Vremea era rece, deși ne apropiam de luna martie, nu ninsese, de fapt de câțiva ani ningea prea puțin în zonă, câteva ploi udau din când în când un pământ însetat de apă. Pășea încet, nu-și putea controla gândurile, ce zburau pline de energie spre univers, alambicând traiectorii ce se intersectau aleatoriu cu alte gânduri ce zburau pe aceeași undă vitală. Se trezi în fața casei, scoase cheia din poșetă, deschise și intră. Își schimbă hainele cu un trening și trecu în curtea păsărilor să le schimbe apa și să le pună grăunțe. Meimei și Feya, cele două cățelușe i se încurcau printre picioare, doar Michi o privea de departe, dar cu aceiași ochi plini de iubire. Aprinse focul și se așeză în fotoliu în fața șemineului să se încălzească.
Atâtea s-au întâmplat în viața ei, de parca Dumnezeu a vrut s-o pună la încercare să vadă cât mai poate duce. După moartea părinților a rămas debusolată, s-a închis în ea, iar mai târziu, bunica i-a fost farul călăuzitor. Concentrată pe învățătură și-a asumat responsabilități pe care o tânără de vârsta ei nu le cunoștea, a trebuit să le învețe din mers. Alexandra auzi ca prin vis soneria telefonului, închise ușa visurilor și răspunse la telefon. Era Marius.
-Vreau să te văd, sunt la tine la poartă…
-Marius, nu se poate, am stabilit odată, nu mai trebuie să ne închipuim ce-ar fi putut să fie, dacă ar fi fost… nu ne facem decât rău…
-ÃŽnÈ›elege că nu se poate altfel, dacă nu-mi deschizi, intru cu forÈ›a…
Hotărâtă să rezolve odată pentru totdeauna această problemă și dându-și seama cu o putea face decât dacă stau de vorbă față în față, deschise ușa și-i făcu loc să intre în casă. Marius venise direct de la serviciu pe jos, ca să nu-i vadă vecinii mașina la poartă. Se așeză în fotoliu și așteptă ca și Alexandra să se așeze, după care închise ochii și împreună mâinile parcă într-o rugăciune. Începu să vorbească cu ochii închiși.
-Știi de ce nu mai dorm, nu mai mănânc, nu mai sunt eu? Pentru că nu mai pot trăi fără tine. Mă ucide gândul că într-o zi vei fi a altcuiva, că acel cineva te va strânge în braÈ›e, te va săruta È™i eu nu voi putea face nimic. Te iubesc, înÈ›elegi? Te-am iubit toată viaÈ›a mea, de atunci de când È›i-am văzut strălucirea din ochi. Am fost orgolios, am vrut să-mi spui tu că-È›i sunt în gânduri, am vrut să te văd geloasă pe fetele cu care mă întâlneam, de aceea-È›i povesteam tot, niciodată nu ai reacÈ›ionat, m-ai lăsat să fierb în suc propriu, să te doresc la nesfârÈ™it. Tu È™tii de câte ori am vrut să te iau în braÈ›e È™i să te sărut? Aveai un fel de a mă respinge de-mi dădeau fiori È™i de teama de a nu te pierde definitiv, mă opream cu gândul la jumătatea drumului. Am visat că mă voi trezi în poala ta È™i-mi vei spune, acum eÈ™ti al meu, numai al meu. Fierbe sângele-n mine când mă apropii la un metru de tine, te vreau, nu pot fără tine, nu pot…
-Marius, te-am ascultat cu atenÈ›ie, nimic nu mai este cum a fost È™i nu din vina mea, tu n-ai avut răbdare È™i te-ai grăbit să pui inelul pe deget celei pe care o iubeai. Știi că nu am venit la nunta ta, aÈ™ fi suferit enorm, în copilărie m-am visat mireasa ta È™i speram ca acel vis să se È™i întâmple. Acum nu mai e posibil, eÈ™ti căsătorit, ai un copil, ai responsabilități, nu de mine ai tu nevoie. Poate că-mi pare rău, È™tiu sigur că nu voi fi fericită niciodată, È™tiu că È™ansa mea de a fi cu tine nu a existat niciodată deÈ™i nu am putut să uit sărutul acela inocent primit într-o seară cu lună plină È™i fără niciun cuvânt. Asta a fost tot. Eu am plecat la studii È™i tu ai rămas È™i È›i-ai urmat drumul. Cred, poate acum eÈ™ti nefericit, într-o căsnicie există mereu neconcordanÈ›e, dar lucrurile se împacă mereu în pat, nu putem fi motivul suferinÈ›ei celor de lângă noi. Deja, am un sentiment profund de vină că te-am lăsat să intri în casă. ÃŽnÈ›elege odată pentru totdeauna, nu se mai poate face nimic…
ÃŽntr-o fracÈ›iune de secundă, Marius se ridică săgeată de pe fotoliu, stinse lumina È™i se aÈ™eză în genunchi în faÈ›a Alexandrei. ÃŽi luă mâinile în mâinile lui È™i n-o lăsă deloc să se împotrivească. Se zbătu din strânsoare, fără sorÈ›i de izbândă, până când se simÈ›i luată în braÈ›e È™i purtată ca un fulg spre dormitor. O cuprinse o căldură prin tot corpul, ceva cum n-a simÈ›it niciodată È™i se lăsă în voia lui, fără să se mai gândească dacă va mai exista sau nu “mâine”. UÈ™a rămăsese deschisă È™i pe tavanul dormitorului lumini È™i umbre desenau un singur destin a două suflete ce se doreau de atâta timp È™i n-au ajuns vreodată la împlinire.
Alexandra nu mai putea să gândească, o împiedica ceva aÈ™a de plăcut cum n-a simÈ›it vreodată. Nu mai exista nimic în afară de ei doi, lumea dispăruse cu toate angoasele ei, mintea era blocată, gândurile ocoleau un sens giratoriu È™i se întorceau mereu în acelaÈ™i loc. Un tremurat inexplicabil i-a cuprins pe amândoi deodată, sărutul s-a prelungit È™i tot mai rar apărea o pauză pentru respiraÈ›ie. Două suflete s-au contopit într-unul singur, timpul nu mai exista, dormitorul se transformase într-un loc de vis unde dorinÈ›ele se împlinesc înlăuntrul unui vid de existență divină. Mâinile se căutau mereu, mângâierile căpătau valenÈ›e de plus infinit, ochii închiÈ™i transformau imagini virtuale într-o realitate divină… Nu mai existau secunde, minute, ore, nu mai exista timp. Totul se oprise în loc, mărturie la această întâmplare fără început sau sfârÈ™it. Se apropia miezul nopÈ›ii, dar niciunul din cei doi protagoniÈ™ti ai acestei poveÈ™ti plină de sentimente curate È™i nemaiîntâlnite vreodată, nu dădeau semne că percep realitatea. Noaptea trecea uÈ™or spre o dimineață rece, umbrele se lăsau ademenite de lumina de început a unei alte zile pe pământ. Alexandra deschise ochii È™i încercă să perceapă realitatea. Lângă ea în patul dublu dormea liniÈ™tit Marius, pe jumătate acoperit cu pilota, lăsând să se vadă pieptul, abdomenul cu pătrățele, genă moÈ™tenită de la părinÈ›i, pentru că el nu făcea niciun efort să arate bine. Era norocos, se născuse în lună de vară toridă, iar soarele natal îi dăduse energie cât pentru zece persoane. ÃŽl privi fascinată, fără să-i mai fie ruÈ™ine că o face, fără să se învinovățească că greÈ™eÈ™te, starea de bine în care-È™i trăia acum visul devenit realitate o despărÈ›ea de ceilalÈ›i trăitori de pe pământ. Nu È™tia ce-i va aduce viitorul, dar voia să mai întârzie un pic în această stare de beatitudine rară. Sub privirile Alexandrei, Marius deschise ochii, întinse mâna dreaptă È™i o trase spre el…
-Hai să mai stăm puÈ›in, te rog…
-Marius, e aproape dimineață, te rog frumos să te duci acasă la familie, ce s-a întâmplat aici în această seară a fost o greșeală, dar greșelile sunt omenești și se pot îndrepta.
-Nu vreau să mai plec, rămân aici tot restul vieții, vrei?
-E târziu, Marius, viaÈ›a ne-a luat-o înainte, ne-a copleÈ™it cu angoasele ei È™i întâmplarea de azi nu poate să ne aducă decât suferință, deci te rog pleacă…
Pentru câteva minute s-a instalat o tăcere desăvârșită, cele două ființe parcă încremeniseră, fiecare cu gândurile sale plecate în alte dimensiuni, în care tot ce se întâmplase între ei ar fi fost posibil.
Guest post by Maria Oprea (Maminineta)
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mâzgălituri pe cerul nopții
Omul fără libertate e deja mort
Ce a ajuns să mai însemne iubirea?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
