Între 1 şi 5 iunie are loc la Romexpo cea de-a 11-a ediţie a salonului internaţional de carte Bookfest, aflată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.
O parte dintre autorii Catchy îşi lansează cărţile la Bookfest:
Joi, 2 iunie, ora 19.00, la standul editurii Tracus Arte – Călin Neacşu îşi lansează volumul de poezii „Fantomele de sub altar”
Vineri, 3 iunie, ora 18.30 – Radu Vancu lansează volumul „Elegie pentru uman. O critică a modernităţii poetice de la Pound la Cărtărescu”. Participă: Mircea Cărtărescu, Radu Vancu, Marieva Ionescu
Sâmbătă, 4 iunie, ora 14.30 – Ioana Duda lansează volumul „Instinct”
Sâmbătă, 4 iunie, ora 15.00 – Radu Paraschivescu lansează „Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?). Participă: Andrei Pleşu, Radu Paraschivescu, Lidia Bodea
Sâmbătă, 4 iunie, între 15.00 şi 16.00 – Ana Barton lansează cartea „ Jurâmânt de rătăcire”, invitată de onoare fiind actriţa Oana Pellea
Sâmbătă, 4 iunie, ora 16.00, la standul editurii Herg Benet – Corina Ozon lansează volumul „ Până când mă voi vindeca de tine”
Sâmbătă, 4 iunie, ora 18.30 – Teodor Baconschi şi Dan-Liviu Boeriu lansează „Anatomia ratarii. Tipuri şi tare din România postcomunistă”. Participă: Dan C. Mihăilescu,Teodor Baconschi, Dan-Liviu Boeriu
Duminică, 5 iunie, la standul editurii Humanitas – se lansează volumul colectiv Bucureștiul meu, în prezența scriitorilor Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu, Tatiana Niculescu Bran, Radu Paraschivescu și a arhitectului Gabriela Tabacu; co-autori: Andrei Crăciun şi Marius Constantinescu
La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele și proiectele interactive programate pe durata acestuia. Programul de vizitare va fi: miercuri, 1 iunie — 10:00-20:00; joi, 2 iunie — 10:00-20:00; vineri, 3 iunie — 10:00-21:00; sâmbătă, 4 iunie — 10:00-21:00; duminică, 5 iunie — 10:00-20:00.
Citiţi şi
Autori Catchy la Târgul de carte Bookfest 2024, București, 29 mai – 2 iunie
Vocea umană – cum s-a schimbat în aproape 100 de ani povestea femeii părăsite pentru alta mai tânără
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.