Tu ești…

11 March 2017

Ești dorință, pasiune, plăcere, emoții, vise, dor.

Ești cea mai bună cafea savurată vreodată, îndulcită cu zâmbete.

Ești primii fulgi de zăpadă care sărută pământul, ploaie în deșert, soare în întuneric.

Ești aur într-o lume obscură ca o mină de cărbuni.

Ești cel mai frumos mix al celor mai profunde piese interpretate de Leonard Cohen.

Ești putere, inspirație, omul a cărui variantă feminină mi-am dorit să devin întotdeauna, însă doar ținându-te de mână.

Ești aerul care îmi inundă plămânii cu fiecare respirație.

cuplu

©Mark Borthwick, 1996

Ești speranță cu fiecare cuvânt și ești totul dincolo de ele.

Ești viața unui oraș când îl străbați și destrămarea lui când îi depășești granițele.

Ești mister, sensibilitate și iubire intensă reflectată în privire.

Ești miros al inocenței impregnat în zeci de centimetri de piele, mângâiere și sărutări trepidante.

Ești liniște și regăsire în mijlocul haosului, bătăi ale inimii supraomenești, sânge în vene îmbătat cu fericire.

Ești sfidarea distanței și a timpului.

Ești așteptare.

Ești început fără sfârșit.

Ești acasă… tu ești acasă, V.! Al meu acasă!

 

Guest post by GYA 27

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm

Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri

Gelozia și fantezia cuckold

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro