Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Când o să mă pot bucura pentru el că e cu altă femeie?

21 May 2018

Viața o provoca și ajunsese la punctul în care înțelesese asta. Știa că tot ce era astăzi era datorită alegerile pe care le-a făcut. Asumate. Mai devreme sau mai târziu.

Era o copilă cu încheieturi fragile, cu ochi magici ce dăruiau priviri rotunde și o putere pe toți o simțeau, dar nu pricepeau cum poate încăpea în corpul ei fragil.

Ajunsese în această zi de joi, cocoțată în patul ei, bându-și ceaiul de lavandă din ceașca ei de om simplu, dar, în sfârșit, liniștit. O ținea cu ambele mâini, ca și cum ai îmbrățișa un om drag și închidea ochii la fiecare înghițitură. Acesta era momentul ei de fericire după lungi zile și nopți în care a cărat în suflet povara acelei seri de luni dintr-o zi de iunie.

Purtase cu ea multă vreme toate cuvintele rostite (lipsite de viață, puține, sacadate și goale) și nerostite. Tăcerile acelei seri și ale anilor care au urmat acesteia. Și țipătul mut al sufletelor lor. Pe toate le-a purtat în fiecare zi ca pe niște haine. Pentru a ieși în lume, fără să fie obligată să facă mărturisiri cu privire la ceea ce trăia. Le-a transformat atât de bine, că a reușit să ascundă ceea ce trăia de ochii curioși ai celor din jurul lor. Doar seara se dezbrăca de ele și le alinia cu grijă pe cearșafurile albe ale patului ei. Iar dimineața le lua din nou.

cafea femeie

Zi de zi. Lună de lună. Ani la rând. Sperând că așa va reuși să se vindece. Să scape de ceea ce simțea. Credea că, odată cu timpul, așa cum hainele se uzează și le arunci, la fel va putea face și cu amintirile, cu sentimentele. Dar se înșelase. Nu putea să o ajute nimeni să iasă din caruselul în care intrase, decât ea însăși. Doar că era absenta din propria viață. Făcea naveta prin alte vieți, ale altora, crezând că atunci când se va reîntoarce la viața ei o va găsi transformată. Se refugiase în munca de la birou și în cărți. Acestea erau medicamentele pentru starea de abandon pe care o simțea de atâta vreme. Dar viața o aștepta fix la intersecția unde renunțase la a mai vedea limpede și a se minți. Și se învârtea în cerc. În acea intersecție. Blocată în întrebări pe care nu reușea să le potrivească cu răspunsurile.

Înțelesese că făcuse alegeri ce semănau cu acrobațiile, însă era totodată conștientă că din toată povestea aceasta era necesar să iasă transformată, cea mai bună versiune a ei, fără să facă rău nimănui. Era greu, căci îl vedea zilnic. El își continua viața alături de altă femeie, iar ea, deși vreme trecea, nu reușea să se bucure pentru el.

Erau zile când se întreba dacă chiar l-a iubit, căci știa că iubirea nu este condiționată de prezența lui fizică în viața sa. Îl putea iubi la fel de mult ca și atunci când erau împreună pentru că nimeni nu-i putea interzice asta, nici măcar el.

Timpul trecea, iar tot ce își dorea era să accepte alegerea lui. Să se bucure pentru el și să continue să-și trăiască viața. Alesese oameni-povești care o ajutaseră să-și trăiască povestea. Și să o integreze complet în ea. Definitiv.

Ajunsese în această zi de joi cu tot cu starea aceea de tihnă și plenitudine tocmai datorită acestor alegeri… se simțea, în sfârșit, liberă. Era cu ea însăși și nu mai simțea nicio durere, niciun gol. Era la locul potrivit, cu omul potrivit.

După atâta vreme de zbucium, învățase că viața înseamnă bucurie, tihnă și iubire respirată, nicidecum frământări și timp irosit.

Era doar un mic pas în în ceea ce avea să însemne viața ei începând cu acea zi de joi. Povestea ei continuă…

Guest post by Andreea N.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Un ultim sforăit

Sunt viu, dar e ca și cum aș fi mort

Când viață îți dă lămâi, nu face limonadă!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,890 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro