„Nu tu cucereşti muntele! Muntele îţi îngăduie să-ţi împlineşti visurile. Alpiniştii adevăraţi ştiu acest lucru mai bine ca oricine. Nu sunt alpinist, dar am învăţat să respect muntele. Şi am mai învăţat să preţuiesc ceea ce am. A fost nevoie să ajung în celălalt colţ al planetei. A trebuit să urc pe cel de-al doilea vârf al lumii şi să-mi împing voinţa dincolo de limita umană, ca să fac lumină în sufletul meu… Am reuşit, acolo unde mi se părea imposibil, dar sunt conştientă că nu-i meritul meu. Muntele mi-a permis să fiu o învingătoare!”, își începe Liliana Adochiței povestea celor două luni de aventuri sudamericane încununate prin cucerirea colosului argentinian, Aconcagua (6962m).
Printr-o scriitură de jurnal de bord, alertă, precisă, dar de o surprinzătoare sensibilitate, Liliana Adochiței descrie cu sinceritate dezarmantă emoțiile plecării de la Bacău, observă dezinvolt asemănările și deosebirile culturale dintre latinii de la antipozi și cei dintre Carpați și Dunăre, ne amuză, ne înduioșează, ne ia de mână ca un copil curios și ne duce, cu o ingenuitate netrucată căreia e greu să-i reziști, până pe înălțimile intimidante ale piscului argentinian, care pentru mulți alpiniști experimentați folosește ca ultim antrenament înaintea abordării Himalayei.
Pe măsură ce avansăm, personajele se conturează cu naturalețe, povestitorul se ferește de la a acapara scena, pe care o lasă deschisă privirii cercetătoare a cititorului. Astfel, în fotograme literare însoțite de imagini elocvente, parcurgem împreună cu membrii expediției o călătorie care avea să-i transforme într-o echipă: sensibila, neexperimentata dar temerara Liliana, veterana și perseverenta Cătălina, mezina optimistă Claudia, Dan, fotoreporterul chinuit de dorul de casă și Marius, „căpitanul” expediției, toți uniți de pasiunea comună pentru alpinism.
Ceea ce ne cucerește de la început la povestea Lilianei este onestitatea cu care consemnează senzațiile, sentimentele, reacțiile călătorilor, fără să ocolească momentele de descurajare, clipele de derută și disperare fizică și psihică, încercările reușite sau eșuate în drumul spre ținta finală. Nostalgia casei lăsate dincolo de ocean revine periodic, sărbătorile de iarnă românești, atât de îndepărtate în spațiu și de apropiate în timp, strecoară melancolia în suflet, dar călătorii, fiecare în felul lui, încearcă să nu uite proba pe care au venit să o treacă.
Peisajele și obiceiurile sudamericanilor destind atmosfera și fascinează ochiul, vedem împreună cu protagoniștii cine tradiționale cu piramide de cărnuri, berea chiliană la „vază”, păsări flamingo dansând hipnotic în aerul sărat al unei lagune între creste înzăpezite, peisajele lunare ale deșertului Atacama, grohotișuri înșelătoare și vânturi năpraznice repezind zăpadă în aerul înghețat, îi vedem pe impetuosul Marius luând decizii iuți, de lup de mare, pe Claudia compensând obstacolele cu energie debordantă, pe Cătălina perseverând cu metoda celui experimentat, pe Dan renunțând subit la expediție, și pe Lili, autoarea, luptându-se cu teama lipsei de experiență, cu emoțiile, cu aclimatizarea însoțită de greață, teribile dureri de cap și nesfârșite ore ocolite de somn, contracarându-le doar cu pură forță sufletească, cu dorința de a reuși, de a-i permite muntele să reușească.
E o poveste dincolo de perfomanța în sine, o poveste a unor oameni și a unei confruntări, o istorie a transformării personale, spusă de o româncă, dar traversând granițele administrative, până în abisurile neștiute ale sufletului fiecăruia, atinse pe o înălțime înghețată și ostilă, la 6962m. O premieră feminină românească. O călătorie spre și dincolo de frontiera propriilor limite. O călătorie într-o călătorie.
Membrii expediției:
Claudia Szabo, doctor în informatică, alpinist, maratonist: „Am învăţat o groază de lucruri despre mine. Lucruri bune şi rele, pe care numai întâlnirea cu entităţi apăsătoare şi imuabile ca muntele şi deşertul le poate scoate la iveală. Cât a fost de greu, de frig, de mare şi de vântos sper că a scris Lili deja. Pentru mine ce a rămas este că am plecat prieteni şi ne-am întors prieteni, lucru nu tocmai uşor dat fiind mediul în care ne găseam. Probabil că de aceea am ajuns şi sus, când toate lucrurile păreau că ni se pun împotrivă. Suntem tari!”
Cătălina Albu, navigator, alpinist, asistent medical, profesor de biologie: „Eram pentru prima dată membră într-o expediţie feminină, încercam pentru a patra oară să cuceresc acest vârf. Era şi o chestiune de orgoliu. Prezenţa lui Lili trebuia să mă motiveze; ea nu avea de loc experienţă în acest tip de ascensiuni şi cu toate astea era hotărâtă să ajungă pe vârf. La fel şi eu! Atunci când îmi era mai greu mă uitam la Lili şi-mi spuneam că nu trebuie să mă plâng. Nu a fost o expediţie uşoară. Ca durata, ca intensitate a efortului, a fost foarte solicitantă. O consider până la ora actuală cea mai mare realizare a mea. Este o experienţă care te ajută să-ţi cunoşti limitele şi să le depăşeşti. Este o bună lecţie de viaţă.”
Dan Duță, fotoreporter, alpinist.: „Cât de frumos pare totul când stai acasă şi te motivezi făcându-ţi planuri, scotocind după informaţii, citind o grămadă de ghiduri, uitându-te la fotografii, şi vazând totul în culori foarte frumoase. Şi cât de dificil este când îţi iei rucsacul în spate, pleci la drum şi întâmpini tot felul de dificultăţi neprevăzute. De altfel o călătorie nu are nevoie de motivaţii. Şi dovedeşte, în scurt timp, că-şi este sieşi suficientă. Crezi că vei face o călătorie, însă curând pricepi că ea, călătoria, e cea care te face – sau te desface.”
Marius Albu, navigator, speolog, alpinist, liderul expediției: „Mobilizarea a fost exemplară, fetele erau motivate, fiecare în alt mod. Claudia vroia să demonstreze, dacă mai era cazul, că este o învingătoare. Cătălina, aflată la a patra încercare, dorea să-şi facă tema. Lili vroia să arate că se poate, că forţa interioară te ajută să învingi. Ea a luptat exemplar cu răul de altitudine, cu angoasele celorlalţi şi a reuşit să ajungă pe vârf. Îmi amintesc de ziua ascensiunii pe vârful Aconcagua când, pe la 6700 m altitudine, Lili spunea: ”mi-e rău, mi-e greaţă, sunt obosită, dar nu mă las!”
„Reprezentantelor sexului frumos care iubesc mișcarea și muntele nu pot să le spun decât să-și urmeze destinul, oricât de întortocheate ar fi căile acestuia, și să nu refuze niciodată provocările vieții. Niciodată să nu spună “imposibil”, ci “trebuie să încerc.”, este salutul Lilianei către pentru cititoarele Catchy.ro.
„Eu, fiind și cadru didactic, trebuie să arăt elevilor mei, și elevilor băcăuani în general că se poate face performanță, indiferent de vârstă, ca există modele demne de urmat, că sunt oameni care trăiesc intens pentru pasiunile lor, că își iubesc țara și neamul, cu toate lipsurile și defectele lui.”, își încheie Liliana pledoaria pentru premiera băcăuancelor pe Aconcagua.
Nota redacției: Cartea-abum „Băcăuance pe Aconcagua” a fost lansată în ediție limitată pe 21 Aprilie, în Valea Arinilor, satul natal al autoarei. Dacă totul va merge bine și se va întregi lista de parteneri pentru o lansare oficială, Liliana pregătește un nou eveniment în iunie, prin care să-și poată prezinta cartea și povestea unui public mai larg.
Citiţi şi
Doi ani de la o moarte evitabilă
Mama mea a înlocuit ordinea cu iubirea şi curăţenia cu libertatea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
