„Speed dating” cu mască

19 October 2016

Exteriorul nu este premisa de bază pentru începerea unei relaţii. Cel puţin pe asta se bazează japonezii atunci când au hotărât ca la sesiunile de „speed dating” să le ceară candidaţilor să-şi acopere faţa cu o mască chirurgicală, astfel încât să nu-şi poată transmite mesaje nonverbale cu ajutorul gurii sau al expresivităţii întregului chip. Ce-i drept, ochii – oglinda sufletului – nu sunt acoperiţi, iar profunzimea privirilor devine principala armă de atac. Sau poate că nu. Iniţiatorii acestui tip de întâlniri afirmă că pentru o relaţie de durată (căsătorie) este important să ai şansa să îi cunoşti personalitatea şi valorile partenerului încă de la început. „Iar pentru asta măştile chirurgicale sunt perfecte”, spune Matsumura, directorul Def Anniversary, din Tokyo.

Rezultatul? Femeile se simt mult mai încrezătoare, realizând că nu vor fi judecate după aparenţe.

speed-dating-japonia

Dar japonezii sunt obişnuiţi cu astfel de măşti. Le poartă și pe stradă pentru a evita contactul cu diferiţi viruşi sau alergeni sau doar pentru a ţine de cald obrajilor. Unele femei le folosesc şi pentru a ascunde faptul că nu poartă machiaj.

În ultima perioadă, serviciile de tip matrimonial au luat o mare amploare în Ţara Soarelui Răsare, într-o epocă în care virtualul a înlocuit mare parte din realitatea concretă a tuturor, dar mai ales a tinerilor. Iar statisticile sunt cât se poate de grăitoare în acest sens: conform informaţiilor oferite de Ministerul Sănătăţii japonez, numărul mariajelor a scăzut în ultimii 40 de ani cu aproape 50%!



Citiţi şi

Incel, hikikomori, băieți pierduți: o hartă a singurătății moderne

Nu, nu toate femeile sunt c_rve. Unele sunt gheișe, hetaire, curtezane

Fanteziile s_xuale

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro