Bărbatului de azi, plictisit de femei și scârbit de sine

DUMITRU-ALEXANDRU FILIMON„Mă lasă rece cam totul, bruma mea de indiferenţă mă face un cocoş moţat cu trecere mare la public, mai ales la sexul frumos care va intra ca musca în plasa hormonală ţesută de mine cu multă grijă. Sunt un adevărat cocktail pentru ele cu „c” mic şi cu „C” mare. Foarte mare! Între skill-urile mele sociale atent dobândite, femeile sunt printre task-urile de viitor. Până pică din cer task-urile direct în patul meu matrimonial, stau comfy în colţul meu de lume creat artificial. Nu-mi place ce am prin casă dacă lipseşte factura obiectelor. Sunt un macho-man contemporan la limita fină dintre femeie şi bărbat. Efeminat până la negare. Sunt o pisică cu o faţă de leu desenată. Urmăresc cu atenţie sporturi extreme, strict bărbăteşti, în timp ce mă epilez pe picioare, gândindu-mă ce desert este complementar cinei mele uşoare, compuse din somon la grătar şi sauté de brocoli. Vinul alb este nelipsit în nopţile lungi în care nu înţeleg nimic din ce se întâmplă cu mine şi cu viaţa în general. Umanitatea este o enigma.

Visez la o femeie glossy, de mall (o Barbie ceva mai extravagantă), cu toate că m-aş mulţumi şi cu ruda ei mai săracă şi urâţică ce vinde seminţe în piaţă. Nu am pretenţii decât ca să justific absenţa unei stime de sine tot atât de iluzorii precum menstruaţia la pre-grădiniţă.

Sunt „Un Adevărat” (NB argou ontologic), dar îmi spun numai minciuni. Cine crede aşa ceva este ca mine sigur. Pot să mă mint singur, dar am nevoie de cineva care să mă creadă. Am dezvoltat un cult pentru plăcere, aspir să fiu hedonist când nici nu ştiu clar ce presupune acest lucru. Mă întâlnesc cu băieţii şi centrul discuţiilor, după ce se epuizează suita clasică de teme de profil specifice de la locul de muncă, este meniul de la pub-ul x care face cartofi minunaţi şi burgeri nemaipomeniţi şi unde se mănâncă cel mai bine în zonă etc.

barbat trist

Vacanţele planificate sunt şi ele nelipsite. Detalii despre vacanţe – detalii stringente şi nenecesare oricărei fiinţe umane – sunt nelipsite de la masa de discuţii. Vorbesc despre vacanţe şi planuri pentru că nu se întâmplă nimic în viaţa mea. Ciclez în jurul unei plictiseli de neînţeles.

Clar am nevoie de mai multe vacanţe planificate. Îmi place entuziasmul altora. Doar entuziasmul lor mimat este garanţia nefericirii lor permanente. Va fi de vină vremea, cel mai probabil. Programul de hobby-uri este prioritatea zero. Maximizarea timpului liber este o axiomă. Suport adevărul atâta timp cât este vorba de altcineva.

Sunt orgolios pentru că nu ştiu cum să iubesc. Lumea e ca mine… păi, cum altfel? Deci, suntem vulgari la adresa femeilor ca să ne răzbunăm în avans pentru toate refuzurile pe care le vom fi primit de-a lungul timpului. Grădiniţa este inclusă în enumeraţia eşecurilor amoroase timpurii. Nu ne simţim bine cu noi, dar avem pretenţia ca Sophia Loren să ne mănânce din palmă. Visăm cu ochii deschişi doar la ce nu putem avea.

Oglinda e acolo în casă doar pentru a vedea din timp ridurile pe care le ungem cu cremă. Trebuie să arătăm bine până la 45, cel puţin. Poate, poate atunci avem mai mult noroc la femei. Poate mai mulţi bani, măcar. Suntem egoişti pentru că nu iubim. Ne plictisim pentru că iubim prea puţin. Nici măcar pe noi nu ne iubim. Deci, ne plictisim groaznic. Poate anul acesta chiar vom avea mai multe vacanţe planificate.

Ne uităm în jur. Îi vedem pe alţii fericiţi şi ne supărăm pe viaţă. Las’ că facem noi mai mulţi bani şi le demonstrăm lor valoarea noastră. Bani, statut, ego, adică neputinţa de a fi o persoană sănătoasă. Nu ne interesează cu adevărat oamenii, ci doar îi aşteptăm să termine de vorbit ca să le spunem ce părere avem noi despre ce au tot vorbit ei. Rânjim când alţii sunt vulnerabili şi îi putem înţepa un pic. În fond, noi suntem mai buni, avem joburi mai bune, cariere şi suntem deasupra. Cu penseta ne gâdilăm orgoliul micuţ. Suntem un amalgam de futilităţi, cum este şi această descriere. Suntem cu <de toate>…” monologul unui bărbat modern care se plictiseşte de toată lumea.

Am încercat să schiţez un tablou subiectiv al bărbatului de 30 pe care îl văd pe la terasele din Bucureşti (şi nu doar!). Acest specimen poate fi silenţios ca o pisică. De multe ori trece neobservat chiar şi de grupul lui de prieteni. Nu stimează pe nimeni, deoarece el este regele în universul lui ideal. Acolo, el este vânătorul şi prada (s-a mai uitat şi el la Descopery), bufonul şi regele (are câteva filme istorice la activ), amantul din filmele cu adulţi şi şoţul dedicat care plânge la The Notebook. Acolo, este tot ce nu poate fi în viaţa reală. Inspiră fericire celorlaţi prin propria-i neputinţă de a fi ceva. Bolnav de neputinţă, această pisică visează. Păcat că nu a găsit un stăpân care s-o mângâie sau care măcar s-o ia acasă şi să-i dea de mâncare.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

De acum pot să merg doar înainte

Pe-tro-ne-la: „E foarte frumos să fii femeie”

M-aș întoarce mâncând pământul, dar tu vrei liber

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,284 views

Your tuppence

  1. Simona / 15 August 2017 18:42

    Un fel de Patrick Bateman de Dorobanti…

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro