Casa de la televizor

Alexandru Petria

29 July 2014

Alexandru PetriaFloriana n-avea linişte că a ajuns să-i fie vândută casa părintească. Nu-şi înţelegea fratele, de ce acesta s-a grăbit s-o vândă la moartea tatălui. Claudiu nu era strâmtorat financiar şi a dat-o pe-un preţ de nimic, de parcă ar fi vrut să scape cât mai repede de ea.

Cu mult timp în urmă, Floriana şi Claudiu s-au înţeles ca proprietatea părinţilor să rămână celui care o să se îngrijească de aceştia la bătrâneţe. Pe atunci, Floriana se pregătea să plece în străinătate. Chiar a şi stat şapte ani în Franţa, după care a revenit în Deania. Nu s-a acomodat la Lyon. Îi lipsea probabil şi lumea literară românească, discuţiile cu colegii scriitori sau participarea la vernisajele de pictură. Floriana iubea în aceeaşi măsură poezia şi pictura. Şi dacă în privinţa primeia era oarecum satisfăcută, publicase trei volume de versuri, primite entuziast de către critici, în ceea ce priveşte pictura avea sentimente de neîmplinire şi regret. Îi părea rău că a abandonat şevaletul la puţin după împlinirea a 20 de ani, deşi prietenii i-au spus să continue. Iar acum credea că e prea târziu să se reapuce.

Casa părinţilor n-a fost cine ştie ce. Nici mare, nici mică, fără o arhitectură ieşită din comun, banală, însă extraordinară pentru Floriana, fiindcă acolo s-a născut, între zidurile ei, nu la spital. Din casa aceea a mers la şcoală, în camerele ei şi-a dus să-i prezinte părinţilor pe cei doi bărbaţi pe care i-a iubit şi care au cerut-o de soţie. Primul soţ i-a murit, al doilea a părăsit-o.

Floriana i-a reproşat lui Claudiu că s-a grăbit cu vânzarea. S-au certat groaznic, apoi nu şi-au mai vorbit ca altădată. Între fraţi a rămas doar politeţea, schimburile de fraze standard şi, de fapt, au cam început să se evite.

Când Floriana a văzut că în casa părinţilor s-au mutat nişte beţivi, care au tăiat nucii din curte, ca să vândă lemnul, şi au scos via veche de zeci de ani, ca să schimbe barele de fier ce-o susţinea pe-o tărie, pe lângă supărare şi-a făcut loc în mintea ei dorinţa de-a cumpăra casa dacă o să se ivească ocazia. A început să adune bani, deşi numai uşor nu-i era, fiindcă mai avea rate de plătit pentru apartamentul cu trei camere în care locuia.

Casuta

Într-o seară, Floriana a băut o cafea la „Lemnul Verde” cu Adina, o prozatoare care scria ca un bărbat. Avea bănuiala că e lesbiană. Zigzagând printre ale scrisului, au vorbit şi despre casele memoriale ale scriitorilor.

– Noi o să avem apartamente de bloc memoriale, i-a scăpat Adinei, jumătate în glumă, jumătate în serios.

– O să ne pună plăcuţe pe ziduri, ca la firme, a zis şi Floriana. Amândouă au început să râdă. Şi nici n-a terminat Floriana de râs că gândul i s-a dus spre casa părinţilor. Iar seara s-a hotărât să se debaraseze de apartamentul la care avea rate încă cinci luni. Suma strânsă într-un depozit bancar putea să o scape de rate şi-i rămâneau încă destui euro. Cu ce ar fi primit pe apartament, cu banii din depozit s-a hotărât să-şi comande mobilă, şi cu un nou împrumut bancar se credea în stare să-şi recapete casa părintească. Dimineaţă auzise că a apărut în ziarul local anunţul de vânzare a ei. Nu l-a văzut, deoarece n-a mai găsit cotidianul la chioşcuri, însă redactorul-şef i l-a citit la telefon. S-a decis să dea şi ea un anunţ cu apartamentul. „Probabil c-o să mă înţeleg cu drojdierii”, şi-a spus Floriana. După două zile, şi-a scos apartamentul la vânzare. A vorbit cu beţivii. A tatonat terenul, având grijă să nu se arate deosebit de interesată. Ar fi ieşit ieftin dacă o lovea norocul să dea foarte repede apartamentul.

Telefonul Florianei a început să sune ca niciodată. Zilnic i se perindau prin camere clienţii. Aproape că a bătut palma cu o pereche de tineri căsătoriţi.

– Ferice de tine, o să te învârţi de-o viitoare casă memorială, i-a spus odată Adina, cu invidie în glas. Floriana n-a contrazis-o.

Era într-o duminică, seara, şi în timp ce-şi prepara un ceai, televizorul îi mergea în living pe un post naţional pe care nu-l urmărea de obicei. I-a atras atenţia un reporter care a pronunţat „Deania”. Relata despre o crimă din oraş. S-a apropiat de televizor, atentă. De lângă „Casa ucigaşului”, cum scria pe ecran, reporterul povestea cum s-a petrecut crima. O crimă odioasă. A realizat că-i este bine-cunoscută casa de la televizor. I s-a făcut rău.

Spre supărarea tinerilor căsătoriţi, Floriana le-a spus luni că nu mai vinde apartamentul.



Citiţi şi

Iubirile nesfârşite se aşază doar în vieţi limpezite

Când ți-e dor de părinții care nu mai sunt

Cine vrea să crească fetițe fericite?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,721 views

Your tuppence

  1. Alina / 30 July 2014 23:44

    Nici casa copilariei mele nu mai este ce a fost… nu mai este nici leaganul de sub nucul din gradina, nici curtea de altadata…aproape nimic de acolo nu mai seamana cu ce a fost odata. Nu mai este acelasi farmec… Desi nascuta in oras, am deschis ochii acolo. Am petrecut fiecare vara pana la majorat acolo. Vacante de iarna. Ma incarc cu multa tristete ori de cate ori ma gandesc… “Vina” nu apartine doar celui care a stricat casa si curtea copilariei mele ci si a timpului care a trecut, iar odata cu el au trecut si cei dragi in nefiinta. Mi-ar fi tare greu sa mai stau acolo…a fost superb, pentru ca eram noi “copiii”si ei, oamenii mari care ne indrageau …Nu degeaba se spune ca “omul sfinteste locul” si ca familia inseamna ” acasa” O familie mare, in mijlocul carei ma simteam …intr-un mare fel!

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro