Nu mi-a păsat niciodată de ce se întâmpla după cu iubirile care au murit de moarte bună. Nu le săpam morminte în suflet, nu le puneam cruci, nu le plângeam, nu le îngrijeam amintirea. Că se ridicau la cer ori nu, ştiam de la singura mea bunică, altfel femeie credincioasă, o vorbă aspră: “mortul de la groapă nu se mai întoarce”. Şi nu legam moartea unei iubiri de speranţa readucerii ei la viaţă prin miracolul care stă la baza credinţei creştine. În concluzie, morţii cu morţii, şi viii cu viii. Adică, să vie din nou Bazarcă şi fluturii! 🙂
Dar după prima iubire care a murit năpraznic, în floare, m-am convertit 🙂 şi am înălţat în chiar inima fiinţei mele o ditamai piramida colţuroasă şi dureroasă la fiecare oftat. Şi fără legătură cu Iisus ori cu Ra, am început să mă gândesc că iubirile adevărate nu mor cu una, cu două, că au zece vieţi, că trebuie doar să crezi în ele şi vor învia. Poate nu chiar de atâtea ori, că au şi miracolele o limită, dar cel puţin încă o dată trebuie să se poată.
Mi-am zis că asta putem face fiecare aici, în viaţa pământeană, cu acea frântură de dumnezeire din noi pe care o cam lăsăm nefolosită. Şi-am dărâmat piramida, respir uşurată şi sunt gata să suflu peste cel ce atât pare să aştepte. În noaptea asta, în care creştinii recunosc puterea Cerului, eu nu mă mai îndoiesc nici de cea a sufletului nostru şi mărturisesc că adevărată va fi această Înviere a Iubirii!
And I am feeling good…
Citiţi şi
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Te iubesc. Te văd. Țin acest moment pentru tine – zen și arta intimității
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
