Facebook, un semn al declinului

Alexandru Petria

23 July 2015

Alexandru PetriaDimineaţa, al doilea lucru după ţigară şi concomitent cu băutul cafelei, intru pe Facebook. Unde găsesc cam tot ce mă interesează, în postările prietenilor. E modalitatea cea mai lesnicioasă să mă branşez la ştirile politice, cît mă interesează, la agenda evenimentelor culturale. Sunt un fan al reţelei, conştient de avantajele şi dezavantajele sale. Cum ştiu să le ocolesc pe ultimele, după adunare şi scădere, ies în cîştig.

Ca scriitor, invenţia lui Mark Elliot Zuckerberg m-a ajutat să-mi promovez textele, lucru pe care nu l-aş fi reuşit, la nivelul de azi, prin mijloacele tradiţionale, ce încep să acumuleze metodic praful istoriei. De aceea, nu-i înţeleg, decît parţial, pe unii oamenii- vectori de opinie, în special peste 70 de ani sau pe acolo, săltaţi de 60, care refuză cu încrîncenare să-şi deschidă conturi pe Facebook. Le înţeleg teama de nou, de riscul de-a gafa pe un teritoriu necunoscut, după ce au un anumit statut consolidat. Dar atît. Restul împotrivirii e de alt resort, consider, nu are ancoră în spaima nemărturisită, însă subînţeleasă, de noutatea tehnologiei.

Umberto Eco a declarat recent, cînd a primit titlul de Doctor Honoris Causa în “Comunicare şi Cultură mass media” la Universitatea din Torino că “Reţelele de socializare dau drept de cuvînt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii. Erau imediat puşi sub tăcere, în timp ce acum au acelaşi drept la cuvînt ca şi un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”. Sunt şi nu sunt de acord cu spusele italianului. Desigur, au şansa să cuvînte şi imbecilii pe Facebook, dar cine le caută în coarne, în afara celor ce le seamănă? Ce greutate au vorbele lor, ca niște furnici lîngă anvelopa mașinii?! Mică, normal, raportată la cele ale unui scriitor ori savant de renume. Pe reţelele de socializare e o plurivalenţă. Şi sunt credibili cei care ştiu să aducă argumente şi în afara celor ale autorităţii.

umberto-eco

De fapt, în vorbele lui Eco e cuprinsă nemulţumirea la nivel planetar a unei generaţii învăţate ca discursul public să fie unidirecţional, ca ei să se bucure de ultimul cuvînt, să postuleze. Are efect de dramă, rezultantă a democratizării, a multipolarităţii, unde respectul se cîştigă permanent, nu e un dat în afara oricărei polemici, un abonament, de nerevocat, la o sinecură. E o încercare de refuz a competiţiei. Omeneşte, le acord circumstanţe atenuante. Ca intelectuali- nu, fiindcă se coboară în laşitate, dacă într-adevăr nu-şi simt resursele secate.

Pentru aceşti semeni prestigioşi, Facebook e un semn al declinului. Nu mă aştept s-o recunoască.



Citiţi şi

Plecări

Auzi, da’ cu mine ai vreo treabă?

Un macho de hârtie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,977 views

Your tuppence

  1. mihaela lungu / 24 July 2015 14:35

    Pentru mine a fost din fasa un declin, ca atare doar trag cu ochiul la cele bune din adresa fratelui meu, toata aceasta murdarie a rufelor in comun,se propaga ca un val de tzunami inepuizabil, partea luminata a fost aceasta revista, si a mai fost pt biata fata violata o sansa la umanitate….asa suntem noi, exact ca aici, poate partea buna este ca iese tot rahatul din noi, si suntem aici exact cum suntem…nu ascunsi dupa fusta mamei ca cei 7 la tribunal …

    Thumb up 1 Thumb down 3
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro