1. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că România a înregistrat duminică cel mai mic număr de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19, fiind totodată şi cel mai scăzut număr de cazuri în terapie intensivă, el precizând că suntem pe o pantă descendentă a îmbolnăvirilor. (News.ro)
2. Noul coronavirus își pierde din putere și a devenit mult mai puțin letal, a declarat duminică un reputat medic italian. „În realitate, virusul nu mai există din punct de vedere clinic în Italia”, a declarat Alberto Zangrillo, șeful Spitalului San Raffaele din Milano. “Mostrele prelevate în ultimele 10 zile au arătat o încărcătură virală care, din punct de vedere cantitativ, a fost aproape zero în comparație cu cele efectuate în urmă cu o lună sau două luni”, a spus Zangrillo pentru televiziunea RAI. (Reuters)
3. Coreenii de la Celltrion au declarat că tratamentul experimental dezvoltat de companie împotriva COVID-19 a arătat o reducere de 100 de ori a încărcăturii virale a bolii la testele pe animale. (Reuters)
4. Papa Francisc a declarat că oamenii sunt mai importanți decât economia, în cadrul tradiționalei alocuțiuni duminicale de la miezul zilei. Suveranul pontif a făcut aceste declarații în prima alocuțiune rostită după trei luni de la fereastra apartamentului pontifical, în fața credincioșilor reuniți din nou în Piața Sf. Petru. (Profit.ro)
5. Cel mai mare avion comercial în totalitate electric a finalizat în această săptămână zborul său inaugural, în Statele Unite. Avionul Cessna 208B Grand Caravan a decolat joi de pe un aeroport din Moses Lake, Washington, fiind dotat cu un motor de 750 de cai putere, integral electric, dezvoltat de o companie din Redmond, magniX. (News.ro)
6. Din Cronica de Mediu: Pe o plajă din Caraibe, o organizatie non-profit numit Project Vesta va începe în curând să testeze o nouă modalitate radicală de combatere a schimbărilor climatice care implică răspândirea olivinei – un mineral verde ieftin – peste nisip, pe care valurile oceanelor il vor descompune. Prin descompunere el va contribui la eliminarea CO2 din aer. „Viziunea noastră este de a ajuta la inversarea schimbărilor climatice, transformând un miliard de tone de dioxid de carbon în rocă”, spune Tom Green, director executiv al Project Vesta. (FastCompany)
Fotografia dimineții – De ziua copiilor, La multi ani!, un graffiti desenat de Banksy.
Citiți restul știrilor pozitive ale zilei pe Cronica.ro, proiectul lui Orlando Nicoară.
Citiţi şi
Habemus Papam: Cardinalul Robert Francis Prevost devine Papa Leo al XIV-lea, primul pontif american
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.