Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

A dispărut Elina!

24 June 2020

– continuare de aici

Weber îi dădu întâlnire lui Alsacio în barul hotelului în care se văzuse cu Elina. Ar fi putut alege orice cafenea sau alt loc potrivit unei astfel de întâlniri, dar îl preferă pe acesta. Apropierea de amintirea Elinei, a locului în care se întâlnise cu ea cu mai puțin de două luni în urmă, îl făcea să se simtă în control.

Alsacio apăru la ora stabilită, îl reperă imediat pe Weber și îl abordă discret, propunându-i să se așeze într-un colț mai retras al barului, la una din mese, ceea ce și făcură.

– Ei bine, întrebă Weber nerăbdător?, trecând peste orice introducere.

Alsacio scoase un carnețel din buzunarul de la piept, îl deschise și tocmai se pregătea să-i relateze punctual tot ce aflase despre Eva Roth. Se opri brusc la apariția chelnerului, care se înființă cu o tavă pe care avea două pahare de whisky fără gheață, pe care le puse în fața lor pe masă, după care se făcu nevăzut, fără a scoate niciun cuvânt. Cei doi bărbați nu se sinchisiră să-i mulțumească, toată scena accentuând și mai mult aerul oarecum conspirativ al întregii afaceri. Alsacio reveni asupra notițelor sale, ignorând paharul de whisky din fața lui.

– Așadar, Eva Roth, în vârstă de..

Weber îl întrerupse scurt:

– Treci peste asta!

Neintimidat, Alsacio ridică ochii din carnețel și continuă:

– Necăsătorită, locuiește singură într-un apartament generos, pe care-l deține, trăiește dintr-o dotă lunară satisfăcătoare, are relații cu trei bărbați, dintre care unul este căsătorit, nu are o ocupație anume din care să aibă un venit, prin urmare, dispune de un program de viață lejer, iese destul de rar, are patru cunoștințe feminine cu care se întâlnește o dată sau de două ori pe săptămână, iese la spectacole de teatru…

Weber îi făcu semn cu mâna să se oprească.

– Deci, nimic edificator pentru noi!

Ridică paharul de whisky și îl duse la buze, meditativ. Fără să vrea, gândi cu voce tare: „Oare cum o putem aborda pe dama asta, pentru a afla dacă știe unde se află Elina?!”

Deși Alsacio nu-și dădea seama bine dacă întrebarea fusese retorică sau nu, interveni:

– Din ce am aflat despre ea, pare genul de femeie directă, pe față. Cred că cel mai bine ar fi să o abordăm în mod direct. Să o întrebăm pur și simplu.

Weber îl privi lung pe Alsacio. Nu-i putea dezvălui întreaga situație și motivul pentru care Eva, în cazul în care știa ce se întâmplase între el și Elina, nu ar dezvălui pentru nimic în lume locul unde se afla prietena ei.
Într-un final, spuse:

– Uite cum facem: te duci la ea, firește, neanunțat, și îi spui că vii din partea lui Kowalski…

– Eva știe că relația dintre Doamna Kowalski, Elina, și soțul ei e pe butuci.

Weber îl privi pe Alsacio contrariat, regretând că nu îl lăsase să îi relateze tot ce aflase despre Eva. Se gândi puțin, după care schimbă tactica.

– Atunci părinții Elinei…

Alsacio îl întrerupse din nou:

– Aceeași situație. Știe și că Elina a rupt-o definitiv cu părinții ei.

Agasat, Weber spuse tăios:

– Atunci îi spui pur și simplu că nu poți dezvălui numele celui care te-a angajat și că Elina e dată dispărută și trebuie găsită cu orice preț.

Ceva îi spunea lui Weber că Eva Roth nu știe nimic despre relația dintre el și Elina. Dar asta ar putea să însemne și că nu știe că a plecat fără urmă. De acum nu mai conta, trebuia să afle tot ce se putea afla de la această femeie. Ceva, ceva, tot trebuia să știe! Cum Alsacio părea în stand-by, așteptând doar un imbold pentru a trece la treabă, Weber reveni:

– Prea bine! Așa facem! Mergi acum la ea și află tot ce poți afla despre Elina. Dacă știe unde se află, vreo adresă, număr de telefon, orice. Măcar localitatea, zona, țara, planeta asta! Undeva trebuie să fie!, rosti el înfuriat datorită frustrării acumulate în ultima vreme. Oamenii nu dispar precum gândurile.

Alsacio își băgă carnețelul la loc în buzunarul de la pieptul hainei, se ridică fără niciun cuvânt și dădu să plece, lăsând neatins paharul de whisky.

– Unde vă găsesc?

– Mergi la recepție și rogi să mă sune în cameră. Am să te aștept acolo.

Alsacio înclină ușor capul, în semn de apropare, și se îndreptă spre ieșire.

Weber rămase la masă, privind la paharele rămase neatinse. Agitat, se ridică de la masă, instrui barmanul să treacă băuturile neconsumate în contul camerei sale și ieși din bar. Era mult prea încărcat pentru a urca în cameră, dar incapabil să dea față cu lumea de pe stradă. Nerăbdarea și faptul că trebuia să aștepte nu se știe cât pentru a afla sau nu unde se afla Elina îl făcea să se simtă ca un animal prins în capcană. În cele din urmă hotărî să urce în cameră. Luă cheia de la recepție și rugă să fie informat imediat dacă este căutat de cineva, indiferent de oră. Ajuns în cameră, se așeză deziluzionat și deprimat pe marginea patului,. Nu avea nimic altceva de făcut decât să aștepte întoarcerea lui Alsacio.

*

– Domnișoara Eva Roth?, întrebă Alsacio.

Eva îi deschise ușa, privindu-l întrebător. Nu-l cunoștea pe acest om, care știa cum o cheamă.

– Cine întreabă?, îl chestionă ea, sceptică.

– Sărut mâinile! Mă numesc Romain Alsacio și sunt detectiv particular.

De acum, Eva era de-a dreptul intrigată.

– Și cu ce v-aș putea fi de folos, întrebă ea, fără a-l pofti însă pe necunoscut să intre.

– Într-o chestiune delicată, continuă Alsacio. Este vorba despre prietena dumneavoastră, tânăra doamnă Elina Kowalski.

Eva se crispă, presimțind ceva grav.

– Ce s-a întâmplat cu Elina?, spuse ea îngrijorată.

– Tocmai asta e, domnișoară Roth. Credeți că am putea discuta înăuntru?

Neliniștită, Eva deschise ușa și îl pofti în cele din urmă înăuntru pe detectiv. Îl conduse în salon și se așeză într-unul din cele două fotolii, făcându-i semn lui Alsacio să-l ocupe pe celălalt.

În loc să descrie situația, Alsacio o abordă pe Eva ca un polițist adevărat.

– Sunteți bună vă rog, să-mi spuneți când ați comunicat ultima oară cu doamna Kowalski?

Alesese în mod special numele de familie al Elinei, urmărind atent reacția Evei pentru a-și da seama dacă știe sau nu despre divorțul prietenei sale.

Eva, respirând agitat, se încruntă ușor, încercând să-și adune gândurile și să-și aleagă cuvintele. Simțea că ceva nu este în ordine, dar nu-și putea da seama ce ar fi bine să dezvăluie necunoscutului din fața ei și ce nu.

– În urmă cu câteva săptămâni, spuse ea cu voce scăzută. Mi-a făcut o vizită. De fapt, două. Venise să-i vadă pe ai ei și… a trecut și pe la mine.

– Și, între timp, nu ați mai vorbit cu dumneaei?

– Nu. Rămăsese să ținem legătura la telefon, sau să ne scriem dar…

– Dar?

– Cred că fiecare a fost ocupată cu ale ei și am omis și una și cealaltă.

– Și de atunci, spuneți, nu v-a mai dat absolut niciun semn? Nu v-a mai lăsat niciun mesaj?

– Nu. Vă rog, spuse Eva gâtuită, spuneți-mi ce se întâmplă!

– Doamna Elina Kowalski, prietena dumneavoastră, spuse el accentuând ultimele cuvinte și privind-o fix pe Eva, a dispărut de la domiciliu în urmă cu aproape o lună și jumătate.

Eva făcu ochii mari, contrariată și speriată de-a dreptul.

– Cum adică a dispărut? Ce vreți să spuneți? Oamenii nu dispar precum gândurile!

Alsacio tresări ușor, auzind-o pe Eva folosind exact aceleași cuvinte ca Weber. Și, pe bună dreptate, oamenii nu pot dispărea fără urmă.

– Soțul Elinei, domnul Kowalski…

– Nu știe absolut nimic. Pur și simplu, s-a întors într-o bună zi acasă de la serviciu și și-a găsit casa goală.

– Cum adică, goală?

– Adică fără soție. Mai întâi a presupus că ar fi plecat la părinții ei, dar…

– Elina nu mai vorbește cu ai ei. De fapt, cred că a întrerupt orice relație cu ei.

– Așa am înțeles și noi, în cele din urmă, se scăpă Alsacio.

– Care noi?, întrebă Eva, agățându-se cumva de vorbele detectivului.

– Domnul Kowalski adică.

– Nu înțeleg, spuse Eva, deconcertată. Cum este oare posibil…

De acum, devenise suspicioasă. Toată afacerea părea cel puțin dubioasă. După întrevederea pe care o avusese ultima oară cu Elina… mintea Evei căuta cu disperare un reper, un răspuns cât de cât logic. „Dacă îi făcuse ceva Kowalski, pentru a se descotorosi de ea?!”, se întrebă.

– Și absolut nimeni altcineva, nu știe nimic? Prieteni, vecini?

– Din moment ce mă aflu înaintea dumneavoastră… Vă mărturisesc cu sinceritate, erați ultima speranță.

– Dar cum v-aș putea ajuta eu?, rosti ea cu glasul sfâșiat și cu o privire pierdută, frângându-și mâinile, și simțindu-se vinovată pentru că nu reușise să mențină legătura cu Elina, așa cum își promiseseră.

Alsacio realiză că Eva nu știe nimic, însă nu se lăsă dezarmat.

– Ați putea să vă gândiți la o altă persoană apropiată, o altă prietenă sau cunoștință cu care să fie în legătură? Sau pe care am putea-o contacta și întreba?

– Știu și eu. După căsătorie, Elina s-a lăsat complet absorbită de viața maritală…

– Atunci, poate cineva, vreo cunoștință apropiată din trecut, de dinaintea căsătoriei, insistă Alsacio.

– Da, poate, spuse Eva neîncrezătoare, gândindu-se că este și mai puțin probabil ca Mireille sau Thomas să știe ceva despre Elina dacă ea, care o văzuse cel mai recent nu știa absolut nimic. Dar nu cred că este cazul să vă faceți mari speranțe.

– Orice pistă merită încercată. Bănuiesc că acum, știind care este situația, și dumneavoastră ați vrea să aflați ce s-a petrecut cu dumneaei.

– Sigur că da! Sigur că da! Aș putea suna chiar acum, se precipită Eva. Da, am să-l sun pe vărul Elinei.

Alsacio tresări, plin de speranță. Până acum, toate informațiile rămăseseră fără niciun rezultat. Dintre cei trei detectivi, el era singurul care părea să fi dat în sfârșit de o urmă.

Eva se ridică brusc din fotoliu și se duse în camera alăturată, de unde se întoarse ținând în mână un carnețel cu coperți din piele gravată cu arabescuri. Începu să-l răsfoiască febril, căutând ceva anume. Imediat ce dădu peste pagina dorită, țâșni din nou din fotoliu și se îndreptă spre stativul de lângă ușa salonului, unde se afla telefonul. Cât timp ceru să i se facă legătura cu numărul dorit, Alsacio își notă imediat numele rostit de aceasta și faptul că era vărul Elinei, amănunt pe care-l clasă ca fiind de mare importanță.

Eva aștepta nerăbdătoare, bătând cu tocul în podea. Urmă o convorbire precipitată și scurtă, din care Alsacio nu reuși să-și dea seama de prea multe, deși figura Evei se modifica de la o clipă la alta. După ce puse jos receptorul, Eva se întoarse iritată către detectiv și i se adresă pe un ton imperativ:

– Cine ești dumneata cu adevărat, și ce dorești de fapt?

– Precum v-am spus de la bun început…

– Cine te-a trimis?, i-o tăie scurt Eva.

Alsacio se ridică în picioare cu intenția de a domina situația prin statura sa, mult mai mare decât făptura firavă a Evei, scoțând tacticos legitimația din buzunarul de la piept și întinzându-i-o Evei. Aceasta aproape că i-o smulse din mână, o analiză nervoasă, uitându-se când la detectiv, când la datele din legitimație, i-o înapoie și încrucișă brațele la piept, privindu-l pieziș și aproape agresiv.

– Așa cum ați constatat, sunt cine am spus că sunt. Detectiv particular, Romain Alsacio.

– Și cine te-a angajat să o găsești pe Elina?

– Domnul Paul Weber, răspunse sincer Alsacio, realizând că nu are rost să mai ascundă numele șefului său.

– Cine este acest domn și ce treabă are el cu Elina?

– Domnul Weber este directorul băncii în care lucrează soțul…, fostul soț al prietenei dumneavoastră. La cea de-a doua întrebare cel mai bine ar fi să vă răspundă chiar dumnealui.

– Vrei să spui că se află aici?, întrebă ea și mai uimită peste măsură.

– Aici în oraș, da.

Eva era din ce în ce mai intrigată. Thomas o informase la telefon despre divorțul Elinei și despre faptul că aceasta plecase undeva unde nu voia să fie găsită de nimeni. Întreaga situație părea de necrezut. De ce să fi vrut Elina să-și piardă urma? Unde se putea duce? La ai ei nu era, acolo nu era, altfel ar fi căutat-o cu siguranță pe Eva, de acasă dispăruse de săptămâni întregi…

De acum, Eva făcea ture de la un capăt în celălalt al încăperii, încercând să înțeleagă ce se petrece. Elina divorțase, se dăduse dispărută și, fără de înțeles, acest individ, Weber, o căuta în mod nejustificat. Chiar dacă ar fi divorțat, i se părea mai firesc să încerce să dea de ea Kowalski, nu Weber. Cine era de fapt acest Weber?!

Alsacio rămăsese în picioare și o urmărea pe Eva, așteptând răbdător, mizând pe curiozitatea feminină. Într-un final, Eva se opri locului și îi spuse pe un ton imperativ:

– Prea bine, du-mă la acest domn Weber! Să văd de ce trimite dumnealui detectiv după detectiv să o găsească pe prietena mea.

Alsacio ar fi vrut să poată sustrage carnețelul Evei în drum spre ieșire, însă nu i se ivi ocazia. Eva îl urmări cu ochi de vultur până ce ieșiră din casă. Detectivul se resemnă, spunându-și că indiferent de rezultatul întrevederii dintre Eva și Weber, avea să urmărească ulterior pista pe care tocmai o descoperise. Weber îl înștiințase pe Alsacio că și antecedenții lui luaseră legătura cu avocatul, fără niciun succes, însă niciunul dintre ei nu știa despre gradul de rudenie dintre Elina și Thomas. Iar detaliul acesta avea să fie exploatat ulterior într-un fel sau altul.

– citește continuarea aici

Guest post by Anna Marinescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Pe mine nu m-a mai ales niciodată, a plecat într-o dimineață de duminică

V-a fost dat să iubiți pe cineva vreodată cu toată ființa?

Ca și când nu ar fi existat…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro