O plajă din insulele gemene Antigua şi Barbuda, frecventată odinioară de Lady Di şi de cei doi fii ai săi, va purta în curând numele prinţesei.
Plaja de cinci kilometri, ce se întinde în partea de sud a fostei insule britanice Barbuda, va fi rebotezată “Plaja Prinţesa Diana” în cadrul unei ceremonii festive care va avea loc pe 1 iulie – ziua în care Diana ar fi împlinit 50 de ani.
Dorcas Beazer-Willams, preşedinta Consiliului pentru Turism Barbuda, a declarat că gestul reprezintă un omagiu adus speranţei şi curajului pe care Lady Di le-a inspirat lumii întregi prin actele sale de caritate. “Barbuda devenise un sanctuar pentru prinţesă, care părea a-şi regăsi de fiecare dată liniştea în apele şi nisipurile sale,” a declarat ea.
Colin James, directorul executiv al Autorităţii de Turism Antigua şi Barbuda, recunoaşte că, din punct de vedere turistic, evenimentul va aduce în lumina reflectoarelor insulele, având în vedere contextul creat de apropiata nuntă regală.
Deşi n-a avut parte de “casa de piatră” visată, Prinţesa Diana va avea, astfel, măcar sanctuarul de ape şi nisip…
Citiţi şi
Decât fericită la Costinești, mai bine în depresie la Monaco
Un alt fel de ‘cină de gală’ – The Menu
Delta Dunării – un loc ce trebuie văzut măcar o dată în viață
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.