Secretul relațiilor care merg

Roxana Chivu

22 August 2016

roxana chivuArta comunicării este cheia detaşării până şi în dragoste, bine zice Alain de Botton.

Când sufletul te apasă sau când eşti nervos, când cuvintele sar spre tine din cele mai adânci zone ale inimii altora, ele pot amplifica cele mai adânci nesiguranțe şi vulnerabilităţi emoţionale, alimentând un vârtej de neînţelegere reciprocă.

Maria Popova îţi reaminteşte de aceste trăiri într-un articol pentru Brain Pickings. Autoarea pleacă de la concluziile Ursulei K. Le Guin, dar tot ea vine cu soluţiile oferite în ultima carte a lui Alain de Botton: The Course of Love. Pentru Alain de Botton nu există vulnerabilităţi în dragoste sau în relaţiile interumane, la modul general, dacă cel atacat deţine arta comunicării şi pe cea a ascultării.

Citiţi cu atenţie şi cu mintea, fără pic de suflet! Ia să vedem, puteţi? Detaşaţi-vă de amintiri, de voi, de experienţe recente, trecute, de toate bazaconiile! Fiţi conştiinţa voastră! Sau fiţi jurnalişti, medici etc…, obiectivi 100%! Aveţi nevoie de instrucţie, poate, şi de Alain de Botton, pesemne, dacă decideţi să îl creditaţi cu încrederea voastră.

cuplu

Omul ăsta chiar are dreptate! Aflaţi cum procesul de comunicare şi ascultare poate alunga apăsarea şi poate aduce liniştea sufleţelului!

„Ceea ce face oamenii buni comunicatori este, în esenţă, abilitatea de a nu fi deranjat de aspectele mai problematice sau insolite ale caracterelor lor. Ei pot contempla furia lor, sexualitatea lor şi opiniile lor nepopulare, ciudate sau demodate, fără a-şi pierde încrederea sau fără a colapsa într-o stare de dezgust de sine. Ei pot vorbi răspicat pentru că au reuşit să dezvolte un sentiment nepreţuit al propriei accesibilităţi. Se plac destul de mult, încât să creadă că sunt demni de, şi că pot câştiga, voinţa altora doar dacă au mijloacele necesare pentru se se prezenta cu gradul corect de răbdare şi imaginaţie.”

Cu alte cuvinte, cinismul e binecuvântare!

Trebuie să îl credeţi pe Alain de Botton de vreme ce l-aţi citit deja pe catchy.ro în articole semnate de el („Cum să nu ratezi divorţul” sau „Pentru o pornografie mai bună”). Alain de Botton este scriitor şi jurnalist britanic de origine elveţiană. Cărţile sale, unele publicate şi la noi, au succes în 30 de ţări.

Un tip care scrie obiectiv şi despre arta ascultării. La ce v-ar folosi? Aici, doar voi ştiţi! Citatul următor vă dă un posibil răspuns.

„Ascultătorii buni nu sunt mai puţin rari sau mai puţin importanţi decât comunicatorii buni. Aici, de asemenea, un grad neobişnuit de încredere este cheia – o capacitate de a nu fi aruncat de pe teren sau de a fi strâns sub greutatea informaţiilor care pot contesta profund anumite ipoteze stabilite. Ascultătorii buni nu sunt pretenţioşi cu haosul pe care alţii îl pot crea pentru o vreme în minţile lor; au fost acolo înainte şi ştiu tot ceea ce poate fi stabilit în cele din urmă în locul său.”

Idei simple, poate ştiute, dar pe care e bine să le reactivăm la momentul potrivit. Ca şi următoarea filosofie de viaţă:

„Punctul meu de vedere despre natura umană este că ne legăm unii de alţii în modalităţi diferite – şi asta este ok – şi trebuie doar să continuăm să colaborăm uşor unii cu alţii, cunoscând că suntem cu toţii fiinţe incredibil de fragile.”

Frumos! Acum, că tot o ştim, să vedem dacă şi putem aplica! E o altă mare artă.

Pe Alain de Botton îl puteţi asculta aici.

Și tu poți scrie pe Catchy!  🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro



Citiţi şi

Şi ce dacă nu-i bun pentru tine, tu tot proastă eşti

Clandestin

„Dacă ți-e greu, fă-ți unghiile!”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,055 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro