Olandezii ăștia! Ce psihologie, ce psihiatrie, ce zodiace È™i introspecÈ›ii?…DaÈ›i-vă întâlnire cu un olandez prin intermediul unei cărÈ›i È™i aflaÈ›i cât de răsuflate sunt multe dintre teroriile despre dezvoltare personală È™i despre sinele uman pe care le tot citiÈ›i de zor È™i le luaÈ›i de bune. Nu vi se pare că a venit momentul să vă maturizaÈ›i È™i să nu mai ascultaÈ›i de ordinele date de antrenorii de “dezvoltarea persoanală”?
Nu mă credeÈ›i pe mine, poatre îl credeÈ›i pe domnul pe care vi-l introduc acum. Sau haideÈ›i împreună la cabinetul lui Bessel van der Kolk – un olandez sadea, v-aÈ›i prins – clinician, cercetător È™i profesor în aria stesului postraumatic. Și, foarte important!: dacă tot ne credem atâta de “dezvoltaÈ›i”, vizita noastră are loc prin anii ’70 cam pe când nici pic de “dezvoltare personală” nu era prin Est. AÈ™adar, să-i cerem părerea domnului olandez despre fericire È™i liniÈ™te sufletească. Despre cum devenim mai buni, mai frumoÈ™i sufleteÈ™te… Chestiile clasice, le È™tiÈ›i doar, dar plasate la un maestru în natura È™i nebunia umană. Un alt maestru, ca să nu-l mai tot deranjăm atât pe Freud. Sau, mai nou, pe Raami, un alt cunoscător de suflete, pe care omenirea le-a disecat È™i parcă tot în van… Bun! Să aflăm despre noi!
Domnul Bessel van der Kolk începe cu ce se pricepe mai bine, cu traumatologia, și face bine să ne reamintească. La vremea sa, unul din cinci americani era molestat, unul din treui cupluri o scălda în violență și unul din patru americani era bătut de către unul din părinți. Dar traumatizant poate fi și simplul fapt că cineva te numește gras în copilărie. Sau că nu ai primit nu știu ce cadou când ai făcut 10 ani. Sau că nu poți juca baschet pentru că ești prea mic de înălțime. Pe principiul ăsta, cam toți am avea, acolo, o mică traumă.
Domnule Bessel van der Kolk, știm, suntem sătui până peste cap de trimiterea la copilărie. Acolo sunt toate răspunsurile. Nu ne mai interesează cauza, ci cum tratăm. Se poate trata?
Art by Simona Ciraolo
“Ja, well”, adică “da, sigur”, dacă È›inem cont de următoarele teorii ale olandezului nostru:
– supravieÈ›uitorii unei traume au părÈ›i ale creierului care rămân active mereu pentru a monitoriza pericolul È™i care, la cel mai mic semn, real sau imaginat, activează un stres acut;
– singurul antidot este acela de a te simÈ›i sigur în preajma celorlalÈ›i;
– unul dintre efectele cele mai devastatoare al traumei este acela că scade capacitatea de a-i citi pe ceilalÈ›i, ceea ce însemană că traumatizatul are o capacitate mai redusă de a evita pericolele;
– suportul social nu este cea mai importantă parte È™i nu trebuie înÈ›eles ca prezență a celorlalÈ›i, ci ca reciprocitate: să fii într-adevăr auzit È™i văzut de cei din jurul tău.
“Niciun doctor nu poate prescrie o reÈ›etă pentru prieteni sau dragoste”, ne mai spune profesorul Bessel van der Kolk. Și iată ce mai importantă parte din dialogul nostru cu el: “aspectul cel mai important al vindecării este acela de a învăța să trăieÈ™ti cu sentimentele în adâncul lor, în toate dimensiunile acestora – nu doar emoÈ›ional sau psihologic, dar È™i la nivelul întregului corp. Pentru a ne simÈ›i emoÈ›ional apropiaÈ›i de altă ființă umană, sistemul nostru defensiv trebuie temporar închis. Pentru a ne putea juca, pentru a stabili întâlniri È™i pentru a ne hrăni tinereÈ›ea, creierul are nevoie să își blocheze vigilenÈ›a naturală.”
AÈ™a cum mulÈ›i traumatizaÈ›i sunt hipervigilenÈ›i, tot aÈ™a noi, ăștia de ne spunem “normali”, suntem hiperatenÈ›i în a diseca, a detalia, a întoarce totul pe toate părÈ›ile, a afla răspunsuri, a pune întrebări “deÈ™tepte”, a deveni spirituali mai ceva ca Dalai Lama, a găsi esenÈ›a vieÈ›ii È™i piatra filosofală cum n-a făcut-o nici Da Vinci, È™i tot aÈ™a…
Olandezul acesta spunea în anii 70′ că nu trebuie să ne înclinăm atâta de mult spre detaliu. Sau nu cu toÈ›ii. Unii sunt făcuÈ›i pentur asta È™i au capacitatea de a discerne. Noi, ceilalÈ›i, trebuie să trăim simplu…
Acel keep it simple stupid, folosit de US Navy în 1960, chiar este exprimat deștept și exhaustiv. Poate asta i-ar trebui omenirii traumatizate de atâta informație seacă: să învețe să citească din nou printre cele mai banale expresii și exprimări. Vrem să ne bucurăm de plăcerile obișnuite pe care viața ni le oferă, dar cum? Oare suntem deja pre amorțiți ca să mai putem trăi normal?
Sper că nu. Și sper că da, pentru simplitatea sofisticat de frumoasă!
Sursa: aici.
Citiţi şi
La mulți ani și vouă și nouă!
E în regulă să nu-ți ierți părinții?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
