Când m-am născut a fost mai pe seară, ca să nu se vadă.
La grădiniță, mi-am schimbat ziua de naștere. Le-am dus copiilor bomboane. Mama a dus înapoi păpușa pe care voiseră să mi-o facă cadou.
În clasa întâi, mama prietenei mele s-a oferit să facă exerciții de dictare cu noi. Mi-a spus că nu era rău, dar ar fi fost greu să fiu la fel de bună ca fiica ei. Când am venit acasă i-am povestit doar bunicului. Am râs amândoi.
În clasa a doua, părinții m-au mutat la o școală de la oraș. Cum am ajuns acolo, învățătoarea ne-a dat lucrare de control la aritmetică. Am aruncat o privire pe foaia colegului de bancă, în enunțul problemelor se menționase un sistem de care nu auzisem. Am luat minus zece. Minus pentru că învățătoarea a crezut că am copiat de la colegul meu de bancă care luase șapte. În clasa a treia mi-a dat un opt la biologie. Am făcut contestație. Contestația nu mi-a fost aprobată, dar aroganța mi-a fost trecută la dosar.
În clasa a cincea, profesorul de sport a venit la oră cu o tablă de șah. Începuseră competițiile între școli și mai avea nevoie de o jucătoare pentru echipa de fete. Nimeni nu a vrut să încerce. Până la urmă m-am dus eu. Profesorul a fost mulțumit că știam cum se mută piesele. Fetelor nu le-a venit să creadă când am câștigat primul meci. Școala noastră a câștigat competiția.
Pe mine m-au trimis la concursul pe municipiu. Nu eram cine știe ce jucătoare, dar am câștigat la categoria mea de vârstă. Pentru că celor care chibițau la clubul de șah, în mare parte intelectuali rafinați, le-a plăcut cum jucam au pus la cale un joc cu elevul câștigător de la nivelul clasei a noua. Câștigam, când a început să-l chinuie psihanaliza. Pe atunci nu-l cunoscusem încă pe domnul Freud, dar mi-a displăcut atitudinea. Elevul de-a noua tărăgăna, așteptând ceasurile. Și-a scos caietul, începuse să noteze mutările și să se uite la mine. Mie îmi plăcea jocul de șah, nu făcusem o obsesie, nu studiasem deschideri celebre, îl priveam ca pe o oră de dirigenția sănătății. Chibiții erau de partea mea și îmi făceau semne de victorie. Elevul ar fi fost umilit și de aceea trăgea și mai rău de timp. I-am cedat jocul, sărisem peste ora mesei, eram încă un copil, câștigasem. Tabla de șah consfințea adevărul. El nu putea înțelege ceea ce eu văzusem deja. Pe drumul spre casă profesorul mi-a cumpărat un caiet în care să-mi scriu memoriile, când pe adversari îi mai apuca psihologia faptei de corupție.
La liceu, profesoara de limba și literatura română aproape că m-a dat de gol. Mă pregătea pentru câștigarea olimpiadei naționale. La etapa județeană am scris douăsprezece fraze. Despre Blaga. Colegii s-au lămurit. Profesoara m-a scos afară din clasă și mi-a servit un perdaf. I-am spus că și Blaga a fost mut ca o lebădă. Nu am păcălit-o.
Au urmat anii de facultate. Am ajuns cumva în anul patru. La unul dintre examene profesorului i se servea, de către asistent, un fel de biografie profesională, chiar înainte de examinare. A mea era lamentabilă. Am urmărit cu plăcere schimbările de pe fața profesorului. Mi-a dat o notă foarte mare. Un alt profesor și-a scuturat mințile după examinare, convins că fusese doar o întâmplare: căzusem pe subiect.
Prieteni mi-am făcut, manifestându-mi exuberanța cu moderație. Nu am avut iubiți în sensul acceptat de societate. Eram mai degrabă retrasă și în banca mea. O gâsculiță. Priveam cu uimire auto-satisfacția de pe fața băieților, când îmi acordau atenție. Nu am fost niciodată frumoasă, dar am ieșit în lume cu bărbați frumoși. Nici cei mai buni prieteni, nici cele mai bune prietene nu-mi dădeau vreo șansă. Nici bărbații nu înțelegeau de ce erau fascinați.
© Igor Morski
O perioadă am lucrat pentru tata. Ținea, în asociație, o tutungerie. Eram prietenă cu cei care vindeau ziare și cărți la tarabe, îmi dădeau să citesc cărți și ziare, din cele pentru care noi nu aveam contract, gratuit. Eram prietenă cu cerșetorii, cu bețivii din cartier și cu inginerii. Într-o zi, prietenii mei de la ziare au găsit un anunț pentru un loc de muncă pompos. Am discutat despre norocoși. Mai târziu, când le-am spus că am luat concursul, au crezut că era o glumă, o coincidență de nume. Până la urmă toată lumea din oraș a concluzionat că tata a plătit pentru post. Trăiam în România. Tata era cel mai fericit, toți îl credeau bogat, iar eu nu-l costam nimic.
Pe oriunde m-au purtat pașii, toți au încercat să-mi dea câte o lecție. Toți au încercat să evidențieze câte un minus.
Pentru că era din ce în ce mai clar că nu avea cine să mă ceară de nevastă, l-am ales eu. Avem împreună un copil care, fizic, seamănă cu el. Și eu și copilul avem grijă să adăugăm că și cultural. A acceptat să divorțeze pentru că soacră-mea i-a spus înainte de a muri că nu eram ce păream a fi.
Am absolvit facultatea de litere mai spre bătrânețe. Nici profesorii mei nu păreau să înțeleagă despre ce scriu. Și ei au fost mirați de rezultatele finale, de cum se adunaseră ele să dea așa de bine… Au dat vina pe bibliografie.
Pe rețelele sociale sunt sindicate întregi de oameni deștepți și degrabă atrăgători de atenție.
Această povestire este dedicată tuturor femeilor, din toate timpurile, care au trecut prin viață ca proasta pe apă.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Râzi mai des, râsul e cea mai scurtă distanță dintre oameni
Mama, de ce nu mi-ai spus că iubirea e singurul lucru care contează?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
