Assaf cel Mic

Liliana Angheluță

30 June 2013

Assaf Mohammed are 23 de ani!

E crud încă!

Dar în Palestina se creşte în grabă şi se învaţă de mic că trebuie să lupţi, să răzbeşti, să învingi, să supravieţuieşti…

“Arab Idol” , talent show al muzicii arabe, cu participanţi din 8 ţări, spectacol aşteptat şi urmărit cu sufletul la gură în fiece an, a fost câştigat de acest băiat care vine dintr-o ţară ce încearcă din răsputeri să-şi păstreze micul teritoriu şi relativa independenţă.

Povestea participării lui a cucerit lumea!

Nenumărate probleme din partea Hamas i-au întârziat plecarea spre Cairo. Doar nu-i uşor să demonstrezi tuturor că vrei doar să cânţi, nu să împuşti pe careva… A avut probleme şi în Egipt, la frontieră! Nu-i uşor nici să demonstrezi că nu eşti un rebel, că nu faci parte din grup terorist.

Una peste alta, cu tenacitate îşi continuă drumul, ajunge la hotelul unde se ţineau preselecţiile şi-l găseşte închis.

Era prea târziu pentru el!

Sare gardul efectiv, intră în clădire, ajunge în sala cu pricina şi i se spune că nu poate participa pentru că nu reuşise nici măcar să se înscrie!

Dar Assaf nu bătuse atâta drum degeaba!

A început să cânte din senin acolo, în mijlocul feţelor încruntate şi neprietenoase. De-au amuţit cu toţii, s-au luminat şi nu mai ştiau pe unde să scoată cămaşa! Un alt participant a renunţat şi i-a cedat locul său, plin de admiraţie.

Assaf a câştigat! Atât de mare a fost bucuria în Palestina, că până şi soldaţii israeliani zâmbeau cu gura până la urechi. Toată lumea era în stradă, cântecul lui se lăsa fredonat de toţi… Acest băiat a reuşit să unească toţi palestinienii într-o bucurie curată.

Şi, când a primit premiul, a spus:

“O revoluţie nu e doar cea purtată de arme, e şi pensula unui pictor sau bisturiul unui chirurg.

Azi reprezint Palestina şi combat pentru cauza ei prin arta mea!”

Dacă ar fi ştiut cerberii de la graniţe că muzica e mai eficientă decât orice bombă!!!



Citiţi şi

Douăzeci ș-atât

Salutări din Palestina

Femeile din Palestina

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
495 views

Your tuppence

  1. Îndrăznețul Amos | Catchy / 10 July 2013 13:20

    […] că avea păreri diferite cu privire la modul în care se poate rezolva conflictul israeliano-palestinian. Militase, oricum, pentru pacea în regiune mult înainte de fondarea […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro