Când inima ți-o ia razna, simți că vrei neapărat, că vrei să ai, că vrei să fii. Inima n-are nici cap și nici picioare, iar rațiunea e atât de mult ]n ceață, încât deciziile pe care le iei nu mai țin cont de GPS-ul minții. Nu contează cine, unde și când, atunci când inima vrea, vrea indiferent că nu trebuie.
Era un proverb sau un citat de pe Internet, ceva de genul Necunoscute sunt căile inimii. Puțin eronat, fiindcă îi trebuie un mare asterisc: căile inimii sunt necunoscute pentru o perioadă, cât de afli în ceața aceea în care rațiunea a plecat cu sorcova. Apoi, când îți revii, îți dai seama că tu îți ești necunoscut ție. Nu poți să-ți imaginezi ce era în mintea ta înainte și nu poți să concepi că tu, omul rațional și calculat în orice, ai fost atât de umbrit de ticăitoare că ai uitat să gândești cu mașina cenușie din cutia craniană.
Ai uitat să gândești. Asta e explicația. Te simțeai prea bine, prea liber de reguli și impuneri, liber de ego și mândrie, orgolii și încăpățânare, înfrânare și calcule, încât te-ai pierdut în iluzii parfumate cu gust dulce de cafea. Se întâmplă, nu ești prost, stai liniștit. Am fost cu toții acolo și nu-i vreo noutate. Treaba asta se întâmplă de când existăm, nu eu și tu, ci omenirea. Inima a început și-a terminat războaie, a dezbinat familii, a omorât, a doborât, a distrus vieți și le-a clădit, a făcut lucruri oribile și minunate în viața tuturor, nu doar în a ta.
photocredit: techjulie
Inima te-a schimbat și te-a dat cu capul de pereți. Ți-a schimbat principii, mentalități și ți-a deschis mintea. Ți-a dat serotonină până n-ai mai știut ce e cu tine. Uneori te-a lăsat rece de la prea multă abureală, dar ți-ai revenit repede când te-ai apropiat de una care bătea asemănător. Această mecanică necunoscută a inimii te-a afectat de câteva ori de când exiști și de fiecare dată când se activează mecanismul parcă e prima oară. Parcă uiți ce-ai pățit înainte, parcă e totul nou. Parcă te simți ca la șapte ani, când mergeai în camera cealaltă cu atâta entuziasm prost, doar ca să urli că a venit Moș Crăciun. Ce veselie! Ce bucurie! De parcă ai uitat de anul trecut până acum cum e să simți bucuria aia. Cam așa funcționează și mecanismul ăsta.
Nu are reguli și nu poate fi explicat. Nu știm dacă există suflet și nici dacă ticăitoarea e cea care ne face să o luăm razna, sau feromonii unei persoane care ticăie la fel, ale cărei butoane sunt apăsate în același fel, știm doar că suntem toți orbi când începe să bată mai tare odată cu fiecare sărut, atingere, gând și pahar de vin fiert împărtășit. Ai uitat de data trecută când inima ți-a fost așa de stricată, încât a trebuit să-i cumperi pulover ca să nu-i fie frig. În plină vară.
Inima vrea, dar nu știe ce-i trebuie. Și nu-și dă seama pentru o perioadă destul de lungă, dacă își dă seama. Dar de cele mai multe ori, îi place să își imagineze cai roz pe podea și cai albaștri pe ciment, de cai verzi pe pereți se ocupă mintea.
Guest post by Ana-Maria Gheorghe
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Viitorul care ne depășește? Episodul 2 – Peter Thiel: ideologul rece al elitei tech
A fost o vreme când era invitată peste tot
Post-sapiens: omul care începe să se re-proiecteze
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
