Avem în România prima clinică dedicată exclusiv Chirurgiei Mâinii, fondată de Dr. Daniel Vîlcioiu

25 April 2024

În urmă cu cinci ani vă dădeam vestea că

Avem în România chirurgul care repară minim invaziv articulațiile – dr. Iulian-Daniel Vîlcioiu

Și iată, după cinci ani, vă anunțăm că viziunea îndrăzneață a acestui medic a devenit realitate în inima Bucureștiului, odată cu lansarea primei Clinici de Chirurgia Mâinii din România. Fondată de Dr. Daniel Vîlcioiu, Medic Specialist Chirurgia Mâinii și Președinte al Societății Române de Chirurgie a Mâinii. Cu o misiune clară de a reda funcționalitatea mâinilor pentru o viață normală prin intervenții minim invazive, această inițiativă reprezintă un far de speranță pentru toate persoanele cu afecțiuni la nivelul mâinilor.

Clinica de Chirurgia Mâinii Dr. Vîlcioiu nu reprezintă doar un loc în care pacienții găsesc tratament, ci și un simbol al schimbării și inovației în domeniul sănătății din țara noastră. Această inițiativă vine să consolideze și să aducă un nou standard în Chirurgia Mâinii, oferind soluții avansate și personalizate pentru pacienți.

În România, supraspecializarea medicală face primii pași, iar noi suntem pe drumul cel bun. Avem medici talentați, dornici să schimbe mentalități și să ofere servicii de Chirurgia Mâinii ca în marile centre internaționale. Am ales cu sufletul această supraspecializare și am parcurs un drum lung și greu pentru a face această inițiativă posibilă în țara noastră”, a declarat Dr. Daniel Vîlcioiu, fondatorul clinicii.

De regulă, pacienții care au probleme la mâini sunt tratați fie în serviciul de Chirurgie Plastică, fie în serviciul de Ortopedie-Traumatologie și astfel sunt plimbați continuu de la o specialitate la alta. Clinica de Chirurgia Mâinii adoptă o abordare holistică multidisciplinară, adesea în echipă ortoplastică, tocmai pentru a oferi un serviciu complet, astfel încât pacienții să găsească cea mai bună îngrijire posibilă într-un singur loc, fără să fie plimbați constant de la o specialitate la alta, așa cum se întâmplă adesea în alte contexte medicale.

Echipa medicală a clinicii este formată din chirurgi ortopezi, chirurgi plasticieni, ortopezi pediatrici, reumatologi, dar și un departament dedicat terapiei mâinii. Integrarea acestor specialități permite ca pacienții să beneficieze de o recuperare eficientă și rapidă, ajutându-i să-și recapete mobilitatea și să-și utilizeze mâinile la capacitate maximă în cel mai scurt timp posibil.

Întregul proces de tratament are la bază protocoale scrise, avizate conform ghidurilor internaționale, astfel încât toți pacienții sunt tratați în funcție de afecțiunile pe care le au, în conformitate cu un protocol precis, atât în ceea ce privește chirurgia, cât și kinetoterapia sau tratamentele conservatoare (nechirurgicale).

Clinica de Chirurgia Mâinii se bazează pe o echipă de oameni dedicați și profesioniști, care lucrează împreună în fiecare zi pentru a oferi servicii medicale de cea mai înaltă calitate. Întreaga echipă se ghidează după reguli simple, susține creativitatea, iar fiecare om știe foarte bine ce are de făcut, fiind un pion extrem de important în activitatea și succesul general al clinicii.

Angajamentul continuu al clinicii este de a oferi pacienților cele mai avansate soluții medicale și de a le reda încrederea și independența. Cu fiecare pas înainte, întreaga echipă se dedică cu pasiune și determinare, urmărind cu hotărâre scopul de a face din această clinică un reper în domeniul Chirurgiei Mâinii din România și de a aduce o îmbunătățire semnificativă a calității vieții fiecărui pacient.

Ca să arate așa, aveți la dispoziție o întreagă gamă de servicii de înfrumusețare de care se ocupă dr. Amit Beedasy.



Citiţi şi

Societatea Română de Chirurgie a Mâinii are un nou Președinte – Dr. Daniel Vîlcioiu

10 medici vor putea opera 50 de pacienți fără de arginți

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro