pierdut teren în ultima sută de ani, conceptul de cuplu – indiferent de forma juridică – rămâne constant promovat de media, de industria filmului, de literatură și de alte mijloace de păcălire a maselor. Uite chiar Frumușica, filmul despre care vorbeam la început, se pare că a avut un scenariu cu un final total diferit de ceea ce a ajuns. Julia era de fapt o curvă drogată, care sfârșește într-un autobuz cu colega ei de cameră, mergând să cheltuiască în Disneyland banii câștigați în week-end-ul cu bogatul Gere, fără să-l fi impresionat. Dar cineva, o mână măiastră, a simțit uriașul potențial al happy-ending-ului de poveste și a transformat-o pe prostituată în Albă ca zăpada. Ce dacă nu mai seamănă cu realitatea, oamenii nu se duc la film ca să vadă realitate, că sunt sătui de ea din viețile lor, nu?

Și uite așa, în filme, în cărți, în poveștile copilăriei ți se spune pe toate căile, mai direct sau mai subtil, că dacă nu ești într-un cuplu nu ești întreg, nu ești fericit. Trebuie să te temi de singurătate, să fugi de ea și să îți calci orice principiu numai ca să fii cu cineva în eventualitatea fatidică a morții.

Nu contest că unii sunt foarte norocoși și reușesc să-și descopere exact peticul. Dar cred că procentul de nefericiți care acceptă compromisuri de frica singurătății este mai mare decât cel al oamenilor care se împlinesc reciproc într-o relație.

Dacă ești singur se oferă imediat cineva să te ajute să nu mai fii. De la vecina care știe întotdeauna perioadele relațiilor tale (am una la bloc la mama, care de fiecare dată când mă vede are această unică preocupare: „Ești și tu cu cineva? Tot singură? Săraca!”), până la mama care, deși e în putere, se teme că va muri și te va lăsa singur(ă) și nu vrea să plece știind asta. Obsesia asta pentru eradicarea singurătății este aproape egală cu aia a mătușilor dintr-o familie obsedate să te vadă cu burta la gură.

Aceste presiuni sociale apasă apoi chiar asupra relației în sine, pe care, nefericita de tine reușești într-un final să o închegi. Faci eforturi ca „să meargă” chiar și ceva care țipă din toate aparențele că nu are nicio șansă. Numai să nu fii singur și s-o iei de la cap cu căutările, disperările, apropourile, încercările, compătimirile, eșecurile. Te trezești că universul în care trăiai înainte, și visai că vei avea o relație, se schimbă radical într-unul mai strâmt, al relației în sine, care nu e deloc așa cum „visai”, dar care este totuși validat de societate. Acum ești în rândul lumii, dar tu ești de fapt nefericit. Și te întrebi: și restul lumii e nefericită ca mine? Dacă da, de ce se chinuie toți să salveze aparențele?

Doar pentru a nu fi singuri în fața morții? Pe bune, cine știe exact cum o să moară și dacă merită cu adevărat să se sacrifice o viață întreagă lângă cineva care nu-l lasă de fapt să trăiască, doar pentru a nu fi singur atunci când moare? Nu pare o prostie? Până la urmă cât de des ajungi să mori într-o viață, ca să simți nevoia de companie?

Citiţi şi

Eşti soţia lui. De ce ne faci de râs?

Cui i-e frică de 30 de ani? Că mie, nu! (10 de ținut minte)

Hai să ne jucăm puțin! :)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
25,749 views

Your tuppence

  1. Cami / 17 July 2015 21:47

    Eu am trait ceva ani o singuratate in doi, cu acte. Iar cand am semnat actele de divort am simtit ca m-am nascut cu adevarat. Iar acum sunt singura, mi-e foarte bine si nu am de gand sa schimb statutul prea curand.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 1
    Reply
  2. raluka / 17 July 2015 14:03

    sau.. Good, I’m lonely. 🙂

    Thumb up 4 Thumb down 1
    Reply
    • Cami / 17 July 2015 21:40

      Eu aș folosi single sau alone. Lonely, pentru mine, are un substrat de tristete profunda, de disperare.

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
  3. lunlilith / 25 January 2015 11:15

    In fata mortii, cu totii suntem singuri…Ca si in viata, in realitate. Nu traieste nimeni in pielea celuilalt si nu poti trai prin altii, pentru ca asta inseamna dependenta, substituire si in final, neviata. Ideal este sa intalnesti persoana care sa te completeze perfect pe toate palierele: spiritual, emotional, mental, fizic, social, etc. Practic, te alegi cu cineva care iti completeaza doar fricile sau….increderea. Este o chestiune de optiune si de viziune personale. Si, cum mai ziceam, singuratatea este o stare mentala, nu fizica, sociala, financiara,etc. Te poti simtii la fel de bine singur intr-o relatie, ceea ce este crunt, mai singur chiar decat de unul singur. Diferenta este aceea ca, intr-o relatie singuratatea se taxeaza prin suferinta si iluzie. In final, fiecare e indreptatit sa traiasca asa cum ii dicteaza sufletul. Considerentele sunt strict de ordin personal. Pentru ca, in fond, la final,acolo, in fata mortii…suntem doar noi cu propria constiinta…Restul…raman doar speculatii infinite pe aceeasi tema..

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 25 Thumb down 2
    Reply
  4. golan / 7 April 2014 14:33

    mie mi se pare perfect normal cum este acum. inainte, situatia (data si de statistici) era mincinoasa. multi oameni care nu voiau relatii stabile, erau intr-una sau chiar casatoriti din cauza presiunii societatii.

    pe de alta parte, desi traim in era “comunicarii rapide”, oamenii au in medie mai putini prieteni. si poate ca de aici se trage si motivul pentru care oamenii au mai putin relatii amoroase reusite.

    in cele din urma, orice ar fi, tot mai cinstit mi se pare. femeile isi vad de treaba lor si nu mai raspund de nimeni atat timp cat hotarasc sa fie asa. si apoi se aseaza la casa lor, daca doresc. de ce nu?

    Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 1
    Reply
  5. Alina / 6 April 2014 19:02

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 1 Thumb down 10
    Reply
  6. Iulia Mihet / 17 November 2013 12:12

    Il las pe Chris Rock sa comenteze pe baza acestui subiect. Watch it! It’s so funny and so so true:
    http://www.youtube.com/watch?v=-jaqBRsTQgI

    Thumb up 4 Thumb down 2
    Reply
  7. dojo / 16 June 2013 21:31

    Loser nu looser 😉

    In rest … pana la urma cred ca e bine sa avem pereche, dar asta nu inseamna nici sa accepti orice rahaturi, nici sa consideri ca, aceia care nu intra in standard, nu sunt normali.

    Am avut parte de relatii lungi si putine luni ‘singura’. Mi-am ales oamenii cu mare atentie si acum se pare ca am ajuns la faza aia in care cred sincer ca doar moartea ne va desparti. Si-mi va fi greu fara el, in acel moment.

    Cunosc cupluri fericite, cunosc oameni care se incapataneaaza sa stea intr-o relatie proasta, asa cum sunt indivizi ‘single’ ce sunt fericiti. Pana la urma asta conteaza: sa fii fericit. Daca viata de cuplu te implineste, e OK, daca inca mai cauti, poate va veni si acel cineva, daca ai terminat de cautat, bucura-te de tine insuti. Inca ai multe de oferit, chiar daca altii nu sunt momentan interesati

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 22 Thumb down 1
    Reply
  8. raluka / 16 June 2013 15:30

    apropo de acea prietena a lui “n-am” care investeste..am fost si eu asa, si am incercat sa repar, dar nu de teama de singuratate ci pentru ca nu ma puteam rupe, tineam enorm la el..si inca tin, dar ceva nu a fost bine si mi-am dat seama ca eu singura nu pot repara acea relatie..minim doi, nu? :)) deci, sunt bine cum sunt acum, “tot singura, saraca” dar fiecare stie mai bine ce e pentru el si ce nu; iar societatea nu ar trebui sa puna atata presiune asupra noastra..sunt suficient taxele, impozitele :))

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 16 Thumb down 0
    Reply
  9. Chinezoaică, 27 de ani, școlită și nemăritată? Ghinion! | Catchy / 21 February 2013 16:28

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 1 Thumb down 5
    Reply
  10. dp / 12 July 2012 14:41

    Ar fi multe de comentat la articol, dar nu am acum vreme. Doar vreau sa ma leg de un aspect tehnic legat de “pina ce moartea ne va desparti”. Anume, in afara cazului in care sotul si sotia mor deodata, in mod evident unul moare inaintea celuilalt (barbatul, daca e sa ne luam dupa statistici), asa ca exista 50% sanse sa fii tot singur(a) in clipa mortii, chiar daca ai rabdat si tras din greu la casnicie. Prin urmare, asta cu “nu vreau sa fiu singur in clipa mortii” nu e un argument solid in favorea casatoriei, asa cum nu e nici ala cu “sa ai cine sa iti dea un pahar de apa pe patul de moarte” un argument in favoarea facutului de kinderi.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 26 Thumb down 1
    Reply
  11. N-am / 12 July 2012 13:34

    Hehe! Pe undeva ma incadrez si eu. Si pe mine ma cicalesc mama, sora “Da’ n-ai si tu o fata? Nu te-am mai vazut de mult cu o fata. Doar nu esti nici prost si nici urat”. Doar ca nu prea ma intereseaza de presiunile familiei, societatii si mie asta mi se pare o chestiune intima, personala, importanta, nu o obligatie de a-mi gasi “o fata”, si, nu e treaba lor, chiar daca imi vor binele. Si e regretabil ca unii se lasa doborati. Am o prietena, genul care investeste, care face sa mearga. Si pare din ce in ce mai disperata si e mereu cu ochii umezi in palme. Nu e sanatos…

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 28 Thumb down 5
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro