– continuare de aici –
La puÅ£in peste un deceniu, mă întorc pe litoralul românesc. Luna de fiere. Aia de după divorÅ£. O petrec cu fiul meu. Găsim camere în Olimp. Pe vremea comunismului – o bijuterie, azi – staÅ£iunea celor ce-au lăsat orice speranţă. Un loc cu apă ÅŸi foarte multă liniÅŸte. Acolo ÅŸi timpul stă la soare ca un bătrân. Ziua hotelieră începe la prânz. Am ajuns ÅŸi în hoteluri care te întrebau, încă de la rezervare, la ce oră ajungi, ca să găseÅŸti camera pregătită. Dar chiar ÅŸi la unul dintre extraterestrele astea, undeva prin Oltenia, mi s-a întâmplat să ajung după ce a plătit unul fără chitanţă, era mare sărbătoare în oraÅŸ. Rezervarea mea timpurie trecuse la aproximări.
Mă simt şi plătesc pentru accelerarea îndepărtării particulelor de praf şi ni se dă cheia după jumătate de oră. Camera e decentă. În vacanţele la mare stai mai mult pe plajă, cari nisip după tine, nu mă aştept la cine ştie ce lux, nu şi-ar avea rostul. Mă aştept însă la o cameră curată. Simplă şi curată. Nu înţeleg briz-brizurile din hoteluri, alea care adună praf. Paharele mozolite din care trebuie să fii nebun să bei fără să le speli temeinic, cu apă clocotită. Mai bine ar lăsa câteva de plastic, în ţiplă. Avem aer condiţionat. Restaurantul miroase a cantină, dar terasa e cochetă şi ai loc să visezi. Cu ochii pe mare. Mâncarea simplă e delicioasă.
Fiu-meu plânge trei zile că vrea la piscină. E alergic la produsele folosite pentru curăţarea apei. Îmi calc pe inimă, într-o clipă de insolaţie, şi ajungem pe mâna doctorului. Competent şi blând cu copiii, mici plăceri apărute de nicăieri.
Ca să amuz copilul bosumflat, luăm la rând bâlciurile: trenuleţe, maşinuţe, carusel. Sper, la paritate, să mă însoţească la dans. La maşinuţele impulsive ne pierdem capul. Ajungem la hotel epuizaţi, dansul poate să mai aştepte. Mult şi bine, căci a doua zi îl doare burtica, apoi la televizor e un film pentru copii pe care vrea să-l vadă, apoi îl dor picioarele, capul, chiar şi o mână. Îl întreb pe şleau dacă i-a promis taică-său bani de jocuri dacă îmi face praf concediul. Nu se lasă intimidat. Generaţia asta de copii a văzut prea multe filme cu super-eroi.
Ascult muzică de pe balcon, în timp ce-mi batjocoresc talia cu vreo cinci feluri de prăjituri ÅŸi îngheÅ£ată. E timpul să ne întoarcem în lumea decent îmbrăcată, căutăm un coafor să ne scoată năclăiala din păr. E închis. FrizeriÅ£a de alături acceptă să-l spele pe cap pe fiu-meu, dar nu ÅŸi pe mine. Nu mă calific ca client, de parcă băieÅ£ii nu poartă ÅŸi ei plete. Taximetristul, un bunic cald ÅŸi hâtru, recomandat de hotel, ne duce la un salon de cartier. Suntem trataÅ£i regeÅŸte. Serviciile destinate turiÅŸtilor – dezastru, cele de capul lor – o surpriză plăcută.
Cu o zi înainte de plecare, urcăm în lift cu o pereche de îndrăgostiţi. Fiu-meu nu se mai poate abţine şi sare în sus de bucurie:
– Mama, înÅ£eleg ce vorbesc tipii ăştia doi!
– Åži noi înÅ£elegem ce spui tu!
Un cuplu din Manchester, aflat în luna de miere. La preÅ£ul pe care l-au plătit, sunt mulÅ£umiÅ£i, au văzut ÅŸi mai rău, ÅŸi apoi sunt în luna de miere, nici nu contează. Ne strângem mâinile, ne facem urări ÅŸi de fericire, ÅŸi de drum bun ÅŸi ne despărÅ£im invidiindu-ne reciproc, eu – pentru iubirea ce le curge din ochi, ei – pentru Å£ara asta cu plaje fierbinÅ£i ÅŸi bere ieftină.
Plecăm acasă cu un tren flenduros. Am luat cu noi un pic de soare.
Pe Liliana o găsiţi aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ești o mamă suficient de bună, dacă…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
