Luați loc. Așezați-vă confortabil, că nu vă țin mult. Nu vreau să abuzez de răbdarea domniilor voastre, încerc să trec singură prin greutățile vieții. Cum? Sigur că pot. Mă descurc, sunt în regulă, lăsați. Of.
Vă spun un secret: nu-mi dau seama de ce, dar toată lumea crede că sunt un om puternic. Numai eu știu, dar uneori mi-ar prinde așa de bine să mă întrebe și pe mine cineva dacă sunt fericită, dacă am nevoie de ajutor. Sunt, așa, ca un alpinist pe vârful unei stânci pustii, în bătaia vântului. Deasupra tuturor dar, totuși, uneori, atât de singur…
Ce spuneți? Vai, dar cum puteți să vă gândiți la așa ceva! Sunt foarte bine, mă doare puțin capul, atâta tot. Auzi, să vă dea prin minte că aș avea nevoie de voi. Păi eu trec prin vicisitudini ca gâsca prin apă, ce nu mă ucide mă face mai puternică etc etc etc. Sunt o gâscă a vicisitudinilor.
Am auzit pe cineva spunând că nu reiese ce-am pățit? Că dacă era ceva concret spuneam până acum? Păi nu-nțelegeți că n-am nimic?
Cum, cum? Dramatizez? Ce insinuare josnică, cinică, lipsită de inimă! Vedeți, așa-mi trebuie că mă gândesc la binele vostru în loc să mă gândesc la mine. Pentru că eu nu sunt importantă, eu nu mă plâng, ca alții, de nimicuri. Eheei, nu știți voi ce e-n sufletul meu…
Ce vreau să spun de fapt, că aveți și alte treburi de făcut? Nimic. Nu vreau să spun nimic. În orice caz nu acum. Mergeți liniștiți, lasăți-mă în urmă pe mine, care eram gata să mă sacrific pentru voi. Da, da, am vrut să spun ceva crucial dar m-am răzgândit. Și n-o să mai aflați niciodată, niciodată!
Eu, care nu mă gândesc decât la voi, eu, care nu preget să mă las deoparte ca să fiți voi mulțumiți.
Deși mi-e greu și mie, m-ați auzit spunând ceva despre mine? O, ceruri, cu ce-am greșit să mă faceți așa sensibilă și îndatoritoare?… Plecați, plecați, lăsați-mă. Dacă ar fi cineva mai slab în locul meu acum, cine știe ce nebunie ar fi în stare să facă…
Dacă tot plecați, vă mai trebuie prăjitura aia rămasă în farfurie?
Cronica de scena vieții, a doua zi: o dramă slabă pe care numai un final de tragedie ar fi putut să o însuflețească puțin. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, fiindcă după cum știm dramele nu se termină cu moartea personajului. În lipsa unui deznodământ tragic, drama ar mai fi avut o ultimă șansă dacă ar fi fost prezentată unui public adept al comediei. Altfel, dramatizarea a suferit de pe urma unei interpretări defectuoase, lipsite de emoție. Părerile tuturor criticilor converg asupra faptului că dramele exclud autenticitatea emoțiilor. Ele sunt 1) interpretări mai mult sau mai puțin artistice 2) posibile doar în prezența unui public. Punctul forte al performanței teatrale de aseară – monologul – a reușit să deziluzioneze prin lipsa de credibilitate, chiar înainte de finalul primului act, când ultimii spectatori au izbutit să-și roadă frânghiile cu care erau legați de scaune.
Prăjitura, în schimb, s-a bucurat de un real succes.
Citiţi şi
Acum, toți ne luăm informațiile de la ChatGPT
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
