Casa nemăturată… ce casă, ce mătură?

Oana Dușmănescu

10 October 2012

În curând voi deveni cunoscută drept fata care scrie la Catchy şi căreia nu-i convine nimic. Episodul de azi – despre musafiri.

Aş putea să rezum totul într-o singură propoziţie. Nu-mi plac musafirii. Dar voi detalia. Casa mea e casa mea. Nu e nici vreo peşteră unde nu intră lumina zilei, nici castelul lui Dracula din vârf de stâncă, dar nici nu este vreo cabană primitoare sau vreun bungalow răcoros pe malul mării. Casa mea este locul unde îmi arunc lenjeria pe lampă şi în care prăjesc o tonă de cartofi, dacă asta simt.

Casei mele îi plac doar pantofii mei, hainele mele, sacoşele mele. E mică şi sensibilă. Nu ştie să se comporte când e invadată cu gălăgie, seminţe, regulile altcuiva.

În plus, cuvântul „musafir” sună atât de turceşte, încât se ridică pur şi simplu întrebarea „De ce nu ieşim mai bine să bem ceva la Divan”?, de pildă.

Pe bune, ideea de a ieşi cu potenţialul musafir la o bere/suc în oraş este singura de luat în seamă. Nu ştiu pe cine mai pot inspira patru pereţi, după ce stai minimum opt ore pe zi într-un birou cubic. În plus, la câte cârciumi se deschid aproape săptămânal, ar fi păcat să nu vizitezi cât mai multe dintre ele. Să le devii lor musafir. Nu e mai incitant?

Ca să nu mai spun că musafirul meu preferat este acela care te sună pe mobil şi te ia prin învăluire.

-Bună!

-Salutare!

-Ce faci?

-Uite, binişor, ca tot omul.

-Dar pe unde umbli, că te aud cu întreruperi?

-Pe unde să umblu? Nu umblu pe nicăieri. Sunt acasă!

-Aaaaah, eşti acasă deja? Păi hai că trecem în vreo 20 de minute pe la tine…

Şi închide, până să mai ai timpul şi curajul să protestezi. Nu-ţi rămâne decât să-i mulţumeşti că ţi-a lăsat aproape jumătate de oră răgaz să-ţi culegi lenjeria de pe lampă şi să aeriseşti, în încercarea de a da afară mirosul de cartofi prăjiţi. Pe care îi haleşti repede, cu sughiţuri, ca şi cum ai face ceva interzis. După care observi că nu e şters praful. Cauţi repede o cârpă. Nu găseşti, zici că le-a înghiţit menajera pe toate. Rupi un tricou jerpelit şi dai rasol cu el, plimbându-l repede pe mobilă şi pe televizor. Pledul a rămas în sufragerie, aruncat pe canapea, deoarece cu o seară înainte ai stat mai mult la nişte filme şi ai adormit acolo. Smuceşti repede pledul, dovada incriminantă a intimităţii tale, şi îl arunci în dezordine pe pat, în dormitor. Litiera pisicii – curată (check), e hârtie igienică în baie (check), lumina merge pe hol (check).

Sunt şi nişte scame pe jos, o gazdă cum trebuie ar lua şi aspiratorul să le facă nevăzute în 40 de secunde… Auziţi, ştiţi ce? Eu o să las scamele acolo, să se prindă musafirii că nu sunt gazda perfectă. Care s-ar duce să şi cumpere o sticlă de vin şi nişte sărăţele de la chioşcul din colţ, dar, hei, dacă v-aţi oferit să veniţi oferiţi-vă, pentru orice eventualitate, să faceţi şi cumpărăturile!

Îmi place să fiu musafir, cel puţin? Nu, nici măcar. Îmi place să vă văd în oraşul larg, dragi prieteni, mi-e dor de voi în forma relaxată, aranjată, elegantă sau funky, fiecare după cum vă este stilul. Pe femei îmi place să le văd cu băuturi colorate în mână, iar în fundal să se audă o muzică, mai zgomotoasă sau mai în surdină, iar pe bărbaţi îmi place să-i văd cu cămăşi şi tricouri călcate. Să fie o sărbătoare când ne întâlnim.

Got it?

A, iar când sunt bolnavă, când tuşesc de asurzesc şi blocul vecin, când nasul îmi curge de nu-mi ajung şerveţelele de la o singură farmacie sau, mai rău, când indigestia mă ţine legată de camera unde merge o singură persoană, sau am un picior în gips care mă împiedică în cel mai clar mod să vă aduc pahare şi să vă fac clătite cu Nutella (sau gem, după cum preferaţi), încercaţi să pricepeţi că un serial piratat sau un somn bun vor face minuni, în comparaţie cu berea sau cu biscuiţii de la voi.

Vă mulţumesc!

(Cu asta m-am lins pe bot pe vizite pentru următorii 25 de ani :))



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
8,814 views

Your tuppence

  1. Diana / 10 October 2015 22:28

    😀 ))))) n-ai auzit de replica “imi pare asa rau, dar tocmai plecam”?

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  2. Roxana / 10 October 2015 20:12

    Parca m-ai descris pe mine, cu exceptia faptului ca in loc “hai sa ne vedem la cafenea”, ma invit eu la ei “da’ mai bine vin eu la tine”….Si apoi mai am si o fiica adolescenta si asta spune tot….

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  3. Oamenii-stup | Catchy / 21 May 2013 13:45

    […] colegi, jucam cărţi, beam spritz şi bere. Stăteam cu părinţii mei. Nu înţeleg de ce, atunci când m-am mutat singură, nu am mai avut chef să jocul rolul amfitrionului zilnic. Apoi s-au inventat cafenele, […]

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  4. Belle d”Imagination / 10 October 2012 16:21

    Să fie după placul inimii tale Oana!

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply
  5. dp / 10 October 2012 14:20

    Cineva ti-a stirnit tare mecanismul de avarie, de ai scris articolul asta. Adevarul e ca si eu simt la fel, casa mea e casa mea (+sot +catel), imi plac zgomotele, micile dezordini si idiosincraziile ei. Evit sa chem oameni in vizita, evit sa organizez parties, de grija judecatilor de valoare. Cine vine pe neanuntate, trebuie sa isi asume riscurile si consecintele.
    Pe de alta parte, am niste amici la care, pe cind stateau intr-o garsoniera infecta, era mereu du-te vino, si ii invidiam pentru aerul de “acasa” pe care il avea casuta lor, un fel de placa turnanta a intilnirilor dintre personaje interesante . Am avut o vreme visul secret de a transforma si apartamentul meu intr-un astfel de loc de refugiu al turutor boemilor. Dupa o vreme insa, in care nenumarate serii de prieteni ne-au vizitat (locuim intr-un oras destul de sus pe lista obiectivelor turistice europene), ne-au golit frigiderul de mezeluri si bere, si eu am obosit sa tot schimb asternuturile in camera de oaspeti, am inceput sa ma satur de boemie, si sa prefer mic-burgheza iesire in oras pentru a ma intilni cu amicii.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 16 Thumb down 1
    Reply
    • Oana Dusmanescu / 10 October 2012 14:37

      sa stii ca si eu constat o urma de imbatranire si de grinch-uizare la mine. inainte de 25 de ani imi placea sa primesc oameni, sa jucam carti pana la 6 dimineata, sa se faca sub noi covor de sticle goale de bere, sa facem curat cot la cot cand ne trezeam… dar gata! no more 😀

      Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro