Testele genetice joacă un rol esențial în medicină, de la prevenție la tratament țintit, iar nutrigenetica își propune să explice de ce oamenii răspund diferit la alimente, în funcție de variațiile din ADN-ul acestora.
Testele de nutrigenetică sunt cheia pentru o nutriție personalizată, ajutând la obținerea unei calități mai bune a vieții. Sunt singurele teste care pot diagnostica intoleranțe alimentare genetice, intoleranțe care influențează negativ calitatea vieții. Corpul fiecăruia dintre noi este diferit – asimilăm diferit alimentele și nu avem aceleași beneficii din nutrienți considerați ideali.
Testele se recomandă persoanelor cu indice de masă corporală (IMC) ridicat, dificultate în menținerea greutății normale, suspiciune de intoleranță la gluten, lactoză, alcool, cafeină și carențe de micronutrienți.
De asemenea, se recomandă pacienților care își doresc menținerea unei stări de sănătate optime și a unei calități ridicate a vieții.
Testarea are ca prim pas recoltarea unei probe de salivă, în urma căreia se generează un raport care include informații relevante despre modul în care organismul răspunde la anumite alimente, în funcție de variațiile din ADN. Aceste rezultate sunt interpretate de un medic nutriționist, care îi va recomanda pacientului un plan alimentar individualizat.
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA completează portofoliul de servicii medicale cu teste genetice, promovând astfel medicina de precizie prin laboratoarele Genetic Center. În acest moment sunt oferite pacienților două teste de nutrigenetică: un test potrivit pacienților cu risc cardiometabolic și unul de lifestyle, cu informații prețioase despre posibile intoleranțe. Testele pot fi achiziționate și efectuate în Laboratorul Genetic Center București, Laboratorul Genetic Center Cluj, Policlinica REGINA MARIA Perla și Policlinica REGINA MARIA Băneasa.
Citiţi şi
Camerele Imou și sistemele Paradox: cum îți protejezi inteligent locuința
Consumul zilnic de cafea ar putea prelungi viața cu până la doi ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.