Iarăși a venit vremea aia frumoasă, cu soare blând, care, domolindu-și dogoarea de peste vară, nu mai “mușcă” din noi când îndrăznim să ieșim la ceasurile după-amiezii.
E cam 50 august, cum mai zic glumeții, care n-au chef să vină toamna. Nici eu nu am chef de toamnă, vă spun sincer. Așa că mă bucur încă de zilele astea de vară indiană și-mi alung gândurile zgribulite.
Am ieșit cu sora mea și o prietenă la terasa preferată din parc, pentru un prânz târziu, așa ca vara noastră. Și, până să comandăm mâncarea, chelnerul ne-a îndemnat să încercăm niște cocktail-uri. N-a fost nevoie să ne zică de două ori, că și așa dura destul pregătirea bucatelor, așa că… un pahar de vorbă părea destul de binevenit.
Terasa era destul de liberă și tocmai asta îmi plăcea: atmosfera liniștită, muzica în surdină, care lăsa chiar să se întrepătrundă ciripitul păsărilor din pomii încă verzi ai parcului. Colțul acesta de natură din inima Bucureștilor reușește de fiecare dată să-mi dea o stare de bine.
Nu a trecut mult însă, că liniștea de care v-am povestit a fost tulburată de câteva glasuri ascuțite de fete.
Aproape că nu băgasem de seamă că peste stradă e un liceu. Poate că nu mă mai nimerisem la ora asta la care elevii ieșeau pâlcuri-pâlcuri, gălăgioși, străbătând parcul în pas vioi, acoperind cu vocile lor vesele și muzica ambientală, și ciripitul păsărelelor.
Fetele se așază chiar la masa din fața mea, dându-mi prilejul să le observ îndeaproape, deși nu fusese asta intenția mea. Sunt tare cochete, cu părul lung, întins cu placa, gene puse, unghii cu gel, două din trei au și acid hialuronic în buze. Mă amuz când îmi amintesc că pe vremea când eram eu în liceu, dacă ne dădeam doar cu gloss sau dermatograf, doamna profesoară de istorie ne dojenea, subliniind că frumusețea adolescenței nu poate fi decât stricată cu „pomezi”:
– Nu vă dați seama, fetelor, cât de frumoase sunteți! La vârsta voastră nu trebuie să vă machiați. Nu faceți decât să vă stricați frumusețea naturală.
Noi, însă, nu luam în seamă vorbele doamnei, considerând-o învechită, alegând să reținem doar datele la care avuseseră loc revoluții și războaie de-a lungul timpului. La asta da, se pricepea! Abia acum văd bine că, deși preda istorie, femeia nu era învechită. Și ce mai dreptate avea!
Pe tânăra din fața mea o vedeam cel mai bine. Avea o fustă scurtă, plisată, care îi completa aspectul de școlăriță. Ce nu mai era însă în concordanță cu ținuta era bluza neagră, mulată și atât de decoltată, încât lăsa să i se vadă bretelele late ale sutienului, pe care scria, cu litere de-o șchioapă, din ștrasuri, Victoria’s Secret.
D-apoi “pe vremea mea”… îmi sunau cuvintele în minte, iar eu încercam să le alung, ca să nu par învechită, ca profa mea din liceu.
În fine, fetele comandă câte un Aperol Spritz. Apoi consultă, nonșalant, meniul de desert.
– Aveți optsprezece ani?! întreabă, șovăitor, chelnerul.
– Da! răspunde prompt fata cu bretele cu ștrasuri.
– Vă rog să-mi arătați buletinele!
După o pauză stânjenitoare, fetele izbucnesc în râs.
– Îmi pare rău, nu pot să vă servesc alcool, le informează chelnerul.
– Bine, bine, aduceți-ne patru limonade cu mentă! răspund fetele, destul de deranjate.
Nu știu ce au vorbit în timpul ăsta sora și prietena mea, pentru că, fără să vreau, ocupantele mesei vecine chiar îmi distrăseseră atenția.
N-am putut să nu mă amuz, privindu-le fețele ușor invidioase, când chelnerul venea, zâmbitor, spre masa noastră cu paharele brumate de Aperol Spritz.
Cât despre mine, vă mărturisesc că poate nu m-ar fi deranjat o limonadă rece cu mentă, băută cu colegele de liceu, la terasa Parc, imediat după teza de la istorie…
Ramona este autoarea cărților Nu mai caut succesul și Cea mai fericită zi.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dinții strâmbi nu mai sunt strâmbi pe viață
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
