Fotografiile cu Regina Elisabeta a II a și Ducele de Edinburgh plimbându-se pe un câmp de maci au stârnit, până la citirea știrii, comentarii de genul “sigur e un fotoșop, de unde maci la vremea asta?”. Ei bine, iată povestea câmpului de maci din jurul înaltelor ziduri ale înfricoșătorului Turn al Londrei.
Instalația “Blood Swept Lands and Seas of Red” – concepută ca o un șuvoi de sânge ce se revarsă de la una din ferestrele Turnului Londrei – a fost creată de artistul ceramic Paul Cummings în cinstea celor 888.246 de soldați britanici și din Commonwealth care au murit în Primul Război Mondial (de la declanșarea căruia s-au împlinit anul acesta 100 de ani). Macii au devenit simbolul sacrificiului militar pentru englezi odată cu primul memorial inspirat de poem ce povestea despre câmpurile Flandrei unde au fost îngropați soldații având la căpătâi doar florile roșii ca sângele.
Primul mac de ceramică a fost “plantat” pe 17 iulie, și de atunci peste 8.000 de voluntari au contribuit la realizarea proiectului (printre ei și prințul Harry, și ducele și ducesa de Cambridge), iar ultimul va fi plantat chiar pe 11 noiembrie, de Ziua Armistițiului, când se împlinesc 96 de ani de la încetarea Primului Război Mondial.
După ceremoniile de Ziua Armistițiului, majoritatea florilor de ceramică făcute de mână vor pleca spre cei care le-au cumpărat deja de pe site-ul Turnului Londrei contra sumei de 25 de lire bucata. Încă mai sunt de vânzare. 🙂
Citiţi şi
Femei care au scris istorie – Elise Raymonde Deroche
Așa începe al III-lea Război Mondial
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.