Ca și când nu ar fi existat…

17 June 2020

– continuare de aici

Toată lumea tresări la reacția Elinei. Copiii ridicară privirea din farfurie și, după ce emoția de moment trecu, fața li se lumină brusc, strigând veseli: Unchiul Julien!

Pe moment, se creă agitație…: cei mici continuară cu urale de bucurie, bebelușul începu să plângă, Pierre se ridică brusc să-și întâmpine fratele, răsturnând fără să vrea scaunul pe spate, care făcu și acesta zgomot… Toată lumea se agită fără seamăn și sens. În toată harababura aceea, Elina țâșni de pe scaun, se strecură în pripă pe lângă noul venit și fugi în camera ei.

Bon soir tuturor!, spuse Julien puțin contrariat.

– Julien, ce-i cu tine aici la ora asta?, întrebă Pierre.

– Mulțumesc de întâmpinare, pară Julien, ciufulindu-i pe rând pe cei mici. Care va să zică, acesta este noul membru al familiei, continuă el, desprinzându-se din îmbrățișarea fratelui, hotărât să-și ia nepotul în brațe și sărutând-o pe obraz pe mămica acestuia, care nu știa cum să aplaneze ieșirea Elinei.

– Bine ai venit!, reuși să îngaime ea când își mai reveni puțin.

– Uite, în sfârșit, pe cineva care e bucuros că mă vede, spuse el încântat, întrebând cu un gest al capului ce e cu persoana care dispăruse subit din încăpere. Neprimind niciun răspuns, se așeză la masă, pe scaunul de lângă cel pe care stătuse Elina cu câteva clipe mai înainte, legănând ușor bebelușul care nu dădea încă semne de liniștire.

Ajunsă în camera ei, Elina se aruncă pe pat, izbucnind în hohote de plâns pe care încercă să le atenueze vârându-și capul în pernă. Se făcuse de râs și speriase pe toată lumea cu reacția ei. Abia acum realiză cu adevărat că, oricât de departe ar pleca, umbra lui Weber o va urmări oriunde, toată viața. Totodată, își dădu seama că acum va fi nevoită să îi destăinuiască prietenei sale adevăratul motiv pentru care plecase de acasă. Probabil, gândi ea, după ce Mireille va afla tot, va trebui să plece.

Dinspre bucătărie se auzeau voci joviale, plânsetul bebelușul încetase, dar Elina mai continuă să plângă pentru o vreme. După ce reuși într-un final să se liniștească, se spălă pe față și începu să-și adune puținele lucruri pe care le avea, pregătindu-și bagajul. „Voi pleca mâine, la prima oră. Da, e mult mai bine așa. Nici nu va fi nevoie să îi mai spun ceva lui Mireille. Ce rost ar avea să o amărăsc cu problemele mele?! Da, da, mai bine așa…”.

După ce termină, se așeză pe marginea patului, privind în gol. „Încotro s-o apuc?”. Venise acolo cu speranța că își va putea lua viața de la capăt. Că îi va putea da un sens. Că îi va fi de ajutor prietenei sale. „Of, Doamne! O părăsesc tocmai acum, când are atâta nevoie de mine…”.

*
Weber nu mai știa ce să facă. Toate investigațiile lui rămăseseră fără rezultat. Elina nu era de găsit nicăieri. Părinții nu știau nimic de ea, în orașul natal nu era de găsit, Kowalski părea să o fi uitat din clipa în care semnase actul de divorț. Weber era singura persoană căreia îi păsa de Elina. Lumea întreagă uitase complet de existența ei, ca și cum nici n-ar fi existat. Weber se zbătea între durerea provocată de pierderea Elinei și reacția de neînțeles a celorlalți pentru dispariția ei. „Oare atât de puțin să fi însemnat ea pentru toți?”. Pentru el însă, Elina reprezenta tot, lumea întreagă, viața.

Oamenii își vedeau mai departe de ale lor, doar el părea prins în continuare între două lumi, între două femei. Pe prima voia cu orice preț să o uite, să și-o scoată din minte, pe cealaltă să o găsească. Trecutul îl chinuia, iar prezentul părea de nesuportat. Simțea că nu mai are niciun rost, nicio direcție. Afacerile îi mergeau în continuare, iar pământul continua să se învârtă și el, indiferent la durerea din sufletul lui. Uneori avea senzația că se uită la lumea din jurul lui ca printr-un geam care îl desparte de tot ce e viu. Fericirea pentru el nu mai exista fără de Elina.

Prima oară când îl văzu pe Kowalski împreună cu fosta lui secretară, în casa în care o zărea uneori pe Elina, în dormitorul în care se culcase pentru prima oară cu ea, simți că își pierde mințile. Nu, nu putea accepta așa ceva! Trebuia să ia măsuri cât mai curând! Îi va da afară din casă. Nu, și mai bine, va vinde casa și îi va muta cât mai departe, să nu îi mai aibă sub ochi. Frământat de aceste gânduri, umblând prin casă ca un leu în cușcă, lui Weber îi veni o idee și mai bună. Avea să vândă și casa lui și să plece din locul acela. Pe Kowalski nu îl putea lăsa acolo din principiu și la gândul că acesta își va fi găsit fericirea în același loc în care Weber o pierduse pe Elina. „Da, da, asta am să fac! Am să vând blestemata asta de casă!”. Deși acolo fusese locul în care o avusese pentru ultima oară pe Elina, simțea că trebuie să se desprindă cumva de tot. Că locul acela e ca o temniță din care trebuie să se elibereze cu orice preț. Că între acele ziduri mai bântuia și acum spiritul fostei soții, care nu-l lăsa să fie fericit.

De cum îi veni în minte această idee, puse lucrurile în mișcare. Îl chemă la el în birou pe Kowalski și îl anunță sec că va trebui să se mute imediat. Acesta păru mai degrabă ușurat de idee, decât contrariat sau agasat de tot ce presupunea acea mutare. Disprețuitor, Weber îi transmise noua adresă și îl concedie cu aceeași răceală cu care i se adresa ori de câte ori era nevoie să ia legătura cu el.

Următorul pas fu să pună casele la vânzare. Se temea că, dacă va tărăgăna lucrurile, va ajunge să se răzgândească și va rămâne blocat în acel loc de care trebuia să se desprindă. Pentru el găsi cu ușurință o casă mult mai modestă, într-o zonă cât mai îndepărtată. Toată agitația dată de aceste schimbări majore, de mutare, îl ajutară să-și ia gândul pentru puțină vreme de la Elina. Odată instalat însă, într-o casă complet nouă și pustie, tristețea și deprimarea reveniră rapid. Din fosta casă nu luase cu el absolut nimic. Nicio piesă de mobilier, nici măcar patul în care făcuse dragoste cu Elina. Nimic. Trebuia să o ia complet de la zero.

Zilele treceau la fel de terne, iar nopțile la fel de zbuciumate și febrile. Weber abia dacă apuca să doarmă două-trei ore. Peste zi găsea câte ceva de făcut, ocupându-se cu afaceri și întâlniri de tot felul, dar nopțile erau cumplite. Ajunsese să urască întunericul nopții, în care se simțea tot mai singur și mai părăsit.

Ar fi vrut să poată dormi însă, de cele mai multe ori, în vis, îi apărea fosta soție, care părea că-și bate joc de el și nefericirea lui. Dacă măcar ar fi putut-o visa pe Elina în schimbul Biancăi, atunci s-ar fi lăsat în voie în brațele lui Morfeu.

La scurt timp după ce se mutase, primi prima veste care îi dădea o oarecare speranță. Ultimul detectiv pe care-l angajase și care pornise de la zero în căutarea Elinei, descoperise pe una din cele două prietene apropiate din copilăria acesteia. Din acel moment, Weber avu convingerea că ghinionul îl părăsise în momentul în care plecase din vechea lui casă și, totodată, că o va putea regăsi pe Elina.

Domnul Romain Alsacio, detectivul particular, îl anunțase îndată pe Weber de descoperirea făcută și ceruse instrucțiuni, dacă să o abordeze direct pe Eva Roth, sau să lase asta în seama celui care-l angajase. Weber se gândi cum ar fi mai bine să procedeze și, în cele din urmă, hotărî să acționeze în forță. Îl instrui pe detectiv să aștepte până a doua zi, când va putea ajunge și el acolo, după care vor ataca pe rând. Primul pas avea să fie făcut de detectiv, care să pregătească terenul și să dea impresia că investigația are la baza îngrijorarea soțului Elinei și a celor apropiați acesteia. În cazul în care acesta nu va reuși să afle ce era necesar pentru a descoperi unde se află Elina, atunci avea să intervină Weber. Până atunci, domnul Alsacio nu avea decât să afle tot ce era de aflat despre Eva Roth, pentru ca amândoi să fie pregătiți a doua zi, să știe exact cum să o abordeze.

– citește continuarea aici

Guest post by Anna Marinescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Fotografia și citatul zilei – Vreau…

Din perspectiva femeii de pe locul doi

Iubirea e acolo unde nu te aștepți: Ultimul Crăciun, Leila Sandra M.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro