Ca bărbat – sunt suma femeilor întâlnite, ca om – sunt la întretăierea dintre fatalitatea genetică și educație. Zestrea pedagogică elementară o datorez părinților și bunicilor mei de la care am învățat cele mai solide lecții de viață.
La început, la 19 ani, am crezut, cu onestă candoare, că voi schimba lumea, iar acum sper, cu aceeași onestitate, ca lumea în care trăiesc să nu mă schimbe pe mine. Între cel de atunci și cel care sunt acum s-au interpus, ca într-un raft cu cărți, experiențele, iubirile, speranțele și multe dezamăgiri. Am un singur regret, acela de a nu fi spus la timp, oamenilor importanţi din viața mea, cât de mult îi prețuiesc. Acum sunt mai atent.
Datorez, spuneam, enorm femeilor pe care le-am întâlnit, indiferent de calitatea lor, chiar și femeilor cărora le-am tăcut, le datorez ceva. Nu am dat foc fotografiilor femeilor iubite din teama juvenilă de a nu le pierde imaginea înainte de se fi lipit pe retină. Acum, fiecare clipire a ochilor, fiecare limpezire, urmată de un ușor exercițiu retrospectiv, îmi reamintește chipul lor senin. M-a binecuvântat Dumnezeu cu întâlniri frumoase, fiecare din ele întruchipând fragmente din eternul feminin: grație, eleganță, sensibilitate, erotism, dar și veninul pe care, uneori, îl emană orice femeie dintr-un înnăscut mecanism de apărare. Mă gândeam, nepretenţios, sub efectul unui puseu de luciditate, să fac, cu titlu provizoriu, o listă deschisă a câtorva lecții cristalizate în timp.
Așadar, iată ce am învățat:
- Atunci când te îndrăgosteşti, ești mai bun și mai tolerant în pofida oricăror neajunsuri.
- Starea de îndrăgostire este, orice ai face, perisabilă. Nu poate dura prea mult.
- Dorul, ca sentiment, este indicatorul autenticității stării tale de îndrăgostit. Ți-e dor, la început, din cinci în cinci minute. Apoi, din oră în oră.
- Nu există subiecte importante și subiecte frivole. Când te îndrăgostești, totul ți se pare important.
- Locul în care trăiești – metropolă, oraș ori sat – îți pare o amplă scenă a rolului pe care îl joci. Întreaga lume pare că face o simplă figurație în filmul iubirii tale.
- Există riscul de a confunda sentimentul de iubire cu inflamarea afectivă, de tip baroc, a stărilor sufletești, atunci când ești îndrăgostit.
- Nu spune „Te iubesc” cu ușurința cu care te speli pe mâini. Poți fi prada ușoară a unui sentiment ridicol atunci când ți-a trecut inflamația.
- A spune „Te iubesc” este esențial și frumos, dar este vital să poți arăta, zilnic, prin gesturi mărunte, că vorbele tale au temei.
- Dacă resortul îndrăgostirii tale, deşi e greu să rămâi lucid în acele momente, este bazat doar pe atracția fizică, șansele de supraviețuire a sentimentelor sunt aproape nule.
- Este important să comunici, să ai, cum se zice, cuvintele la tine, dar, uneori, e vital să taci. De fapt, în iubire, a comunica înseamnă și a cumineca, tăcând.
- De la o anumită vârstă, ești ridicol, dacă joci teatru, crezând că pui fata/femeia pe jar. E infinit mai nobil să spui ce simți fără emfază și teatralitate.
- Suntem cu usurință experți în problemele iubirii altora, dar suntem stângaci în problemele iubirii noastre.
- Nu există tipare și rețete. Când iubești, iubești conform structurii tale. La fel și atunci când suferi.
- Când se termină o relație, simți nevoia să cauți explicații, să te justifici ori să ceri justificări. Nu e necesar. Mergi mai departe. E vital să zâmbeşti, păstrându-te calm și atât.
- Doar iubind poți descifra suspinul unei femei şi doar rotindu-te ca aerul în jurul ei, vei învăța să-i tălmăcești șoaptele. Altiminteri, orice ai face, îți va părea că vorbeşte o limbă străină, doar de ea înțeleasă!
- Femeia, indiferent de cât de puternică e, moralmente vorbind, simte uneori nevoia să fie slabă, să lase armura jos. Nu e nimic rău în asta – dimpotrivă. Ea poate fi sublimă în acele momente, căutând să fie răsfățată și alintată.
- Orice femeie, trăind semeț, cu deplină încredere în sine, a cunoscut și semnificația cuvântului deznădejde. Ceea ce nu ne ucide, vorba lui Nietzsche, ne face mai puternici.
- Una dintre cele mai frustrante lecții învăţate este că femeia, doar în calitate de mamă, poate iubi necondiționat. E valabil și pentru bărbat. Aș prefera să nu am dreptate.
Iubind, am avut parte de multe dezamăgiri și mi-e limpede că șirul lor nu s-a încheiat. Dezamăgirea e strict proporțională cu cantitatea de iluzii pe care o folosim pentru a trece prin viață.
Nu mă îndoiesc nicio clipă de existența urâtului și a răului din lume, însă aleg să creditez frumosul și binele! Înalta înțelepciune nu este dată de tăria cu care ignorăm răul, ci de abilitatea noastră de a nu ne lăsa doborâți de asprimea lui. Să vezi răul, povesitindu-l, articulându-l, când te afli în proximitatea binelui și a frumosului este o impietate și o adevărată lipsă de eleganță. Nu ni se cere să fim perfecți, dar nu cred că avem voie să întunecăm seninătatea altori vieți prin lipsa noastră de seninătate.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Din câte parfumuri ar fi bine să aibă o femeie, unul ar trebui să fie Capelli d’Oro (Linari)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
