Când adevărul devine opțional, iar minciuna pare doar o „altă versiune a faptelor”, ceva e profund în neregulă. Trăim într-o epocă în care emoția bate rațiunea, viralul bate verificarea și orice opinie, oricât de halucinantă, cere să-i fie recunoscută „valoarea de adevăr”. Dar dacă nu mai știm ce e real, cum mai luăm decizii? Ce mai putem crede?
Am adunat zece gânditori — femei și bărbați — care s-au aplecat serios asupra temei adevărului și a minciunii în spațiul public. I-am „tradus” în limbaj clar și viu, ca să ne ajute să înțelegem mai bine lumea asta în care adevărul pare că și-a pierdut vocea.
Deci, despre post-adevăr.
1. Michiko Kakutani (70 ani) – fostă critic literar la The New York Time, Premiul Pulitzer pentru critică în 1998
Michiko Kakutani este o analistă culturală cu un stil direct și incisiv. În volumul său „The Death of Truth”, ea explorează degradarea discursului public sub presiunea politicii identitare, a rețelelor sociale și a relativismului postmodern. Susține că adevărul nu e o noțiune abstractă, ci un element de infrastructură democratică. Lipsa de încredere în fapte duce, în opinia ei, la slăbirea instituțiilor și la ascensiunea autoritarismului. Cu un ton pasionat, dar documentat, Kakutani reamintește că a spune adevărul nu e opțional, ci esențial pentru supraviețuirea spațiului public. În februarie 2024 a publicat “The Great Wave: The Era of Radical Disruption and the Rise of the Outsider“.
2. Franca D’Agostini (72 ani) – filosoafă italiană, profesoară la Politehnica din Torino
Franca D’Agostini este una dintre cele mai lucide voci europene în apărarea adevărului ca valoare publică. În „Verità avvelenata”, ea analizează cum dezbaterile sunt otrăvite de sofisme, erori logice și pseudo-argumente care par convingătoare, dar sunt înșelătoare. Ea nu se oprește la critică, ci propune o etică a dezbaterii și a gândirii clare, în care raționamentul solid este un act de responsabilitate civică. D’Agostini consideră că adevărul nu aparține elitelor, ci este o chestiune de igienă colectivă.
3. Ophelia Benson – autoare britanică, editoare a site-ului Butterflies and Wheels
Ophelia Benson este o militantă pentru raționalitate și integritate intelectuală. În cartea „Why Truth Matters”, scrisă împreună cu Jeremy Stangroom, ea pledează împotriva relativismului radical și a tentației de a pune toate opiniile pe același plan. Pentru Benson, adevărul este indispensabil pentru coerența morală. Fără el, nu putem cere dreptate, nu putem condamna nedreptăți și nu putem construi o lume mai bună. Discursul ei este accesibil, alert și profund implicat civic.
4. Rae Langton (64 ani) – profesoară de filosofie la Universitatea Cambridge
Rae Langton este cunoscută pentru lucrările sale despre limbaj, etică și libertatea de exprimare. Ea atrage atenția că într-o epocă a post-adevărului, libertatea de exprimare poate fi deturnată de la scopul ei: comunicarea adevărului și dezbaterea onestă. Langton analizează cum puterea discursului public poate fi folosită pentru a impune tăceri sau pentru a normaliza minciuni. Ea insistă că o democrație nu poate funcționa fără respect față de fapte și că manipularea discursului este o formă de violență simbolică.
5. Hannah Arendt (1906–1975) – teoreticiană politică evreică-germană, numită deseori filosoafă, deși ea nu s-a considerat niciodată ca atare
Hannah Arendt a fost una dintre cele mai profunde gânditoare ale secolului XX. În eseul „Lying in Politics”, scris în urma scandalului Pentagon Papers, ea explorează cum minciunile organizate de stat devin o formă de guvernare. Arendt observă că pericolul nu este doar minciuna, ci faptul că oamenii ajung să nu mai creadă în nimic. Când totul devine suspect, adevărul se dizolvă și lasă locul unei apatii politice periculoase. Arendt rămâne relevantă tocmai pentru că nu simplifică, dar limpezește.
6. Lee McIntyre (63 ani) – cercetător la Boston University
Lee McIntyre abordează problema post-adevărului ca rezultat al unui proces istoric complex, în care neîncrederea în știință, ideologia partizană și valul anti-elitist au subminat autoritatea faptelor. Cartea sa „Post-Truth” e un apel la gândire critică și responsabilitate personală. McIntyre propune o formă de educație epistemică: să învățăm să recunoaștem biasurile cognitive, să punem întrebări și să nu confundăm convingerea cu cunoașterea. E o pledoarie calmă și fermă pentru adevăr ca practică civică.
7. Richard Rorty (1931–2007) – filosof american, reprezentant al pragmatismului
Rorty a fost o figură controversată, dar influentă în filosofia contemporană. El a susținut că adevărul nu este o corespondență obiectivă cu realitatea, ci ceea ce o comunitate educată este dispusă să accepte. Pentru unii, asta a sunat ca o abdicare de la obiectivitate; pentru alții, a fost o invitație la dialog pluralist. Rorty nu neagă importanța adevărului, ci ne provoacă să fim conștienți de felul în care îl construim împreună. Adevărul, la el, este solidaritate și conversație.
8. Timothy Williamson (69 ani) – profesor de filosofie la Universitatea Oxford
Timothy Williamson este un apărător al rigorii logice și al adevărului ca valoare obiectivă. În lucrările sale despre epistemologie și filosofia limbajului, el subliniază că adevărul nu este negociabil. În viziunea sa, post-adevărul nu e o teorie, ci o criză de caracter: o formă de indiferență față de ce e real. Williamson crede că în lumea democratică, a minți deliberat este o formă de abuz de putere. Adevărul nu e doar un standard epistemic, ci un act de respect față de ceilalți.
9. Harry Frankfurt (1929–2023) – filosof american, profesor la Princeton
Frankfurt a devenit celebru cu eseul „On Bullshit”, un text scurt și devastator. Spre deosebire de mincinos, care știe că există un adevăr și îl evită, „bullshitter”-ul este indiferent față de adevăr. El vrea doar să impresioneze, să convingă sau să manipuleze. Pentru Frankfurt, această atitudine este mai periculoasă decât minciuna, pentru că distruge legătura noastră cu realitatea. A fost unul dintre primii care au intuit cultura post-adevărului, cu mult înainte să-i spunem așa.
10. Saul Kripke (1940–2022) – filosof al limbajului, profesor la CUNY Graduate Center
Kripke este o figură cheie în filosofia limbajului și logicii modale. În „Naming and Necessity”, el arată că anumite afirmații sunt valabile nu doar în lumea noastră, ci în toate lumile posibile. Adevărul, în această viziune, capătă o dimensiune de stabilitate și necesitate. Kripke ne învață că numele și cuvintele nu sunt simple etichete, ci legături riguroase cu realitatea. Într-o epocă a confuziei deliberate, acest tip de claritate este mai actual ca oricând.
În loc de concluzie
Nimeni nu ne va servi adevărul pe tavă. Dar ne putem cultiva simțul critic, gustul pentru claritate și curajul de a nu ne mulțumi cu „merge și-așa”. Gânditorii de mai sus nu ne oferă rețete, ci repere. Un punct de plecare. O invitație să gândim mai bine, să alegem mai atent, să vorbim mai responsabil. Pentru că adevărul nu a murit. Dar trebuie apărat.
Pentru cele care vor să citească mai mult
Dacă vrei să aprofundezi, iată câteva dintre cărțile scrise de autorii din acest articol și care au fost traduse în limba română:
– Lee McIntyre – Post-adevăr (Editura Vellant)
– Saul Kripke – Numire și necesitate (Editura Polirom)
– Richard Rorty – Contingență, ironie și solidaritate (Editura All)
– Hannah Arendt – Originile totalitarismului (Editura Humanitas)
Celelalte titluri — precum The Death of Truth (Michiko Kakutani) sau On Bullshit (Harry Frankfurt) — sunt disponibile doar în limba engleză, dar dacă stăpânești limba, merită fiecare pagină.
Citiți și Încotro ne mai uităm după idei valabile?
Citiţi şi
Post-sapienșii în epoca post-adevărului
Mein Trump. De unde vine fascismul portocaliu
Cum au dispărut din rândul preocupărilor oamenilor faptele?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
