Am învăţat că în locul celei mai mari fericiri, prefer liniştea inimii. Oscarul, Nobelul, Pulitzerul sunt fără valoare, dacă un munte doarme pe sufletul tău.
Am învăţat că în mijlocul celei mai mari fericiri, ca şi în mijlocul celei mai mari dureri, eşti singur.
Am învăţat că şi atunci când vrei să fii singur, să nu auzi şi să nu vezi pe nimeni, te bucură gândurile discrete care-ţi ajung de la oameni, pun un pansament lejer, antiinflamator pe rana din sufletul tău.
Am învăţat că să vorbeşti alina durerea.
Am învăţat să dau prioritate, să triez, să elimin, să ţin strâns. Oameni, sentimente, speranţe.
Am învăţat că viaţa senină uneori îţi întoarce spatele, dar tu trebuie să mergi în urma ei, s-o ajungi, să ţii pasul cu ea, chiar dacă sunt momente când ţi-ai dori să te aşezi, să-ţi pui capul în mîini, să-ţi goleşti mintea şi sufletul şi să aştepţi. Nu ştii ce, dar să aştepţi.
Am învăţat că să te ţină cineva de mână în drumul tău prin viaţă nu are preţ.
Am învăţat că, din păcate, valoare lucrurilor, pentru multe persoane, e mai importantă decât valoarea oamenilor. Şi am ales ca acele persoane să nu mai facă parte din viaţa mea.
Am învăţat că eşti ceea ce gândeşti, ceea ce faci, ceea ce citeşti, ceea ce iubeşti, nu hainele pe care le porţi, vacanţele pe care le faci, maşina pe care o ai, casa pe care ţi-o împodobeşti.
Am învăţat că poţi să ai o mie de diplome, dar dacă-ţi lipsesc bunul-simţ şi respectul pentru oameni, pentru viaţă, valoarea ta e egală cu zero.
Am învăţat că vorbele n-au nicio valoare dacă nu sunt urmate de gesturi, că viaţă nu e făcută din iluzii, ci din emoţii.
Am învăţat că oricât de greu ţi-ar fi, trebuie să ţii în viaţă o flacără de speranţă. E de ajuns una, îngrijită şi ocrotită, că să aprindă iarăşi focul.
Am învăţat că două inimi care se ţin în braţe, simt. Că dacă una dintre ele e preocupată, disperată, rănită,cealaltă trăieşte cu aceeaşi intensitate, aceleaşi preocupări şi dureri.
Am învăţat că iubirea face miracole, chiar şi atunci când stă în tăcere, dar se ţine de mână.
Am învăţat să iubesc bucuriile mărunte. Să mă bucur că trăiesc o nouă dimineaţă, că iarba creşte, că au înflorit copacii, că pizza mi-a ieşit mai bună ca a soacră-mii, că indienii de la colţul străzii sărbătoresc în fiecare lună cu dansuri, rituri, haine colorate şi ofrande de flori, că poştaşul fredonează vechi melodii napoletane, că prietenii au gânduri bune pentru mine…
Am învăţat să nu-mi mai pun întrebări, să nu mai răscolesc, să nu mă mai învinovăţesc, să nu mai învinovăţesc, să nu mai aştept răspunsuri, să las să curgă.
Am învăţat că strada spre mâine e incertă. Pentru toată lumea.
Am învăţat să mă bucur de azi.
Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
